Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

miercuri, 9 decembrie 2009

Cuviosul Paisie Aghioritul despre Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana



 - Cuvioase, spuneţi-ne despre Sf. Ioachim şi Sf. Ana, strămoşii Mântuitorului. La un moment dat începuseţi să  ne spuneţi ceva.
 - Din tinereţe am multă  evlavie pentru strămoşii lui Dumnezeu. Într-adevăr, am spus cuiva că, pe când m-au călugărit, îmi doream să-mi dea numele de Ioachim. Cât de tare le sunt îndatorat ! Sf. Ioachim şi Sf. Ana sunt cei mai despătimiţi sfinţi căsătoriţi care au existat vreodată. Nu au manifestat nicio atitudine carnală/ trupească. Aşa l-a făcut Dumnezeu pe om şi aşa a vrut El ca omul să vină pe lume, fără patimă. Dar după căderea în păcat, patima a pătruns în relaţia dintre bărbat şi femeie. Imediat ce s-a găsit o pereche lipsită de patimă, aşa cum l-a creat Dumnezeu pe om şi cum şi-a dorit să se nască omul, s-a născut Panaghia (Preasfânta), această făptură pură, şi apoi Hristos s-a întrupat. Gândul îmi spune că Hristos ar fi venit mai curând pe pământ, dacă ar fi existat o pereche de oameni puri, aşa cum au fost Sf. Ioachim şi Sf. Ana.
Catolicii săvârşesc eroarea de a crede, aparent din pietate, căPanaghia s-a născut fără păcatul originar. În timp ce Panaghia nu era liberă de păcatul originar, ea totuşi a dat naştere lui Hristos aşa cum a dorit Dumnezeu să se nască omul după creaţie. Era întrutotul curată, pentru că a fost concepută fără pofta trupească. Sfinţii strămoşi ai lui Dumnezeu, după rugăciuni fierbinţi înălţate la Dumnezeu ca să le dăruiască un copil, au conceput nu din poftă trupească, ci din ascultare faţă de Dumnezeu. Acest fapt l-am experimentat pe Sinai(Bătrânul a trăit viaţă ascetică pe Muntele Sinai, la Sf. Epistem şi Galaction din 1962 până în 1964. Această apariţie nu ne-a descoperit-o şi nouă.
(Source: Elder Paisios the Athonite, Book IV: Family Life, Holy Hesychasterion of “St. John the Evangelist the Theologian”, Souroti, Thessaloniki 2007; amateur translation of Greek text from: http://orthodox-world.pblogs.gr/2008/05/o-gerontas-paisios-gia-thn-oikogeneiakh-zwh-g.html,
Sursa: http://full-of-grace-and-truth.blogspot.com/2009/12/elder-paisios-on-sts-joachim-and-anna.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu