Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: "...Domnul trimite ostenitorului Său duhul răbdării..."

Miercuri[I Cor. 10, 12-22 ; Mt. 16, 20-24]. Atunci când Sfinţii Apostoli L-au mărturisit pe Mântuitorul ca Fiu al lui Dumnezeu, El a zis că « se cuvine... să pătimească... şi să fie ucis”. Lucrarea Sa era gata, rămânea numai să fie desăvârşita prin moartea pe cruce. Acelaşi lucru se întâmplă şi în privinţa sporirii duhovniceşti a creştinului. Câtă vreme el se mai luptă cu patimile, vrăjmaşul încă trage nădejde să-l mai ducă cumva în ispită ; însă când patimile se potolesc şi vrăjmaşul nu mai are de acum putere să le aţâţe, el stârneşte ispite din afară : tot felul de prigoniri nedrepte, şi încă dintre cele mai anevoie de îndurat ; se străduie să insufle gândul : « De ce să te osteneşti şi să te lupţi ? Oricum n-ai niciun folos din asta. ». Însă atunci când el se pregăteşte în acest chip să vină cu război din afară, Domnul trimite ostenitorului Său duhul răbdării, şi, mai înainte ca vrăjmaşul să reuşească a pricinui vreun necaz, însufleţeşte inima lui să fie gata a primi tot felul de patimi şi neplăceri, iar vrăjmaşului nu-i reuşeşte vicleşugul. După cum Domnul a spus despre Sine că « se cuvine să pătimească », şi aceştia încearcă o anumită însetare de patimi ; şi atunci când ele vin, le întâmpină cu bucurie ; le sorb aşa cum soarbe însetatul apa răcoroasă.