Să ajutăm milostivirii să covârşească dreptatea, punând de acum înainte în inima noastră hotărârea ca în acest Post neapărat să ne ocupăm de noi înşine aşa cum se cuvine şi să îndreptăm tot ce este neîndreptat în viaţa noastră !
“Sfânta Biserică ne aduce acum aminte de căderea protopărinţilor. Scopul pe care îl urmăreşte Ea prin aceasta este şi ca amintindu-ne că ne aflăm într-un loc de surghiun, să ne umflăm în pene şi să ne semeţim mai puţin. Şi în loc de asta, să ne smerim şi să ne umilim mai mult! Dar este mai ales acela care ,trecând cu gândul de la căderea protopărinţilor la propria noastră cădere, să ne aprindem cu duhul de râvnă pentru sculare şi redobândirea a ceea ce am pierdut prin cădere. De aceea a şi fost pomenită căderea protopărinţilor înainte de începutul Postului Mare, care este mai mult decât orice, vreme de pocăinţă şi îndreptare! În acest răstimp suntem datori să ascultăm gingaşul glas, împreună-pătimitor faţă de noi, al Mamei Biserici, cu care Ea glăsuieşte parcă fiecăruia dintre noi :
Sursa :
***
Continuarea predicii :
« Grădinarul se uită la pomul neroditor un an, se uită doi,
se uită trei, apoi îl taie şi-l aruncă în foc. »
« Ai căzut, scoală-te ! Iată, ţi se deschide uşa Postului si a pocăinţei. Îmbărbătează-te, intră cu îndraznire şi aleargă această alergare, această cursă, făra a te cruţă. ». Pe lângă nişte fii adevăraţi ai Bisericii nu ar fi nevoie de atâta stăruinţă pe a-i face să ia aminte la această chemare.
Ce să facem când sufletul nostru nepăsător şi trândav nu aude ? Sau dacă aude nu ia aminte ;sau daca ia aminte, găseşte dezvinovăţire fel şi fel ca să nu facă faptele la care este chemat pentru binele lui ?
Să intrăm deci în sufletul nostru şi să-l înduplecăm să nu lase să treacă în zadar Postul acesta şi să se folosească de el spre a se pocăi şi a se îndrepta.
Nu ştiu cum s-a încetăţenit la noi aşa o rânduială că doar în Post devenim puţin mai serioşi, numai în post dobândim gânduri de grijă pentru mântuirea noastră. Altădată ne îngăduim să facem ce avem chef, câteodata cu foarte multă lărgime, nu fără de păcat, socotind că păcat nu avem. Iar prin post gândul se trezeşte cumva de la sine, poftele cunosc legiuită măsura ce le înfrânează şi se supun ei, chiar dacă nu întotdeauna fără cârtire, şi grijile multe amuţesc, ieşind în schimb la rampă grija pentru singurul lucru de trebuinţă, ce-şi înfăţişeaza cerinţele, chiar dacă uneori cu sfiiciune, ca un copil speriat. O astfel de bună rânduială adie de obicei asupra noastră Sfântul Post şi este greu să credem că cineva l-ar lăsa să treacă fără să dobândească roadă.
Se întâmplă totuşi ca în ciuda înrâuririi mântuitoare a Postului, ca în ciuda silinţei de a ne îndrepta pe care o resimţim în vremea lui, pentru unii el să nu se numere între zilele de mântuire. Cine n-are nevoie şi cine nu simte trebuinţa de a îndrepta în sine ceea ce e neîndreptat ? Dar vine cruţarea de sine, mama nepăsării şi leneviei, şi înăbuşă toate mişcările bune. Şi iată că începem să amânăm împlinirea acestor cerinţe, la început de pe o zi pe alta, apoi de pe prima săptămână a Postului pe a doua sau pe a treia, dupa a treia pe a patra sau în ultima, dar în ultima apare nu ştiu ce piedică sau nu ştiu ce pretext şi amânare mai născoceşte lenevia vicleană. Astfel trece tot Postul fără ca omul să se fi mărturisit şi împărtăşit. Ei, iar dacă am irosit vremea Postului, în alt răstimp greu de crezut că ne vom îndeletnici cu lucrarea mântuirii, dacă în Post, când totul este cât se poate de potrivit pentru această lucrare, nu facem asta, de unde să ne apucăm de această lucrare după Post ? Şi aşa vom trăi iarăşi în nepăsare şi lenevie, în aceleaşi deprinderi şi patimi păcătoase, mâniind pe Dumnezeu la fel ca înainte până la următorul Post. Şi cine ştie dacă o să traim ca să îl apucăm ?Ce se va întâmpla daca o să murim în stare păcătoasă şi nepocăită ?
Se poate spune că am trăit ca să apucăm acest Post. Să mulţumim Domnului pentru această milă, dar să ne şi grăbim a ne folosi de ea. Bineînţeles, pentru mântuirea noastră a binevoit astfel Domnul, în ciuda vieţii noastre nepăsătoare şi trândave. Răstimpul vieţii noastre nu este în stăpânirea noastra, ci este în puterea lui Dumnezeu, iar Domnul lungeşte sau scurtează viaţa noastră după cum are de aşteptat sau nu de la noi vreun bine. Cei necredincioşi şi păcătoşi nu îşi vor înjumătăţi zilele lor, adică nu vor ajunge la jumătatea zilelor lor, nu vor trăi nici jumătate din timpul pe care l-ar fi trăit dacă ar fi bineplăcut lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi e în Biserica lui Dumnezeu ceea ce este un pom în livadă : cei ce trăiesc în chip plăcut lui Dumnezeu sunt pomi roditori, iar cei nepăsători şi leneşi sunt pomii neroditori. Grădinarul se uită la pomul neroditor un an, se uită doi, se uită trei, apoi îl taie şi-l aruncă în foc. Aşa se întâmplă şi cu noi : Domnul aşteaptă de la noi roadele pocăinţei un an, aşteaptă doi, aşteapta trei şi apoi, văzând că de la noi nu vine niciun bine, ne dă pe mâna morţii, şi prin aceasta ne trimite la dreapta răsplătire care aşteapta pe nepăsători. Amintiţi-vă pilda Mântuitorului despre smochinul cel neroditor : Stăpânul spune grădinarului : « Iată, este al treilea an de când vin şi nu văd rod în acest smochin. Taie-l ! De ce să mai ocupe locul în zadar?» Grădinarul l-a rugat să mai lase pomul neroditor încă un an, poate va aduce roade, şi dacă nici atunci nu va aduce, atunci să-l taie. Această pildă închipuie felul în care mila lui Dumnezeu se roagă de dreptatea lui Dumnezeu şi priveşte după noi, trândavii, an după an aşteptând. Nu cumva vom aduce până la urmă roadele pocăinţei ?
Ah, fraţilor, cine ştie ? Poate că este cea din urmă oară când ni se dă Postul acesta. Deci să ajutăm milostivirii să covârşească dreptatea, punând de acum înainte în inima noastră hotărârea ca în acest Post neapărat să ne ocupăm de noi înşine aşa cum se cuvine şi să îndreptăm tot ce este neîndreptat în viaţa noastră, în faptele noastre, în simţămintele şi în hotărârile noastre ! »
Predica audio integrală :
Icoane:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu