« Iubirea creştinească e largă cât lumea şi frăţească »

“În locul iubirii umanitariste, visătoare, îndepărtată, nehotărâtă, neprecisă,

creştinismul aşează şi practică iubirea de frate, de vecin, de neam,

iubirea care se întinde şi creşte de la familie şi de la omul cel mai apropiat, de la vecin şi semen, până la neam

şi până la omenirea întreagă.”

« Iubirea aproapelui constă întâi de toate în cinstirea persoanei şi în respectarea demnităţii lui şi a drepturilor lui la viaţă, la libertate şi la bunurile lumii. În fiecare om este întipărit chipul lui Dumnezeu şi de aceea niciun om nu trebuie jignit, nici supărat, nici batjocorit, nici înjurat, nici blestemat.. Asupririle, batjocurile, vicleşugurile, minciunile, înjurăturile, lovirile, judecăţile  nedrepte şi chiar smintelile şi glumele sunt nedemne şi imorale[...].

Iubirea aproapelui constă în ajutorarea şi învăţarea lui, să se ridice, să se cureţe, să se lumineze şi să se îmbunătăţească. Faptele îndurării trupeşti şi sufleteşti sunt tot dovezi şi semne ale iubirii frăţeşti pe care e dator să le împlinească omul şi mai cu seamă fiecare creştin.

Iubirea aproapelui constă în răbdarea neajunsurilor(defectelor) şi în iertarea greşelilor lui(Mt. 5 : 23 ; 18 : 21-22) şi în grija şi bunăvoinţa frăţească pentru mântuirea sufletului său. Împărtăşindu-i cu drag iubirea şi adevărul, harul şi pacea lui Dumnezeu, va cunoaşte, va iubi şi va servi şi el cu toată inima pe Dumnezeu.

Dragostea evanghelică nu face niciun rău aproapelui(Rom. 13 : 10). Dragostea este numai bunătate, numai blândeţe, numai binefacere, în cuvinte şi în fapte, faţă de toţi oamenii, şi faţă de cei răi şi vrăjmaşi. De aceea învaţă Mântuitorul :

« Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,  ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.  Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru?  Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru?  Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este. »(Mt. 5 : 44-48 ; Lc. 6 : 27-31)

Iubirea evanghelică este o lege morală universală şi internaţională : cuprinde pe toţi oamenii de toate culorile, religiile şi naţiile. Creştinul nu face deosebire între oameni, între evrei şi elini, între buni şi răi, între prieteni şi vrăjmaşi. Iubirea creştinească e largă cât lumea şi frăţească, pentru toţi şi faţă de toţi oamenii, chiar şi faţă de duşmanii care ne urăsc şi ne blesteamă sau ne prigonesc. Iubirea « cu fapta şi cu adevărul »(1 In. 3 : 18) este calea cea mai bună de a converti, împăca, îmbunătăţi şi înfrăţi vrăjmaşii.

 « De flămânzeşte vrăjmaşul tău, dă-i să mănânce pâine ; dacă însetează, dă-i să bea apă, căci facând aşa grămădeşti cărbuni aprinşi pe capul lui şi Domnul îţi va răsplăti ţie »(Pilde 25 : 21-22).

Iubirea vrăjmaşilor nu e zadarnică : are de o parterăsplată şi în sine şi de la Dumnezeu, ca orice virtute şi faptă morală ; iar de altă parte îmblânzeşte firea sălbatică a duşmanilor ; îi înmoaie şi-i întoarce la sentimente mai bune. Păgânii convertiţi la creştinism prin puterea armelor, n-au fost niciodată creştini în inima şi în purtarea lor. Păgânii învinşi prin bunătate şi iubirea creştinilor au devenit cei mai buni creştini şi cei mai aleşi vestitori ai Evangheliei.

Iubirea vrăjmaşilor pune frâu şi capăt urii, trufiei şi răzbunării. Iubirea vrăjmaşilor vede şi însuşirile, nu numai defectele oamenilor ; recunoaşte mai presus de vinovăţie valoarea oamenilor şi de aceea întrece cu totul aşa numita iubire umanitaristă(umanismul), care nu numai n-a împiedicat, dar chiar a favorizat uneori decăderea şi devalorizarea omului. »

Preot Ilarion Felea – Spre Tabor, vol. III(Luminarea)

Foto: http://atitudini.com/wp-content/uploads/2009/09/Spre_Tabor_3_Luminarea.-coperta_1_2.jpg