Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

luni, 16 noiembrie 2009

Recomandare

Cuvânt al Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei (16 noiembrie) (Ρουμανικά, Romanian)

"Matei era vameş. Lumea îl ura şi îl ocolea. Dar unul singur nu l-a urât şi nu l-a lepădat ca om. Şi acest unul a fost Hristos. Hristos, ca Dumnezeu ce era, a privit nu numai la exteriorul omului, ci şi în interior. Hristos, cunoscătorul de inimi, a privit şi priveşte adâncurile inimii omeneşti. În cazul lui Matei a văzut că în adâncul inimii lui, sub stratul gros al răutăţii şi al stricăciunii, exista o dispoziţie bună, care ca şi o scânteie aştepta clipa potrivită să se aprindă şi să devină un sfânt incendiu, care să ardă tot răul."

16 Νοεμβρίου, 2009 — VatopaidiFriend
matthew
„VINO DUPĂ MINE!”
„Şi trecând Iisus pe acolo a văzut un om şezând la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis: Vino după Mine. Şi sculându-se a mers după Dânsul” (Matei 9, 9).  
Iubiţii mei creştini, dacă cineva v-ar zice că un cărbune s-a transformat în diamant, că un vierme s-a transformat în vultur, că un lup s-a transformat în miel, veţi crede? Cu siguranţă, nu. Deoarece cărbunele, precum iese din cele mai dinăuntru ale pământului, rămâne cărbune, viermele rămâne vierme şi lupul rămâne lup. Nu-şi schimbă firea.
 Dar ceea ce nu se poate în lumea firească, se întâmplă în lumea morală şi duhovnicească, în lumea harului dumnezeiesc. În această lume au loc prefaceri morale care provoacă uimire. O vedem în persoana Sfântului Matei Evanghelistul, a cărui pomenire Sfânta noastră Biserică o sărbătoreşte astăzi.  
 Ce era Matei înainte de a deveni ucenicul lui Hristos? Era un păcătos, ca şi cărbunele care este întreg numai negreală. Era ca şi viermele care se târăşte prin noroi şi murdărie. Era ca lupul care sfâşie mieii. Şi iată acum marea lui transformare. Acest cărbune s-a transformat în diamant strălucitor. Acest vierme s-a transformat în vultur, în vultur de aur care zboară pe înălţimile cerului. Acest lup a devenit miel al lui Hristos, păcătosul a devenit sfânt. Cum? Să fim atenţi la Evanghelia care ne-o spune. 

Continuare la:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu