Fericirea e Hristos !

Fraţilor şi surorilor, să vă mântuiţi întru Domnul ! Iertaţi-mă şi rugaţi-vă şi pentru mine, ca să pun începutul bun !  Fericirea e Hristos ! Să aflăm calea mântuirii şi să umblăm neabătut pe ea. Toate vor trece ca un fum, numai Hristos-Domnul va rămâne, chemând cu dragoste la Sine pe toţi cei osteniţi şi împovăraţi de patimi, care ascultă cuvântul Lui.  

Dacă i-aţi auzit glasul, nu mai zăboviţi : Urmaţi-I Lui !

Hristos nu minte, nu înşeală, nu ne părăseşte, nu se scârbeşte de rănile noastre, nu se îngreţoşează de păcatele şi patimile noastre, nu osteneşte căutându-ne, ridicându-ne din căderile noastre, iertându-ne, îmbrăţişându-ne  şi dându-ne putere prin harul Duhului Sfânt !

Lui Hristos să-i slujim, pe Hristos să-L iubim, Lui să-i închinăm întreaga noastră viaţă de aici, ca El să ne adune la Sine în viaţa de dincolo, primindu-ne în Împărăţia Tatălui de-a pururi. Amin

SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG - LEPĂDAREA DE LUME

Cuvântul al XX-lea Despre lepădarea de lume şi despre tăierea voii către cei ce au cerut sa le scriu cum se cuvine a duce viaţa pustnicească, şi că este bine (la acest lucru) a avea povăţuitor iscusit, adică părinte duhovnicesc, de la care să înveţi fapta bună şi meşteşugul cel pustnicesc, (adică lucrarea cea greu de făcut). Despre credinţa cea către părinţii cei duhovniceşti şi despre vederea luminii, care duce sufletul să sporească în dragostea de Dumnezeu

“...mai bine este să te numeşti ucenic al ucenicului decât să vietuiesti cu rânduială de sine şi să culegi roadele nefolositoare ale vietii tale”.

[…] Deci am auzit eu glasul Lui cel Sfânt, Care zice către toţi: „Cine nu va lasa pe tatăl său şi pe mama sa şi pe fraţii săi şi toate averile sale şi nu-şi va lua crucea sa şi nu-Mi va urma Mie, nu este vrednic de Mine" (Matei 10, 37- 38). Din Sfânta Scriptură şi din însăşi cercarea am învăţat, că nu din altă pricină s-a pus crucea mai la urmă, fără numai pentru răbdarea necazurilor şi a ispitelor şi apoi pentru însăşi moartea cea de bună voie, pe care atunci când stăpâneau eresurile mulţi au primit-o prin mucenicie şi felurite munci. Iar acum, în darul lui Hristos, în vreme de pace adâncă şi desăvârâştă, ne-am încredinţat că nimic altceva nu e crucea decât desăvârşita omorâre a voii sale. Pentru că cel ce-şi face voia sa cât de puţin, nu poate niciodată să păzească porunca Mântuitorului Hristos. Deci grăind ca şi către unul singur, acestea vă spun: Frate, roagă-te stăruitor lui Dumnezeu ca să-ţi arate omul care poate să te înveţe, să te povăţuiască bine şi pe care, dacă îl vei afla, eşti dator să-l asculţi ca pe Însusi Dumnezeu, împlinind cele spuse de el fără îndoială, chiar dacă după parerea ta s-ar părea potrivnice si vătamătoare. Dacă acum n-ai semn de la părintele duhovnicesc pe care l-ai avut şi dacă inima ta e încredinţată mai deplin de sus, fă ceea ce îţi zice şi te vei mântui. Că mai bine este să te numeşti ucenic al ucenicului decât să vietuiesti cu rânduială de sine şi să culegi roadele nefolositoare ale vietii tale. Iar dacă Duhul Sfânt te va îndruma către alt părinte, să nu te îndoieşti deloc. Fiindcă ştim că şi Pavel a sădit, Apolo a udat şi Hristos a făcut să crească. Fă, deci frate, si tu, precum am zis şi du-te la omul pe care ti l-a aratat Dumnezeu, fie tainic, fie prin altcineva şi supune-te lui ca şi cum pe Însusi Hristos L-ai vedea şi ai grăi cu El şi învaţă de la el cele folositoare. Dacă îti va porunci să ieşi din pământul voii tale, să nu te îndoieşti, nici să te ruşinezi, lăsându-te biruit de slava deşartă. Dacă îti va zice: „Vino în pământul ascultarii pe care ţi-l voi arăta ţie", aleargă, fratele meu, din toate puterile, fără să dai somn ochilor tăi, nici să-ti pleci genunchiul slăbănogit de lenevire sau de trândăvie, că poate acolo ţi se va arăta ţie Dumnezeu, Cel ce îţi va arăta ţie pe părintele multor fii duhovniceşti şi îţi va da pământul făgăduinţei, pe care numai drepţii îl moştenesc. Daca te va sui în munte, suie-te cu sârguinţă, că sunt încredinţat că vei vedea pe Hristos schimbându-Se.
            […] Însa vezi, fratele meu, ca nu cumva fără sfătuire să te iei după cei răi, că acum sunt rari cei ce ştiu bine să păstorească şi să vindece suflete cuvântătoare. Pentru că post si priveghere şi chip de evlavie poate mulţi au făţărnicit sau chiar le-au câştigat cu fapta şi au deprins multe pe de rost şi multi pot cu lesnire a învăţa prin cuvânt, dar a tăia şi a dezrădăcina patimile prin plâns şi a câştiga cu statornicie faptele cele bune şi cuprinzătoare foarte puţini sunt în stare. Iar faptele bune cuprinzătoare sunt: smerenia - surpătoarea patimilor şi pricinuitoarea nepătimirii celei cereşti şi îngereşti, care niciodată nu încetează, nici nu cade, ci întotdeauna se adaugă la cele dinainte, adaugând dor lânga dor, dragoste lângă dragoste. Din aceasta vine dreapta socoteală, şi desluşirea cea desăvârşită, care povăţuieşte bine pe cei ce-i urmează ei şi trece fără poticnire marea cea gândită. […]

