Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

marți, 22 septembrie 2009

Pravila – momentul de despărţire de demonismul lumii



"Fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem pune nici piciorul drept înaintea piciorului stâng, ca să facem un pas."

 


Multă lume îmi spune : « Părinte, nu mă rog. Mă rog seara, dar dimineaţa nu mai am timp să mă rog ». Şi mă gândesc : rugăciunile începătoare, adică Împărate ceresc, Sfinte Dumnezeule, Prea Sfântă Treime şi Tatăl nostru durează trei minute. Dacă mai adaugi Crezul, Psalmul 50 şi o rugăciune către Maica Domnului, mai fac cinci minute. În total zece minute, să zic ! Zece minute nu-i dai lui Dumnezeu...?!

Toată viaţa ta stă în mâinile diavolului, căci toate guvernele şi toate legislaţiile sunt demonice. N-au nimic de-a face cu Dumnezeu. De aceea ne rugăm ca Dumnezeu să dea gândul cel bun conducătorilor ţării, să-i facă credincioşi. Demonismul acesta se resimte la nivel social. La patron – dacă patronul este un speculant – la întreprindere, oriunde lucrezi, lucrezi pentru diavol, adică pentru bunul tău trai. Lucrezi să-ţi câştigi viaţa ta de la o lume demonizată, stăpânită de demoni. Ei bine, rugăciunea ta de dimineaţă este momentul tău de despărţire de tot demonismul lumii. Îi ceri lui Dumnezeu să te apere în ziua aceea de ispite, de mânie, de accidente, pentru că astăzi eşti şi mâine poţi fi mort.

Fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem pune nici piciorul drept înaintea piciorului stâng, ca să facem un pas. De aceea, rugăciunea noastră trebuie să fie continuă ; dimineaţa mulţumim lui Dumnezeu pentru că patul acesta n-a fost mormânt pentru păcatele noastre, iar seara, la fel, mulţumim lui Dumnezeu pentru înca o zi care a trecut.

Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, « Cuvinte vii »


Sursa foto : http://www.magazin-bisericesc.ro/magazin/index.php?categoryID=96



8 comentarii:

  1. off topic:
    Cred ca noul aranjamentul al blogului este foarte potrivit. imi place mult.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu-i rau, dar nu inteleg de ce nu pot sa mai postez niciun video. O fi din cauza sablonului sau am facut cine stie ce? Si apoi, ce se intampla cu "Persoanele interesate"? Nu se mai vad din cauza sablonului sau am apasat pe ceva gresit?

    RăspundețiȘtergere
  3. Legat de video, nu stiu cum procedati inainte. Ati putea incerca asa: Apasati pe EDITATI HTML si introduceti codul EMBED cu copy-paste. Se poate sa nu fi reusit sa copiati bine codul.

    Iar despre persoanele interesate, poate le-ati sters din greseala. Incercati sa le reintroduceti din ASPECT > ELEMENTE PAGINA > ADAUGATI OBIECT GADGET > PRIMUL ELEMENT DIN LISTA= persoane interesate. Dar poate chiar asa incercaseti deja...
    Poate sa imi spuneti mai clar cum procedati.

    RăspundețiȘtergere
  4. Vad ca persoanele interesate sunt jos de tot. Daca vreti ca toate gadjet-urile sa va apara intr-o coloana laterala, cam ca inainte, ar trebui sa schimbati sablonul.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma tem ca nu reusesc. Deocamdata ramane asa. Mai intreb si voi vedea ce e de facut.

    RăspundețiȘtergere
  6. Rugaciunea este mijlocul prim care se manifesta dorinta noastra de a avea o legatura cu Dumnezeu. Timpul rezevat rugaciunii este expresia importantei pe care o are Domnul in viata fiecaruia dintre noi. Am spus asta deoarece fiecare poate sa vada in viata lui ca isi va gasi timp sa faca ceva pentru care are tragere de inima, la fel cum va amana sa faca ceva pentru care nu are tragere de inima, unde este comoara noastra, acolo este si inima noastra. Am vazut oameni care au o intelegere gresita in privinta rugaciunii, socotind ca o formulare sau alta (o rugaciune sau alta) ar avea o putere mai mare fata de alte rugaciuni. Acesta perspectiva asupra rugaciunii este de natura magica si foarte nesanatoasa. Textele rugaciunilor nu sunt (cererile si celelalte) pentru ca Domnul ar avea nevoie de ele sau pentru ca nu ar sti de ce avem trebuinta, ci pentru mintea si inima noastra, pentru intelegerea noastra, pentru o cat mai firesca raportare a noastra fata de Dumnezeu. Dumnezeu stie de ce avem nevoie mai bine decat o stim noi si aici as reproduce o parte din rugaciunea Sfantului Filaret Mitropolitul Moscovei; "... Nici cruce a cersi, nici mingiiere nu indraznesc; stau doar naintea ta, cu inima deschisa catre tine. Tu ale mele vezi nevoi ce nici cunosc; ci fa cu mine dupre mila ta. Ma curateste si tamaduieste, smereste-ma si iarasi ma ridica. Naintea ta ma-nchin si stau tacut naintea voi tale ceii sfinte, si alor tale nepatrunse cai. Pre insumi jertfa tie ma aduc: ma-nvata a ma ruga. Tu insuti in launtrul meu te roaga."
    Am mai vazut ca rugaciunea poate fi facuta ca un fel de datorie sau plata data lui Dumnezeu ca sa ne mearga bine in aceasta lume (eu insumi am facut astfel), chiar daca Domnul implineste astfel de rugaciuni cred ca il mahnim cu ele, pentru ca El ne cheama la ceva cu mult mai inalt.
    Rugaciunea este legata nemijlocit de dragoste. Atunci cand iubesti pe cineva il porti permanent in inima si in minte. Rugaciunea daca ramane doar pravila este greu de dus, sunt momente in care ea pare o povara. Cei care se roaga cu adevarat cauta sa-l faca partas pe Dumnezeu in parcursul intregii zile pe care o traiesc sau mai bine zis tuturor trairilor pe care le au il iau pe Domnul cu ei oriunde sunt si orice fac.
    Rugaciunea poate fi facuta in orice monent in orice situatie si pentru orice problema care se iveste in viata ta, dar doar ca o manifestare a dorintei de a fi cu El de a nu te departa de El de a nu-l mahni. Ajutorul de care avem nevoie El il conoaste mai bine decat noi, dar noi trebuie se ne rugam sa avem inima si mintea deschisa ca sa-l putem intelege si sa il primim, sa nu il respingem ca pe ceva necunoscut.
    Multe mai pot fi spuse despre rugaciune, dar mai de folos ne este sa traim in ea si atunci vom cunoaste tot cea ce este de cunoscut.

    RăspundețiȘtergere
  7. Aveti dreptate in cele scrise. Ma bucur ca ati impartasit cu noi atatea ganduri folositoare. M-a imopresionat fragmentul din rugaciunea Sf. Filaret. Un parinte de la M-rea Cheia, intr-o imprejurare, ne intreba: "Ce greutate este sa vorbesti mereu cu Dumnezeu inlauntrul tau?", asa cum vorbesti cu cineva drag. Da, Doamne!

    RăspundețiȘtergere
  8. Este foarte important sa ne rugam dimineata, dupa rugaciunile incepatoare,pentru toata lumea, pentru dusmanii nostrii,prieteni,rude,familie,copiii,sot,sotie si ultimii sa ramanem noi insisi,dupa care sa-L rugam pe Dumnezeu si mai fierbinte ,sa ne primeasca rugaciunile,caci EL a spus sa ne rugam unii pentru altii.Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere