Luni[I Tim. 1, 1-7; Lc. 14, 12-15] Domnul arată pe cine să chemi la prânz sau la cină. Tu ia de aici următoarea regulă: să nu faci niciodată ceva pentru aproapele ca să capeţi răsplată de la el aici. Asta nu înseamnă că risipeşti în zadar: vei fi răsplătit pentru toate la vremea potrivită. În predica de pe munte, Domnul a poruncit să facem toate faptele bune – rugăciunea, postul, milostenia – în taină. De ce oare? Fiindcă Tatăl ceresc le va răsplăti la arătare celor ce fac acestea. Asta înseamnă că prin toate ostenelile sale creştinul trebuie să-şi pregătească fericirea viitoare, să-şi clădească locuinţa veşnică şi să trimită acolo provizii pentru întreaga vecie. Acest fel de a făptui este potrivnic principiului: „Interesul poartă fesul”, căci interesele se mărginesc la viaţa de aici, iar viaţa creştinească aduce pagubă acestor interese. A trăi astfel nici nu se poate fără credinţă, nădejde şi dragoste faţă de Domnul. A trăi potrivit poruncilor în aşteptarea răsplăţii înseamnă o făptuire înstrăinată de interesele lumeşti; şi, de altfel, e mai aproape şi mai limpede inimii decât cine ştie ce lucru idealist, cum ar fi să faci bine „de dragul binelui”. Aşa ceva nu se găseşte nicăieri în Sfânta Scriptură. Acolo, cel mai înalt imbold este: „Fă totul pentru Domnul şi nu te teme că ai să ieşi în pagubă”.
Sf. Teofan Zăvorâtul
***“Zis-a şi celui ce-L chemase: Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor. Şi auzind acestea, unul dintre cei ce şedeau cu El la masă I-a zis: Fericit este cel ce va prânzi în împărăţia lui Dumnezeu!”(Luca 14, 12-15)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu