"Din inimă iese tot binele şi tot răul. După cum ţi-e inima, aşa eşti şi tu înaintea Domnului. Dacă inima ţi-e mândră, atunci oricât de smerit te-ai arăta în afară, Domnul tot mândru te va socoti. Aşa e şi cu orice altceva"
marți, 14 aprilie 2009
Sf. Teofan : Tâlcuiri din Sfânta Scriptură
Marţi[Mt. 24, 36; 26, 2] Acum poporul, preoţii şi mai marii iudeilor ascultă pentru cea din urmă oară cuvintele Domnului în templu, şi acest cuvânt a fost atotcuprinzător: a cuprins toate cele trecute, cele de faţă şi cele viitoare. Prin întrebarea privitoare la Ioan, Domnul a dat să se înţeleagă că El este Mesia Cel Adevărat; prin pilda celor doi fii, a arătat că iudeii vor fi lepădaţi, iar în locul lor vor fi chemaţi păgânii; prin pilda lucrătorilor viei le-a spus că pe cei lepădaţi îi aşteaptă pierzarea; prin pilda nunţii fiului de împărat a învăţat că şi dintre cei ce vor veni la Dânsul nu toţi vor fi vrednici, ci se vor arăta unii pe care pe bună dreptate îi va arunca în întunericul cel mai dinafară; răspunzând la întrebările privitoare la dajdia către cezarul şi la cea dintâi poruncă, precum şi prin cuvântarea cea de osândă, arată trăsăturile proprii vieţii mântuitoare, în fine, luând deoparte pe ucenici, le-a prevestit nenorocirile viitoare ale Ierusalimului şi le descoperă taina venirii Sale celei de a doua. Ar fi fost de ajuns pentru cineva să asculte toate acestea cu luare-aminte, pentru a se încredinţa că El este adevăratul Mântuitor al lumii – Hristosul şi să se supună poruncilor şi învăţăturii Lui. Până în ziua de azi, citirea capitolelor din Evanghelie privitoare la tot ce s-a întâmplat în ziua aceea este cel mai puternic mijloc de a învia credinţa în Domnul şi, deşteptând în creştini conştiinţa a ceea ce trebuie să fie şi trebuie să aştepte el, de a-i înfierbânta râvna, arătându-l mărturisitor al Domnului nu doar cu gura, ci şi cu fapta.”
Marţea cea Mare
Această zi ne pregăteşte pentru intrarea în cămara Mântuitorului, cu două parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) şi parabola talanţilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).
Când Domnul se suia la Ierusalim şi se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi şi aceste douã parabole, pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi şi mai ales de milostenie, prin care se vădeşte strălucirea fecioriei.
Pe cinci dintre fecioare le numeşte înşelepte căci împreună cu fecioria au avut şi minunatul şi îmbelşugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeşte nebune pentru că, deşi şi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeaşi măsură milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieţi au adormit toate fecioarele, adică au murit. Cu adevărat moartea se numeşte somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a fãcut la miezul nopţii; cele care au avut undelemn din belşug au intrat cu mirele la deschiderea uşilor, iar cele nebune, pentru cã nu aveau undelemn din destul îl căutau după ce s-au sculat din somn.
Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeieştii Părinţi pilda celor zece fecioare, împreună cu cea a talanţilor, ca să ne îndemne să veghem necontenit şi să fim gata să ieşim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru că neştiute sunt ziua şi ceasul sfârşitului vieţii.
Dacă vom săvârşi o singură virtute, cea mai mare chiar, şi nu ne vom îngriji de celelalte, şi mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veşnică, ci vom fi întorşi ruşinaţi. Şi într-adevăr nu-i lucru mai ruşinos ca fecioria să fie biruită de bani.
“La ceasul sfârşitului, suflete, gândind şi de tăierea smochinului temându-te, cu iubire de osteneală lucrează-l, ticăloase, priveghind şi strigând: Să nu rămânem afarã de cămara lui Hristos”. (Condacul zilei)
http://www.biserica-mihai-viteazul.ro/ro/index/cuv-cre/b24-flo.htm#patimi
luni, 13 aprilie 2009
Cum trebuie să cinstim Sfintele Patimi(I)
“Osana, binecuvântat cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel”(Ioan 12, 13)
Când văd că Iisus Hristos intra cu atâta cinste, cu atâta slavă, cu atât triumf în Ierusalim, pot să socotesc pe drept cuvânt că Hristos n-are să se mai teamă de niciun rău din partea invidiei şi urii arhiereilor, bătrânilor şi cărturarilor. O, Ierusalime, cetatec sfântă, cu adevărat cetate a lui Dumnezeu! “Lucruri slăvite s-au grăit de tine”(Ps. 86, 2) în veacurile trecute; lucruri slăvite se vor grăi de tine în viitor, pentru mulţumirea şi dragostea pe care o arăţi către dumnezeiescul tău Binefăcător! Laud, copii ai evreilor, gândul vostru cel bun! Voi luaţi acum ramuri de măslin şi stâlpări de finic, simboluri de biruinţă, şi cu ele întâmpinaţi pe Hristos, pe acest făcător de minuni, Fiu al lui David, ca pe un împărat al lui Israil! Inima voastră îmi arată că sunteţi gata să puneţi mâna şi pe arme , spre a-L păzi în orice clipă de uneltirile vrăjmaşilor Lui.
