"Unora ca acestora li se îndeplinesc întotdeauna cererile, însă şi ei ştiu cum să ceară şi ştiu ce se cuvine să ceară..."

Sfânta Scriptură

“Şi plecând ei din Ierihon, mulţime mare venea în urma Lui. Şi iată doi orbi, care şedeau lângă drum, auzind că trece Iisus, au strigat, zicând: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David! Dar mulţimea îi certa ca să tacă; ei însă şi mai tare strigau, zicând: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David. Şi Iisus, stând, i-a chemat şi le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Zis-au Lui: Doamne, să se deschidă ochii noştri. Şi făcându-I-se milă, Iisus S-a atins de ochii lor, şi îndată au văzut şi I-au urmat Lui. »(Mt. 20, 29-34)

***

Sâmbătă[I Cor. 1, 26-29 ; Mt. 20, 29-34]. Doi orbi din Ierihon strigă şi Domnul le dă înapoi vederea. Dar oare numai aceşti orbi erau în locurile acelea? Fireşte că nu . Dar de ce numai aceştia au primit vederea, iar ceilalţi nu? Fiindcă nu au strigat ; şi n-au strigat fiindcă nu aveau nădejde ; iar nădejde nu aveau fiindcă nu plăceau lui Dumnezeu ; iar lui Dumnezeu nu-I plăceau fiindcă erau puţin credincioşi. Omul la care vine credinţa începe din aceeaşi clipă să placă lui Dumnezeu ; plăcând lui Dumnezeu, începe să capete nădejde, iar din toate acestea se zămisleşte rugăciunea, care atrage tot ajutorul de sus. Unora ca acestora li se îndeplinesc întotdeauna cererile, însă şi ei ştiu cum să ceară şi ştiu ce se cuvine să ceară, pricep măsura cuviincioasă şi păstrează statornicia răbdătoare în rugăciune. Toate acestea sunt neapărat trebuincioase pentru reuşită ; altminteri, rugăciunea în sine are aripile slabe.

Din Tâlcuirile Sfântului Teofan Zăvorâtul.