Viaţa Cuviosului Stareţ Varsanufie de la Optina(1845-1913) - III -

Optina azi

La vârsta de nouă ani, Pavluşca a intrat la liceu. După ce a terminat liceul, nu totul a curs lin pentru Pavel Ivanovici.

În anul 1870 a început să studieze la Şcoala Militară din Orenburg, apoi a terminat cursurile de ofiţer de stat major în Petersburg.

Stareţul niciodată nu s-a lăsat pradă amintirilor despre şcoala militară, despre cursurile de ofiţer sau despre războiul din Turkestan(cu excepţia momentului când, în şcoala pentru viitorii ofiţeri de cavalerie, el a fost dus la potcovar şi i s-a arătat cum sunt făcute potcoavele). Din 1870 până în 1880 viaţa lui şi-a petrecut-o în Orenburg, apoi în Kazan, apoi în Petersburg şi iarăşi în Kazan, unde, după cursurile de ofiţeri, a fost numit ofiţer de stat major al cartierului militar din Kazan. În scurt timp a devenit comandantul diviziei de mobilizare. Treptat, s-a ridicat în rang şi la sfârşitul anului 1880 era deja colonel.

În Orenburg a locuit cu mama şi mătuşa lui(tatăl lui murise în vremea aceea, însă anul morţii lui rămâne necunoscut). Pavel Ivanovici încă nu se gândea la intrarea în mănăstire ; dimpotrivă, îşi închipuia că « este cumplit de plictisitor – acolo sunt numai ridichi, untdelemn şi metanii ». Însă el fusese deja chemat. Deseori neobservat, însă uneori foarte clar, Domnul l-a îndrumat cu precizie spre mănăstire ; de aceea ofiţerul Pavel Ivanovici Plihankov avea numeroase « ciudăţenii ».

Drumul lui spre mănăstire a fost lung şi nu prea uşor., petrecând în lume 46 de ani- cea mai mare parte din viaţa lui. A fost în corpul de cadeţi şi în serviciul militar, având o carieră strălucitoare. A putut să dobândească toate bunătăţile lumeşti. Şi... s-a lepădat de toate. Colegii şi cunoscuţii lui nu au putut nicicum să înţeleagă : ce « cusur » exista în colonelul zvelt şi frumos, a cărui înfăţişare întreagă răspândea o uimitoare nobleţe lăuntrică ? Nu voia să se căsatorească şi fugea de baluri şi de ospeţe, la fel ca şi de celelalte desfătări lumeşti. S-a întâmplat să meargă la teatru, dar şi la acela a renunţat.

Era un ofiţer tânăr, iar colegii lui îşi petreceau viaţa în dezmăţ şi desfătări, însă el îşi apropia viaţa de un mare ascetism. Camera lui amintea de chilia unui călugăr : cu mobilierul ei simplu, cu ordinea ei şi cu mulţimea de icoane şi de cărţi.[...]

Printre altele au existat momente importante pe drumul lui Pavel Ivanovici către părăsirea celor din vale şi urcarea pe munte. Într-un fel, chiar picioarele lui l-au condus la o mănăstire mică şi saracă cu hramul Sfântului Ioan Înaintemergătorul. Acolo i-a plăcut să se roage la moaştele Sfântului Varsanufie din Kazan şi a stat multe ceasuri la racla sfântului în biserica mănăstirii.

Gândul pentru mănăstire la speriat la început, iar plecarea la mănăstire i se părea un lucru imposibil, însă treptat a crescut hotărârea de a părăsi lumea. Ii mai rămăsese doar să aleagă mănăstirea în care să pună început bun vieţii monahale. În timpul acestor şovăieli, a ajuns în mâinile lui Pavel Ivanovici o revistă duhovnicească, iar în ea a găsit un articol despre schitul Optina şi despre cuviosul stareţ Ambrozie. [Despre viaţa lui la : http://www.geocities.com/levitki/ghidul/ambrozie.htm http://ro.orthodoxwiki.org/Ambrozie_de_la_Optina]

Imagini de la:

http://ro.orthodoxwiki.org/M%C4%83n%C4%83stirea_Optina