Aici, în Ierusalim, n-ai de ce să te temi, Iisuse al meu! Ierusalimul Ţi-i loc de scăpare! Dacă s-a ridicat toată cetatea când ai intrat în ea, se va ridica din nou toată cetatea ca să te păzsească. Degeaba vă osteniţi, cărturarilor, bătrânilor şi arhiereilor![...] Nu mai aveţi vrei putere s faceţi vreun rău acestui Nazarinean, primit de nenumărat popor cu atâta prăznuire: “Osana, binecuvântat cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel”
Dar ce spun eu? Cât sunt de nestatornice gândurile oamenilor ! Cât sunt de mincinoase semnele de dragoste ale cetăţii ucigaşe! Cât este detrecătoare bunaprimire a poporului nerecunoscător! Cetatea Ierusalimului, care azi este teatrul unei atât de strălucite sărbători, peste câteva zule va ajunge teatrul unei tragedii înfiorătoare! Ierusalimul, care Îl primeşte ca pe împăratul lui Israil, îl va pironi pe lemn ca pe un osândit. Acelaşi popor, care acum flutură stâlpări, va ciopli crucea. Acesta, acesta care aqcum strigă: “Osana”, va striga, “Să se răstignească”. Prin urmare, astăzi atâta cinstire şi peste puţine zile, atâta defăimare? Aceeaşi oameni care astăzi i se închină să fie tot aceia care Îl răstignesc?Da! Asta a pătimit atunci Hristos de la evrei şi tot aşa pătimeşte şi astăzi de la creştini, care în aceste sfinte zile, I se închină cu cuvintele, dar cu faptele Îl răstignesc. Cu trupul strigă “Osana”, iar cu sufletul “Să se răstignească!”(Ilie Miniat, Didahii si predici)
Ce sunt aceste Deniile ?
Prin caracterul şi conţinutul lor, deniile sunt unicate în cultul divin ortodox. Cuvântul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Mai precis, denia este slujba utreniei sau „de dimineaţă” care se săvârşeşte seara, în ajun. Denia se deosebeşte de priveghere, care înseamnă tot slujbă de seară, prin faptul că se referă numai la utrenia săvârşită seara.[...]
(Pr. Prof. Nicolae Necula, “Biserica şi cult pe înţelesul tuturor”)
Sf. Teofan : Tâlcuiri din Sfânta Scriptură
Luni(Săptămâna Patimilor)[Mt. 24, 3-35] Domnul merge la patima cea de voie. Se cade să-L însoţim şi noi. Aceasta este datoria oricui mărturiseşte că prin puterea Patimilor lui Hristos a devenit ceea ce este acum şi care trage nădejde să primească o ,oştenire atât de mare şi de slăvită, cum nimeni nu şi-ar închipui măcar. Dar cum să-L însoţim? Prin gând, prin simţire. Mergi cu mintea în urma Domnului ce pătimeşte şi cu ajutorul cugetării scoate, din orice, gânduri în stare să-ţi străpungă inima şi s-o facă să simtă patimile suferite de Domnul! Pentru a face aceasta mai cu spor, trebuie să devii tu însuţi pătimitor prin micşorarea simţitoare a hranei şi a somnului şi prin mărirea ostenelii statului în picioare şi îngenunchierilor. Plineşte tot ce face Sfânta Biserică şi vei fi un bun însoţitor al Domnului pe drumul patimilor.
Sfânta şi Marea Luni
“Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morţii şi afară de Împărăţie să te încui; ci te deşteptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”.
(Troparul zilei)
În această zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, şi de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.
De astăzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila – este icoană a lui Hristos, pentru că, asemenea lui, şi Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul său cu treizeci de arginţi, a fost închis în groapa întunecoasã a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însuşi, împărăţeşte peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere şi, ca un iubitor de oameni, ne răscumpără prin darea hranei celei de tainã, dându-Se pe El însuşi pentru noi şi ne hrăneşte cu pâine cerească.
Tot în aceeaşi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca să convingă poporul nerecunoscător că are putere îndestulătoare şi spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea să-şi arate puterea Sa de a pedepsi faţă de om, ci faţă de ceva care are o fire neînsufleţită şi nesimţitoare.
Istoria smochinului a fost aşezatã aici spre a îndemna la umilintă, după cum istoria lui Iosif a fost aşezată spre a ne înfăţişa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găseşte în el odihnă, a doua zi, adică după viaţa aceasta de acum, îl usucă prin blestem şi-l trimite în focul veşnic.
“Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină şi mă mântuieşte”. (Condacul zilei)
Sursa:
http://www.biserica-mihai-viteazul.ro/ro/index/cuv-cre/b24-flo.htm#patimi
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
