În toată vremea vieţii sale monahale, cuviosul Varsanufie a părăsit Optina doar de câteva ori – numai sub ascultare. În anul 1910, fiind sub ascultare, a mers la gara Astapovo pentru a-şi lua rămas bun de la Lev N. Tolstoi, care era pe patul de moarte.[...] În anul 1912 cuviosul Varsanufie este numit conducătorul Mănăstirii Teofania din Vechiul Golutvin. Cei ce l-au numit, neţinând cont de marile daruri duhovniceşti ale stareţului, s-au arătat nemulţumiţi de activitatea lui : din cauza reclamaţiilor şi a denunţurilor, el a fost îndepărtat de la Optina. Cu smerenie a cerut să fie lăsat în schit pentru a trăi în linişte şi s-a rugat sa i se dea voie sa rămână chiar şi în calitate de simplu frate.
Trecând cu bărbăţie peste necazul despărţirii de Optina iubită, stareţul a început să lucreze pentru bunăstarea mănăstirii ce îi fusese încredinţată şi care se afla într-o cumplită neorânduială şi paragină. Şi, la fel ca înainte, mulţimea de oameni năvălea la cuviosul Varsanufie pentru ajutor şi mângâiere, deşi era istovit din cauza nenumăratelor boli, care îl chinuiau, îi primea pe toţi, fără excepţie, vindeca bolile lor sufleteşti şi trupeşti, îi învăţa şi-i îndruma pe calea cea strâmtă si dureroasă, dar în acelaşi timp mântuitoare. Aici, în Vechiul Golutvin, s-a săvârşit o minune a vindecării unui tânăr surd : « Boala cea cumplită este urmarea păcatului greu, săvârşit de tânăr în copilărie », i-a explicat stareţul mamei lui nefericite şi a şoptit ceva la urechea celui surd. « Batiuşka, dar el nu vă aude – a strigat mama care si-a pierdut cumpătul – căci el este surd ». « Pe tine nu te aude – a răspuns stareţul – dar pe mine mă aude » ; şi iarăsi a rostit ceva în şoaptă la urechea tânărului. Ochii acestuia s-au mărit de groază şi cu umilinţă a dat din cap... După spovedanie, cuviosul Varsanufie l-a împărtăşit şi boala l-a părăsit pe cel chinuit.
Stareţul a cârmuit mănăstirea mai puţin de un an. Suferinţele lui din timpul bolii dinainte de moarte au fost cu adevărat muceniceşti. Refuzând ajutorul doctorului, a spus numai : « Lăsaţi-mă, sunt deja pe cruce... » Stareţul s-a împărtăşit în fiecare zi.
În ziua de 1/ 14 aprilie în anul 1913, şi-a predat cinstitul lui suflet în mâinile Domnului. Cuviosul părintele nostru Varsanufie a fost înmormântat la Optina, în rând cu părintele său duhovnicesc şi învăţătorul său, cuviosul Anatolie cel Mare.
Din volumul : Stareţul Varsanufie de la Optina. Moştenire duhovnicească, capitolul 2.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu