"...fără această dimensiune a iubirii, rămânem străini lui Hristos."

Rugăciunea lui Iisus ne poate sădi în suflete cu adevărat dragostea de Dumnezeu  şi de aproapele nostru. [...]

« Dragostea lui Dumnezeu înfricoşează pe un număr mare de credincioşi . A crede în Dumnezeu li se pare destul, dar a-L iubi cu o dragoste nebună, pentru care ţi-ai putea da chiar viaţa, aceasta le pare posibil doar în ceea ce-i priveşte pe « sfinţi ». Totuşi, fără această dimensiune a iubirii, rămânem străini lui Hristos.

Când suntem îndrăgostiţi de cineva, oare nu rostim înlăuntrul nostru numele lui  şi, dacă persoana iubită lipseşte pentru mai mult timp, nu-i rostim şi mai des numele  în lăuntrul nostru ? În absenţa fizică a persoanei iubite sporim amintirea chipului şi a numelui iubit. În mod inconştient avem impresia că păstrăm ceva din prezenţa ei în lăuntrul nostru, murmurându-i numele . Cine a iubit ştie că aceste cuvinte sunt adevărate. Şi atunci, Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu ? Câţi dintre noi pot spune cu adevărat că cheamă îndrăgostiţi în ajutor Numele lui Hristos ?

Să o recunoaştem, nimeni nu îndrăzneşte să-L mai iubească pe Dumnezeu în chipul acesta. Să făptuim în numele Său , să vindecăm, să îngrijim, să încurajăm în Numele Său ni se pare totul. Totuşi, acestea toate nu sunt nimic, absolut nimic în comparaţie cu îmbrăţişarea în inimă a lui Iisus. Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta...(Marcu 12, 13) nu este o poruncă moartă. »

(Pr. Michel Laroche, Viaţa întru Numele Lui. Rugăciunea lui Iisus şi metodele ei duhovniceşti, Ed. Sophia, Bucureşti, 2003)

În volumul « Urcuş duhovnicesc »(Culegere de texte creştin ortodoxe de Andrei Drăgulinescu)