« - De ce este importantă spovedania pentru creştin ?
- Prin spovedanie omul devine conştient de sine, ştie care îi sunt limitele şi calităţile. La spovedanie, spunea un Sfânt Părinte, omul se află faţă în faţă cu Mama noastră, a tuturor, cu Maica Domnului, şi îi spune ce a făcut bine, ce a făcut rău şi ea îl iartă sau îl ceartă părinteşte... ! Iar un părinte, dacă recunoşti tot, dacă spui tot, te iartă, te sprijină. Sufletul nespovedit miroase urât[...] Spun Sfinţii Părinţi că mai mare este puterea de a-ţi vedea păcatele decât să înviezi morţii. De unul ca acesta se înfricoşează demonii, că poţi avea toate virtuţile, dar dacă nu ai smerenie, nu-ţi sunt de folos. Noi dacă nu trăim în Duhul nu avem cum să ne vedem păcatele, nici cum să-l iubim pe aproapele ca să nu-l mai judecam. De aceea astăzi este foarte multă dezbinare, pentru că traim numai în poftele acestei lumi şi nici nu mai conştientizăm cât de departe suntem de Evanghelie. Pentru că daca am conştientiza cu adevărat, ne-ar durea sufletul mai mult pentru bârna noastră decât pentru paiul fratelui.
Dezbinarea, invidia, arată puţina dragoste către Dumnezeu, căci daca L-aş iubi pe Dumnezeu m-ar întrista aşa de tare păcatul meu, cât de mic ar fi, încât mintea mea nu mai poate fi aţintită către greşelile fratelui. Cel ce judecă pe aproapele nu se poate îndrepta pe sine, pentru ca el este concentrat asupra greşelilor celuilalt. Când începem să ne vedem mai mult păcatele noastre decât pe ale fratelui, atunci înseamnă că am mai sporit un pic. Cel care judecă este plin de îngâmfare, pentru că el crede că faptele lui bune le-a făcut prin puterile sale, iar nu prin harul lui Dumnezeu ; unul ca acesta dispreţuieşte ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu însuşi se luptă cu cel ce-l judecă pe fratele, dându-i har şi bucurii celui ce este judecat, chiar dacă nu ar avea vreo faptă vrednică de acesta. »
"De asta are creştinul proba postului, să înveţe să se înfrâneze,
să mute atenţia de la bunătăţile materiale pe bunătăţile spirituale.
Să deschidă poarta cerului şi a sufletului cu cheia rugăciunii."
« - Cât de important este postul pentru evoluţia creştinului ?
- Sfântul Vasile cel Mare zice : « Postul este cel mai bun străjer al sufletului, cel mai sigur tovarăş al corpului, arma vitejilor, întărirea atleţilor. El alungă spiritele, îndeamnă la pietate, face a iubi înfrânarea, inspiră modestie, dă curaj în război şi te învaţă a iubi pacea. Postul dă aripi rugăciunii pentru a se înălţa şi a pătrunde în ceruri. Postul este sprijinul caselor, parintele sănătăţii, povăţuitorul tinerimii, podoaba bătrânilor, plăcutul tovarăş al călătorilor, amicul sigur al soţilor ». Dacă le ai pe toate acestea prin post ce-ţi mai trebuie altceva ? Dacă renunţi la post e ca şi cum te-ai dezarma singur. Dacă un tânăr învaţă de la părinte să se abţină azi de la carne şi de la mâncăruri de dulce, mâine va învăţa sa se abţină de la droguri, de la tutun, de la alcool. Lecţia abţinerilor, a interdicţiilor care salvează trupul şi sufletul la un moment dat, ajută pe om să treacă peste multe ispite, peste multe necazuri. Spui azi : Ei, copilul e şcolar, nu-l postesc, ca să poată învăţa carte ! E o greşeală, carte înveţi şi dacă mănânci fructe, legume, pâine...Ba mintea e mai liberă, trupul e mai liber, poate să facă un efort mai mare.[...]
De asta are creştinul proba postului, să înveţe să se înfrâneze, să mute atenţia de la bunătăţile materiale pe bunătăţile spirituale. Să deschidă poarta cerului şi a sufletului cu cheia rugăciunii. Că zicea şi un Sfânt Părinte că acel care se domină pe sine îi domină şi pe ceilalţi şi o face cu înţelepciunea duhului şi a minţii. Omul se priveşte superficial pe sine, e gata întotdeauna să cedeze primului impuls în tot ce face, fără să se sfătuiască cu îngerul său , fără să se raporteze la harul cu care a fost îndumnezeit. Oamenii care nu au încredere în ei înşişi pierd uşor şi încrederea în Dumnezeu... Iar relaţia cu Dumnezeu se stabileşte printr-o temeinică cunoaştere a sinelui, printr-o relaţie de iubire cu aproapele. Numai iubindu-l pe aproapele îl poţi cunoaşte. Că niumeni nu se deschide spre cel de alături dacă nu simte că este iubit. Aşa şi Dumnezeu, numai dacă Îl iubeşti poţi să Îl cunoşti, se lasă văzut...
Spune, de altfel, şi Sfântul Maxim Mărturisitorul :
« Iubirea de Dumnezeu este tendinţa virtuoasă a sufletului, iar cel ce o are nu doreşte nimic din lucrurile create, mai presus de iubirea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, este cu neputinţă să păstrezi o astfel de iubire dacă simţi cea mai mică aplecare spre lucrurile lumeşti. Cel ce Îl iubeşte pe Dumnezeu duce o viaţă îngerească pe pământ. El posteşte, veghează, se roagă şi are tot gândul bun pentru semenul său. »
Adrian Alui Gheorghe - « Cu părintele Iustin Pârvu despre moarte, jertfă şi iubire »
La începutul Sfântului şi Marelui Post, iertaţi-mă, fraţilor şi surorilor ! Să vă însoţească îngerii Domnului pe calea binecuvântată a apropierii de Domnul, a morţii şi învierii mântuitoare cu Hristos !
Iertaţi-mă că nu găsesc nimic bun sau folositor să spun de la mine acum, ca şi altădată. Şi nici nu este nevoie. Cei care, cu bunăvoinţă, citesc uneori aceste pagini sunt mai bine orientaţi în viaţa duhovnicească şi ştiu cu mult mai multe decât află din puţinele mele daruri, luate de la Părinţi, pentru fraţi, mai ales ca să îndemne la citirea integrală a cărţilor
Mă bucur că Domnul ne-a îngăduit tuturor să ajungem zilele Postului de acum şi cu toată seriozitatea
Deci, să îndreptăm acum, prin mila şi ajutorul lui Dumnezeu, tot ceea ce este strâmb, şi urât, şi potrivnic voii Lui sfinte în viaţa noastră, că nu suntem noi stăpâni pe clipa ce ni s-a dat şi nici nu avem certitudinea că vom mai primi în dar de la Stăpânul şi clipa următoare, nicidecum vreme nouă de pocăinţă, când de atâtea ori am irosit-o !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu