"Rugăciunea este întotdeauna expresia relaţiei noastre cu Dumnezeu."

Trebuie să staţi cu atenţia în inimă înaintea Domnului

Esenţa rugăciunii constă în a sta cu mintea înaintea Domnului şi a striga către El, având sentimente fie de mulţumire, fie de preamărire, fie de căinţă, fie de frică, fie de nădejde, fie orice alt sentiment, care să se îndrepte către Domnul. Dacă nu ar exista vreun sentiment către Domnul, rugăciunea nu ar fi rugăciune. Când cineva are simţire, nu are timp să dea atenţie la poziţia exterioară nici a întregului trup, nici a diferitelor lui mădulare[...]. În inimă trebuie să staţi cu atenţie, dar nu înaintea inimii, ci înaintea Domnului. Dacă Domnul nu este în atenţia voastră, nici rugăciunea nu există.(Scrisoarea 899. Seria 5. Pag. 169-170)

Cel mai mult să vă îngrijiţi de simţirea în rugăciune

Este rugăciunea în rânduială ? Rugăciunea este întotdeauna expresia relaţiei noastre cu Dumnezeu. Când rugăciunea este bună, fierbinte, plină de osârdie, atunci şi relaţia noastră cu Dumnezeu este bună. Atunci totul merge bine. Osteniţi-vă să vă întăriţi rugăciunea dacă ea a slăbit.

Când rostiţi rugăciunea, cel mai mult să vă îngrijiţi de simţirea în rugăciune : de credinţă, de nădejde, de mulţumire, de căinţă, de lăsarea în voia lui Dumnezeu şi de toate celelalte.

Când vă vizitează vreun simţământ la rugăciune, opriţi-vă la el şi înfierbântaţi-l cât timp vă rămâne în suflet. Iar când el pleacă, chemaţi altul. Şi aşa toată ziua. Aceasta va fi rugăciunea neîncetată. Simţirea uneori vine de la sine, iar alteori trebuie s-o provocăm. Cum ? Prin meditaţii dumnezeieşti sau cugetarea la toate tainele credinţei, mai ales la lucrarea mântuirii şi la sfârşitul tuturor lucrurilor. Treceţi mai des cu mintea prin toate aceste lucruri şi neapărat unul va ajunge în suflet. Şi iată simţirea. Domnul să vă binecuvinteze !(Scrisoarea 1025. Seria 6. Pag. 177-178)

Sf. Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Ed. Cartea Ortodoxă – Ed. Egumeniţa, 2008