Viaţa Sfântului Serghie de la Radonej (prăznuit la 5 iulie şi 25 septembrie) - I

Părintele nostru Serghie s-a născut în 1314 în oraşul Rostov, din părinţi ortodocşi, Chiril şi Maria, care pentru viaţa lor cuvioasă au fost trecuţi şi ei în rândul sfinţilor.

Copilul a primit numele de Vartolomeu şi era al doilea din cei trei fii, cel mai mare fiind Ştefan, iar cel mai mic, Petru. Toţi au crescut în curăţenie şi evlavie desăvârşită.

În timp ce Ştefan şi Petru au învăţat foarte repede să scrie şi să citească, micuţul Vartolomeu nu se descurca în nici un chip. Nu reuşea să-şi adune gândurile la învăţat şi să ţină pasul cu fraţii săi. De multe ori, nevăzut de nimeni, se ruga cu multe lacrimi: „O, Doamne, dă-mi şi mie minte să pot învăţa. Învaţă-mă, Doamne, şi luminează-mă!”

Şi, cu adevărat, Sfântul avea să-şi primească învăţătura nu de la oameni, ci de la Însuşi Dumnezeu. Într-o zi tatăl său îl trimise să caute nişte cai pierduţi. Pe drum, micul Vartolomeu se întâlni cu un călugăr necunoscut, bătrân la înfăţişare, preot după veşminte şi cu un chip de o blândeţe şi o frumuseţe îngerească. La adăpostul unui stejar, bătrânul se ruga cu lacrimi.

Băiatul i s-a închinat cu smerenie şi a aşteptat să termine rugăciunea. După aceea, călugărul, aruncându-şi privirea către copil şi văzând pesemne cu ochii duhovniceşti că acela va fi un vas ales al Domnului, îl chemă alături de el, binecuvântându-l, şi îi pecetlui fruntea cu o sărutare. Apoi îl întrebă:

- Ce-ţi doreşti tu, fiule?

- Mai presus de orice, îi răspunse băiatul, sufletul meu doreşte să înţeleagă scrisul şi cititul, căci din nefericire nimic nu pricep din cele ce sunt pus să învăţ. Sfinte Părinte, oare n-ai putea să te rogi lui Dumnezeu şi pentru mine, ca să-mi dea darul desluşirii slovelor?

Călugărul şi-a ridicat mâinile şi ochii către cer, a oftat, s-a rugat, după care a spus: „Amin”. Apoi din traista pustnicească scoase ceva asemănător cu anafura şi, ţinând-o cu trei degete, i-o dădu băiatului:

- Deschide gura şi mănâncă. Aceasta ţi se dă ţie ca semn al milei lui Dumnezeu şi ca să poţi înţelege Sfintele Scripturi. Măcar că darul pare mic, mare va fi dulceaţa gustării.

Băiatul mâncă, simţind o minunată dulceaţă, după care spuse:

- Oare nu despre asta s-a scris: „Cât de dulci sunt limbii mele cuvintele Tale, mai mult decât mierea în gura mea” şi „Păzit-a sufletul meu mărturiile Tale şi le-a iubit foarte.”(Ps. 118, 103; 167)

- Crede-mă, fiule, îi răspunse călugărul, mai târziu şi mai mari decât acestea vei vedea. Căci de acum Domnul îţi va da o învăţătură mult peste cea a fraţilor tăi şi a altor copii de seama ta.

După care îi spuse multe alte cuvinte de folos sufletesc. Băiatul stătea în faţa lui şi asculta, primind în inima lui sămânţa cea bună ca un pământ bun şi roditor, bucurându-se cu mintea şi cu inima pentru minunea de a fi întâlnit un asemenea sfânt Stareţ.

La rugăminţile băiatului, călugărul îl însoţi până la casa părintească, unde Chiril şi Maria îl întâmpinară închinându-i-se. Stareţul îi binecuvântă, iar ei îl poftiră la masă. Acela însă, însoţit de copilul cel sfinţit, se îndreptă către camera de rugăciune şi începu să spună Ceasurile, poruncind băiatului să dea răspunsurile şi să citească psalmii cuveniţi.

- Părinte, dar nu-i ştiu! Strigă copilul.

- Ţi-am spus că Domnul îţi va da ţie darul învăţăturii, răspunse Stareţul. Rosteşte cuvântul şi nu te îndoi.

După ce luă blagoslovenie de la Stareţ, băiatul, ca şi cum ar fi căzut în uimire, începu să cânte fără greş Psalmii lui David.

Apoi se întoarseră cu toţii în casă, unde Stareţul gustă ceva şi, binecuvântându-i pe părinţi, voi să plece. Dar ei îl înduplecară să rămână şi îi povestiră întristaţi şi înfricoşaţi că fiul lor, pe când era în pântecele maicii sale, ţipase de trei ori în biserică, de faţă cu mult popor, la o Sfântă Liturghie.

- O, soţi binecuvântaţi! zise Stareţul. De ce vă temeţi acolo unde nu este teamă?Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că aţi zămislit un asemenea fiu! Iată, veţi avea semn despre adevărul vorbelor mele, căci atunci când voi pleca de aici, fiul vostru va şti să scrie şi să citească în chip desăvârşit şi minunat şi să tâlcuiască Sfintele Cărţi. Băiatul va avea mare trecere înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor prin viaţa lui aleasă.

Le mai spuse şi aceste vorbe tainice:

- Fiul vostru va fi sălaş al Sfintei Treimi şi-i va aduce pe mulţi după sine la înţelegerea poruncilor dumnezeieşti.

Pe când îl petreceau spre ieşire, Stareţul se făcu deodată nevăzut. În urma lui, casnicii se întrebară dacă nu cumva fusese un înger al Domnului, trimis să-i dea băiatului lor darul cunoştinţei.

Nu mult după aceasta, copilul putea într-adevăr să citească şi să înţeleagă orice carte.

Din volumul "Tebaida Nordului".