Onorabile domn Papanicolau,
La câteva zile de la înmormântarea Bătrânului Iosif aţi publicat pe website-ul dumneavoastră un articol cu titlul « Funeraliile Bătrânului Iosif de la Vatopedou – Zâmbet din eternitate », descriind în câteva cuvinte, însoţite de fotografii, evenimentul. Fotografiile celui adormit, zâmbind nu doar cu gura, ci cu întreaga faţă, au impresionat puternic lumea, cum se vede din articolele şi comentariile de pe multe siteuri. De fapt, se pot întâlni oameni abia adormiţi , cu feţe luminoase şi expresii paşnice sau cu chipuri odihnitoare, dar unde s-a mai văzut vreun zâmbet pe feţele lor ? Pe de o parte, părinţii duhovniceşti spun că ora morţii este înfricoşătoare pentru om, pe de altă parte, citim în Gerontikon că până si cei mai înduhovniciţi şi mai smeriţi nu lasă garda jos înainte de a trece în lumea de dincolo, unde nu mai este nicio primejdie. Mai mult, Bătrânul Iosif suferea cu inima şi era foarte chinuit de boală, deci cum de afişa un asemenea zâmbet ?
Răspunsul este : nu îl afişa, nu a adormit zâmbind, ci a zâmbit după moarte.
Discutând cu unii părinţi de la Vatopedou vă aducem informaţii noi despre desfăşurarea evenimentului.
Cei doi monahi care au fost cu el până în ultima clipă, au fugit să-l anunţe pe Cuviosul Efrem şi pe ceilalţi părinţi şi nu au observat cum arăta răposatul, care era într-adevăr cu gura parţial deschisă. Au venit să-l pregătească conform ritualului monahal. Cuviosul Efrem a poruncit să nu-i acopere faţa. Părinţii au încercat să-i închidă gura, dar era prea târziu, ea rămânea în continuare deschisă( de fapt, l-au legat pe sub bărbie, dar când au desfăcut legătura, gura s-a redeschis). Trecuseră vreo 45 de minute de la adormire.
- Cuvioase, o să arate urât cu gura deschisă, ce să facem?
- Aşa cum este, nu-i acoperiţi faţa !
I-au cusut mantia după obiceiul monahal. Întregul proces de punere şi coasere a mantiei a durat încă vreo 45 de minute. Apoi au tăiat materialul în jurul feţei, la poruncă, şi l-au găsit pe Bătrân zâmbind, aşa cum aveau să-l vadă toţi apoi.
I-a auzit vorbind şi le-a făcut această mică favoare, ca să nu fie întristaţi?
Sau a vrut să ne ajute să ne facem o idee despre ce a văzut şi despre starea în care se află după plecarea sa din această lume ?
Zâmbetul Bătrânului Iosif este primul eveniment supranatural petrecut după moartea sa şi a devenit pentru noi toţi o marte mângâiere.
Panagiotis Koutsu
Source: http://vatopaidi.wordpress.com/
http://molonlabe70.blogspot.com/2009/07/why-is-that-smile-of-elder-joseph-is.html
Trecând peste calitatea exprimării - subiectivă - este necesară o îndreptare a traducerii - obiectivă. În textul "cei mai înduhovniciți și mai smeriți nu-și pierd curajul înainte de a trce în lumea de dincolo", "a pierde curajul" corespunde verbului "αποθαρρύνω" care nu se găsește în textul articolului original, fiind vorba de verbul "ξεθαρρεύω" care se traduce în context cu "a se încrede". Înțelesul este următorul: până la ultima suflare să nu ne încredem deplin în viețuirea pe care am avut-o, cum că ar fi fost vrednică de rai, ci să lăsăm judecata în seama lui Dumnezeu, căci altfel judecă omul și altfel judecă Dumnezeu. Părinții duhovnicești aveau o astfel de reținere din multa lor smerenie.
RăspundețiȘtergereGeșeala există și în traducerea în engleză și o traducere a traducerii se îndepărtează mult de calitatea originalului.
Asa este, dar eu nu cunosc limba greaca. Totusi, sensul de care amintiti il stiam si cred ca toti cititorii de literatura patristica il stiu. Am preferat sa-l las cum era in engleza. Daca nu v-a placut exprimarea mea, imi pare rau. Pentru mine este destul de buna. Sunt mai putin pretentioasa. Doamne ajuta!
RăspundețiȘtergereAm refacut traducerea sintagmei respective, pentru a nu induce in eroare pe cineva.
RăspundețiȘtergere