« Suntem înconjuraţi de oameni şi fiecare persoană este unică pentru Dumnezeu, dar sunt oamenii unici şi pentru noi ? »
« Când întâlnim o persoană, ar trebui să ne apropiem de ea ca de o taină,
care ni se descoperă numai printr-o comuniune profundă... »
Întâlnim oameni şi îi vedem cu ochii noştri, dar rareori se întâmplă ca în afară de forma exterioară, de trăsături sau veşminte să mai vedem şi altceva ,- cât de des se întâmplă să vedem ceva din adâncul persoanei din faţa noastră? Cât de des ne uităm în adâncul ochilor unei persoane şi ne adâncim în înţelegerea sa ? Suntem înconjuraţi de oameni şi fiecare persoană este unică pentru Dumnezeu, dar sunt oamenii unici şi pentru noi ? Nu sunt oameni care ne înconjoară doar ca « oameni », care au nume, prenume, porecle, pe care îi recunoaştem după înfăţişarea exterioară, dar pe care nu-i ştim deloc pe dinlăuntru ?
Aceasta este condiţia noastră: suntem orbi, suntem surzi, suntem insensibili la lumea exterioară şi totuşi, suntem chemaţi să citim înţelesurile ascunse. Când întâlnim o persoană, ar trebui să ne apropiem de ea ca de o taină, care ni se descoperă numai printr-o comuniune profundă, intrând într-o relaţie, poate lipsită de cuvinte, poate în cuvinte, dar atât de adâncă încât să ne putem cunoaşte nu chiar cum ne cunoaşte Dumnezeu, dar în lumina lui Dumnezeu care ne luminează pe fiecare. Şi mai mult de atât : noi putem face, fiecare în limita puterilor sale, a darurilor sale, ceea ce a făcut Hristos : a operat ochii orbului. Ce a văzut acesta ? Primul lucru pe care l-a văzut a fost faţa Fiului întrupat al lui Dumnezeu, cu alte cuvinte, a văzut dragostea întrupată. Când ochii săi au întâlnit ochii lui Hristos, a întâlnit mila lui Dumnezeu, tandreţea lui Dumnezeu, preocuparea lui Dumnezeu şi înţelegerea Lui. În acelaşi mod pot începe să vadă atâţia oameni, dacă, întâlnindu-ne pe noi, vor întâlni oameni în ai căror ochi văd strălucind dragostea gravă, responsabilă, o dragoste care nu este sentimentală, ci clarvăzătoare, o dragoste care vede şi înţelege. Şi atunci, vom deveni pentru oamenii din jurul nostru o revelaţie a tuturor înţelesurilor pe care această lume le deţine şi le conţine prin artă, prin frumuseţe, prin ştiinţă, prin toate mijloacele de a percepe şi a afirma frumuseţea între oameni.
Dar facem noi aceasta ? Este o preocupare a noastră aceea de a transmite vastitatea, adâncimea şi frumuseţea lucrurilor tuturor persoanelor pe care le întâlnim ? Nu suntem mai degrabă preocupaţi să primim decât să dăruim? Şi totuşi, Sf. Ap. Pavel, care ştia ce înseamnă să primeşti şi să dăruieşti, a spus: “Mai fericit este a da decât a lua ». Şi cât de multe a primit el ! A primit cunoştinţa lui Dumnezeu prin propria experienţă ; a primit învăţătură, ştiinţă şi experienţă în Vechiul Testament , şi apoi Hristos i s-a arătat Însuşi : ce n-a primit ! Şi totuşi era fericit mult mai mult dăruind decât primind, pentru că nu voia să fie singur posesorul tuturor bogăţiilor care îi parveniseră astfel; voia să le împartă, să le dea, să aprindă şi să înflăcăreze şi alte vieţi.
Să ne gândim cât de bogaţi suntem, cât de multe ni s-au dăruit să le vedem şi să le auzim ! Şi să ne dăm seama în acelaşi timp cât de tragic închişi în noi înşine suntem dacă nu vom sfărâma acest zid dăruind la fel de generos, la fel de abundent pe cât ni s-a dăruit la rândul nostru ! Şi atunci, într-adevăr, bucuria noastră va fi deplină, aşa cum ne-a promis Hristos. Şi nimeni şi nimic nu vor putea să o mai ia de la noi. Amin
(Predică din 1989)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu