Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

luni, 7 decembrie 2009

Lecturile copilăriei - Părinţi creştini, ce le recomandaţi copiilor dumneavoastră ca lectură? Care este cartea de sub pomul de Crăciun ?


Un prieten care nu merge la biserică mi-a mărturisit la un moment dat că lecturile care i-au plăcut cel mai mult în copilărie au fost „Vieţile sfinţilor“. Uimirea mea a fost cu atât mai mare cu cât discuţiile avute cu persoane care nu cred în Dumnezeu mi-au demonstrat o oarecare reticenţă legată de modelele de viaţă propuse de Sfânta Evanghelie, de paterice sau vieţile sfinţilor. Primele lecturi ale copiilor sunt esenţiale nu numai pentru formarea gustului la cărţi, întrucât cărţile nu reprezintă pentru ei opere de artă supuse exclusiv judecăţii estetice, ci sunt puncte de plecare pentru înţelegerea universului lor, a căminului părintesc şi a şcolii.
In virtutea tendinţei din Occident, s-a dezvoltat şi în România gustul pentru genul fantasy şi pentru poveştile cu supereroi. Fantasy-ul presupune în primul rând imaginaţie. Autorii creează lumi noi, animate de magie, locuitorii lor fiind de cele mai multe ori creaturi fantastice. Lumea descrisă nu mai este Pământul, ci una complet diferită: noi continente, noi rase, o nouă istorie. Temele clasice se pot adapta cu uşurinţă universului fantasy, în final şi aceste cărţi vorbind tot despre prietenie, iubire, conflictul dintre bine şi rău. Aceste teme, însă, sunt uşor sesizabile doar de către adulţi, copiii fiind absorbiţi mai curând de detalii: întâmplările magice, puterile supranaturale ale personajelor, creaturile fantastice. Ei se vor întreba mai curând dacă există cu adevărat elfi, gnomi sau şcoli de magie decât dacă personajele sunt bune sau rele, pentru ce cauză luptă sau dacă ele acţionează corect.
Rolul lecturilor din primii ani este, în principal, acela de a oferi copiilului o imagine despre bine şi rău, de a-i da modele de acţiune în situaţii concrete cu care el se întâlneşte, de a-l învăţa răbdarea, de a-i atrage atenţia că răul nu poate învinge sub nici o formă şi că personajele negative sunt pedepsite. Desenele animate şi filmele pentru copii care îi învaţă că aceia care au succes sunt cei „şmecheri“, care îi păcălesc pe cei din jur, că responsabilitatea pentru greşeli se şterge prin rostirea vreunei formule magice, trebuie contracarate de poveştile ce vorbesc despre triumful binelui şi al dreptăţii, adică de scrierile care le dezvoltă acestora simţul moral.
Lecturile şcolare suplimentare de acum câţiva ani, care cuprindeau basmele lui Creangă şi ale lui Petre Ispirescu sau cele ruseşti, chinezeşti, arabe, romane ca „Singur pe lume“ de Hector Malot, „Mizerabilii“ de Hugo sau cele de aventuri ale lui Jules Verne, nuvelele lui Edmondo de Amicis, astăzi par să nu mai aibă nici o legătură cu preocupările sau gustul copiilor. Raţiunea existenţei unei conexiuni între vârstă şi aceste cărţi este aceea că lecturile formează nu doar gustul literar, ci contribuie la formarea caracterului. Problema cu lecturile înainte de vreme nu este aceea că există riscul ca scrierile să nu fie înţelese, ci că acela care le citeşte nu este dotat cu instrumentele necesare pentru judecarea situaţiilor de viaţă descrise în cărţile respective.
Ceea ce nu trebuie pierdut din vedere de către profesori şi părinţi este că nicio carte citită sau  niciun film văzut nu trebuie să rămână nediscutate. Trebuie să existe un interes manifestat făţiş pentru ceea ce a înţeles copilul din poveste, el trebuie stimulat să emită judecăţi asupra personajelor şi acţiunilor lor, să se poziţioneze faţă de aceştia, pentru a putea fi ajutat să înţeleagă just situaţia sau corectat dacă este necesar, arătându-i-se legătura concretă între poveste şi viaţa lui. Si toate acestea, trezindu-i interesul pentru o lectură viitoare.
Desigur, este greu de crezut că printre lecturile suplimentare şcolare se vor număra şi paterice sau vieţile sfinţilor povestite copiilor, o astfel de decizie cu siguranţă ar întâmpina obiecţii din partea unor părinţi. Insă, preocuparea pentru lecturile copiilor nu trebuie să revină doar învăţătorilor şi profesorilor. De fapt, acestora li se cere să lucreze cu personalităţile formate deja de către părinţi în anii premergători şcolii. Este puţin probabil ca modelul oferit de şcoală şi profesor să aibă în faţa copilului până la vârsta adolescenţei o mai mare autoritate decât mama sau tatăl, care sunt în final cei care decid, recompensează sau pedepsesc, descurajând sau stimulând comportamente. Responsabilitatea pentru formarea gustului pentru lecturile creştine revine, mai curând, părintelui.
Adevărul este că de foarte puţine ori mai reprezintă cărţile pentru copii o prioritate pentru părinţi. Totuşi, sper că pe lângă orice altceva, copiii vor găsi sub brad măcar o carte.

de Ioana Bidilică Vasilache
Sursa : http://www.ziarullumina.ro/articole;1098;1;31261;0;Lecturile-copilariei.html

Un comentariu:

  1. În eventualitatea în care părinţii sunt creştini practicanţi şi trăitori, nu doar botezaţi, preocuparea pentru lecturile copilului lor este necesară, dar are ca fundament datoria de a-i insufla dragostea faţă de ortodoxie şi valorile ei. Înainte de a-i urmări atent lecturile, părintele este bine să-l ducă pe copil la biserică şi să-l apropie de Sfintele Taine, să-l introducă în comunitatea creştină de mic şi atunci va prefera, cu siguranţă, ceea ce este în acord cu învăţătura creştină.
    Da, puţin probabil să le poţi recomanda elevilor lecturi duhovniceşti la literatură. Se vor opune părinţii din categoria creştinilor doar botezaţi şi a necreştinilor sau a sectanţilor.
    Din păcate, trăim într-o societate cel puţin decularizată, dacă nu demonizată, în care tendinţa este de a fi obligat să-ţi păstrezi convingerile religioase pentru tine şi să nu “ofensezi” pe cei de alte credinţe prin simbolurile şi practici tale de cult.
    Cred că e nevoie să fim “înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii” pentru a-i determina cumva pe copiii noştri să vadă lumina lui Hristos prin ceaţa ertică sau atee.

    RăspundețiȘtergere