Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

marți, 2 februarie 2010

De vorbă cu Părintele Justin



Suferinţa este  antrenamentul poetului, al artistului, în viaţa asta. Talentul este duhul unui neam care se adună în nişte indivizi. Dacă ei nu duc la capăt ceea ce au primit, dacă nu dau înapoi neamului opere valoroase, atunci înseamnă că nu au fost demni de această frumoasă şi aleasă povară pe care au primit-o de la Dumnezeu...
 - Aţi spus că poezia a ţinut loc de rugăciune în închisoare... Sau a mers paralel cu rugăciunea...
 - Da. Poezia eu nu am îndrăgit-o aşa  mult la început. Pe Eminescu, totuşi, l-am iubit pentru că, într-adevăr, poeziile lui sunt ca şi rugăciunea. Apoi am ales poeziile după izvorul lor, după cum m-am identificat cu ele, după harul pe care l-am simţit în dosul cuvintelor. Pentru că viaţa toată trebuie să fie spre cântec, spre iubire, spre viaţă[veşnică]. Cine scrie poezie, acela e copilul lui Dumnezeu. Cine scrie poezie cu har, se înţelege...!”

“- Care sunt cărţile care v-au marcat?
 - Una din cărţile care m-a format pe mine în mănăstire, care m-a marcat, a fost “Patericul egiptean”. A fost prima carte pe care am luat-o în mână în mănăstire. Apoi a urmat “Mântuirea păcătoşilor”, apoi, “Vieţile Sfinţilor”, la care m-am oprit foarte mult, cu precădere la viaţa Mariei Egipteanca. Era o ediţie a “Vieţilor Sfinţilor” a lui Lascarov Moldovan, care avea la  fiecare viaţă de sfânt un comentariu... Cartea asta am ţinut-o aproape tot timpul.”
Adrian Alui Gheorghe

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu