Pomenirea Sfintelor trei femei, ce s-au aflat într-un munte pustiu (10 septembrie)

Din Vieţile Sfinţilor pe luna septembrie

Pavel, episcopul Monomvasiei, ne-a spus: "Fiind eu, zice, mirean, trimis am fost la Răsărit ca să adun dajdia împărătească. Şi mi s-a întîmplat în cale o mânăstire pustnicească şi am vrut să intru într-însa, iar egumenul cu călugării au ieşit în întâmpinarea mea şi, sărutîndu-ne unul pe altul, am şezut afară.

Deci, era acolo o grădină de pomi avînd roduri şi am văzut păsările zburând şi rupând ramuri cu poame şi ducându-se cu ele. Şi am întrebat pe egumenul zicînd: "De ce nu mănîncă aici păsările acestea poamele ci, rupîndu-le cu ramuri, le duc în altă parte?" Şi mi-a zis mie egumenul: "Iată, unsprezece ani sunt de cînd aşa fac totdeauna păsările acestea." Iar eu, zise Pavel, ca de Dumnezeu îndemnându-mă, am zis: "Sunt undeva, în munţi, sfinţi bărbaţi sau femei în Dumnezeu petrecînd şi după a Lui poruncă, păsările acestea le duc lor acele poame". Acestea grăindu-le eu, iată, a zburat un corb şi a rupt o ramură cu rodul. Şi am zis eu egumenului: "Să mergem după dânsul!" Şi aşa am mers, iar corbul zbura înaintea noastră cu rodul şi, zburînd, a şezut pe un deal, lăsând jos din cioc ramura. Iar noi, suindu-ne la dânsul, îndată a luat corbul ramura şi a zburat din nou într-o vale ce era deosebit de adâncă şi acolo, lăsând ramura, a venit de acolo neavând nimic. Iar noi apropiindu-ne la prăpastia aceea am aruncat o piatră în jos şi am auzit un glas de acolo zicând: "De sunteţi creştini, nu ne ucideţi pe noi!" Iar noi am zis: "Dar voi cine sunteţi?" Iar ele au zis: "De voiţi să ne vedeţi pe noi, aruncaţi-ne nouă trei haine, că suntem femei goale. Şi mergînd pe sub munte veţi afla o cărăruie strâmtă şi pe aceea veţi putea veni la noi".

Acestea dacă le-am auzit noi, îndată trei călugări din cei ce erau cu mine s-au dezbrăcat de hainele lor şi învăluind într-însele nişte pietre, le-au aruncat jos la dânsele. Şi pogorându-ne din munte, am aflat o cale mică şi strîmtă, precum ne spusese ele, încît abia puteam să mergem pe dânsa, şi am ajuns până la acea intrare de munte, în care petreceau sfintele. Şi am aflat trei femei care, văzându-ne pe noi, s-au închinat nouă până la pămînt. Şi, făcând rugăciune, am şezut.

Deci, una dintre dânsele a stat jos, iar două în picioare. Atunci egumenul a zis către ceea ce şedea: "De unde eşti, stăpână şi maică, şi cum ai venit aici?" Răspuns-a aceea zicînd: "Eu, părinte, sunt din Constantinopol şi am avut bărbat cu dregătorie la curtea împărătească; el tânăr pristăvindu-se, am rămas văduvă la ceva mai mult de douăzeci de ani.

Şi petreceam plângând de două lucruri: de văduvie şi de nerodire. Iar după câteva zile, un oarecare boier auzind de mine, a trimis slugile sale, vrând să mă răpească pe mine cu sila; şi nu mă slăbeau trimişii, vrând să mă ducă la stăpânul lor. Deci, m-am rugat Domnului meu Iisus Hristos ca să mă izbăvească de acel silnic care voia să-mi întineze sufletul şi trupul. Şi am zis către slujitori: "Stăpînii mei! Au doar n-aş vrea eu să merg cu bucurie la stăpânul vostru cel lăudat?! Dar acum, fiind în neputinţă de boală, nu pot. Deci, îngăduiţi-mă pînă ce mă voi tămădui şi atunci voi merge la dînsul cu veselie". Aceasta auzind-o slugile, se duseră zicând: "Stăpânul nostru te va aştepta pe tine pînă la patruzeci de zile." Iar după ducerea tuturor acelora, tuturor slugilor şi slujnicelor mele le-am dat drumul, plătindu-le, şi din toate am oprit numai pe aceste două, pe care le vedeţi acum, şi am împărţit toată averea mea la săraci. După aceasta chemând pe un om iubitor de Hristos din neamul meu, cu jurământuri înfricoşate l-am jurat pe el ca să vândă moşiile mele şi casa şi aurul şi pe toate să le împartă la săraci. Apoi, sculându-mă noaptea, am luat pe aceste două slujnice - iar acum surori ale mele - şi am intrat cu dânsele în corabie şi, povăţuindu-ne mâna lui Dumnezeu, am venit la locul acesta. Şi acum sunt unsprezece ani de când om nu am văzut, fără numai pe voi astăzi. Iar hainele noastre după un an rupându-se, au căzut de pe noi.

Şi a zis către dânsa egumenul: "De unde, stăpâna mea, aveţi voi hrană?" Iar ea a zis: "Bunul şi Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, Cel ce a hrănit pe poporul Său în pustie patruzeci de ani, acela şi nouă nevrednicelor roabelor sale ne trimite hrană, că peste tot anul - cu purtarea Lui de grijă cea Dumnezeiască - păsările ne aduc nouă tot felul de poame, nu numai de trebuinţa noastră, ci şi de prisosit. Şi goale noi fiind, ne acoperă şi ne încălzeşte Dumnezeu cu darul Său, încât nici iarna nu ne temem de ger, nici vara de zăduf, ci petrecem ca în rai salăşluindu-ne şi slăvind totdeauna pe Sfânta Treime."

Acestea auzindu-le noi şi minunându-ne, a zis către dînsa egumenul: "De vei porunci, stăpână, aş trimite un frate la mânăstire ca să aducă bucate, şi să mâncăm cu voi". Iar ea a răspuns: "De vei voi, părinte, ca să faci aceasta, apoi să porunceşti ca să vină un preot şi să săvârşească aici sfânta slujbă, ca să ne împărtăşim cu Prea Curatele Taine ale lui Hristos, că de când am plecat de la cetate nu ne-am învrednicit să primim sfinţirea acelora." Şi îndată egumenul a trimis un monah la mânăstire, ca să cheme un preot şi să aducă bucate. Deci, venind preotul a săvîrşit Sfânta Liturghie şi s-a împărtăşit întîi ea singură, apoi şi slujnicele ei cu Prea Curatele Taine. Şi au mâncat acolo cu noi - grăieşte Pavel episcopul - şi a zis stăpâna către egumen: "Rogu-mă sfinţiei tale, părinte, ca să petreci aici trei zile". Şi a făgăduit egumenul. Apoi, sculându-se acea fericită femeie s-a rugat Domnului cu dinadinsul şi s-a pristăvit. Iar noi, cu lacrimi cântâd deasupra gropii câtări, am îngropat-o. Iar în dimineaţa zilei a doua rugâdu-se, s-a pristăvit şi a doua cu pace: Aşijderea şi cea de a treia a murit în a treia zi. Şi, îngropâdu-le pe ele, ne-am întors, slăvind pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce face minuni prea slăvite întru sfinţii Săi, căruia Se cuvin cinstea şi închinăciunea în veci. Amin.