Bine faceţi că nu daţi mare importanţă la ceea ce aveţi. Nimicuri... ce treabă aveţi cu ele ?! Şi, în general, nu trebuie să vă ocupaţi prea mult de propria persoană. Sfinţii Părinţi spun : « Nu te măsura pe tine ». Cea mai bună măsură pentru sine este : « Nu am nimic. Doamne, dă-mi să pun început bun ! Doamne, cu judecăţile pe care le ştii, mântuieşte-mă ! » Şi alungaţi orice gând care vă spune să vă măsuraţi şi, uitând cele ce sunt în urmă oricare ar fi ele, spre cele dinainte să tindeţi.(Comp. Filip. 3, 13). Vrăjmaşul va îndeamnă să vă măsuraţi pentru ca îngâmfarea să strice tot. Să spuneţi totdeauna în sinea voastră : « Nu am nimic, nu am de ce să mă măsor ». (Scrisoarea 256. Seria 2. Pag.93)
Sf. Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Ed. Cartea Ortodoxă – Ed. Egumeniţa, 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu