« Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului..."

« Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, aşa va înflori. »(Psalmul 102, 15)

« Zilele vieţii omului sunt vremelnice şi lesne veştjicioase ; şi precum grădina acum se vede frumoasă cu florile cele osebite şi  de multe feluri, iar după puţină vreme  se vede fără podoabă, din pricina veştejirii florilor ei, aşa şi omul, acum se vede frumos şi împodobit, iar după puţin se veştejeşte şi se strică prin moarte ». Aşa socoteşte şi  Solomon zicând : « Mare este omul şi cinstit bărbatul milostiv »(Pilde 20, 6). Să nu te tulburi pentru aceasta, iubitule, nici să socoteşti ca David zice diferit de Solomon, tatăl şi fiul său ; nu ! Că de vreme ce omul îşi are făptura îndoită, trupul adică din prostul pământ şi din ţărâna pământului, iar sufletul, din făcătoarea de viaţă insuflare a lui Dumnezeu, de aceea pentru stricarea trupului se smereşte aici de David omul şi se prosteşte, iar pentru nemurirea sufletului se măreşte şi se slăveşte de  Solomon : că se necinsteşte omul pentru bolile şi ostenelile ce le suferă, însă se cinsteşte iarăşi  pentru bunătăţile  şi îndreptările ce isprăveşte. Iar omul este mare cu adevărat prin aceea că, păzind poruncile lui Dumnezeu, se face după asemănarea lui Dumnezeu şi moştenitor al Împărăţiei Lui. Şi iarăşi omul este prea prost prin aceea că, încălcând poruncile lui Dumnezeu, se face rob al păcatului şi vonovat muncii celei veşnice."

Notă de subsol:

Zice Marele Vasile: „Deci când vei vedea iarbă şi floare, vino la cugetarea despre firea omenească, aducându-ţi aminte de icoana arătată de Proorocul Isaia: Că tot trupul e iarbă şi toată slava omului, ca floarea ierbii.(Is. 40, 6); că puţina vreme a vieţii şi bucuria şi înflorirea  omeneştii îmbelşugări cea în puţină vreme au aflat la Proorocul icoană prea potrivită: că cel ce astăzi este înflorit cu trupul, avându-şi faţa înflorită, acelaşi mâine este vrednic de jale, ori cu vremea veştejindu-se, ori cu boala muindu-se. Acelaşi acum e vestit pentru slavă şi pentru bogăţie, apoi, răpit, se duce şi slava – şi aceea pierind ca un vis. Drept aceea s-a nimerit de către Proorocul asemănarea slavei omeneşti cu floarea cea prea neputincioasă”.

A zis însă şi Chiril:

„Însă noi, ticăloşii, deşi ne-am făcut spre nestricăciune, apoi, în asemănarea umbrelor şi cu verdeaţa ierburilor câmpului,  cu anevoie şi abia înflorind, fără pregetare cădem ca către o maică la pământ, pe dânsul avându-l şi hrănitor şi mormânt”.

Iar Hrisostom zice:

„După Isaia, omul e iarbă, iar după David, nici măcar iarbă, ci asemenea ierbii: că omul, zice, ca iarba, dar nu iarbă, ci „ca iarba”.

Iar Teologul Grigorie zice:

„Astfel de vremelnică este viaţa noastră, a celor ce vieţuim, ca un joc, [... lucru de joacă, jucărie], de pe pământ, nefiind, să ne facem şi, făcându-ne, să ne topim; vis suntem, nu ca un lucru statornic; ca o nălucire ce nu ţine; floarea o vreme văzându-se şi cu vremea topindu-se. Omul ca iarba, zilele lui... bine a filozofat dumnezeiescul David despre neputinţa noastră”.

Cuviosul Eftimie Zigabenul; Sfântul Nicodim Aghioritul - Psaltirea în tâlcuirile Sfinţilor Părinţi(vol. II), Catismele X-XX, tâlcuire verset cu verset, Editura Cartea Ortodoxă – Editura Egumeniţa, paginile 360-361.