Sfântul Simeon Noul Teolog, Învăţături, vol 2, ed. Credinţa Strămoşească, 2003 - Ierom. Ioan Iaroslav, Cum să ne mântuim

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

"Când toate acestea le vei pătimi, bucură-te, zice Domnul ; că plata ta multă este în ceruri!

“Vezi, fiule/ sau fiică,  ce fel de făgăduinţe dai Stăpânului Hristos. Pentru că sfinţii îngeri sunt de faţă în chip nevăzut, scriind această mărturisire a ta, care-ţi va fi cerută la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos.

Deci, te povăţuiesc pe tine la viaţa cea mai desăvârşită, după cum s-a arătat a fi viaţa Domnului, şi te învaţă cele ce ţi se cuvine ţie să le primeşti şi cele de care se cade să fugi. Pentru că, iată, ai  socotit, fiule, să te apropii şi să slujeşti Domnului.

Deci, de voieşti a te face monah, mai înainte de toate

curăţeşte-te pe tine de toată întinăciunea  trupului şi a duhului, săvârşind sfinţenie întru frica lui Dumnezeu.

Câştigă-ţi smerita cugetare

prin care moştean te vei face al veşnicelor bunătăţi.

Leapădă îndrăzneala obiceiului celui lumesc.

Ascultare să ai către toţi.

Fără cârtire să fii în slujbele cele rânduite ţie.

În rugăciune să fii răbdător.

În privegheri nu pregeta.

În ispite nu te mâhni.

În postire nu slăbi ;

şi cunoaşte că, prin rugăciune şi postire, se cuvine

a îmblânzi pe Dumnezeu.

În neputinţe şi în boli nu te împuţina.

Păzeşte-te dar şi de viclenele gânduri ; pentru că nu va înceta vrăjmaşul să-ţi aducă aminte de viaţa cea lumească  şi să-ţi facă urâtă viaţa  cea îmbunătăţită.

Deci, se cuvine, dacă ai început a călători pe calea ce duce la Împărăţia Cerurilor, să nu te întorci înapoi, pentru că nu vei fi îndreptat întru Împărăţia Cerurilor.

Deci, să nu cinsteşti ceva mai mult decât pe Dumnezeu.

Să nu iubeşti nici pe tată, nici pe mamă, nici pe frate,

nici pe cineva din ai tăi,

nici pe tine să nu te iubeşti mai mult decât  pe Dumnezeu ;

nici odihna sau cinstea de orice fel.

De sărăcie să nu te fereşti, nici de reaua pătimire,

nici de defăimarea oamenilor,

nici de altceva care socoteşti a fi cu anevoie,

că vei fi oprit a alerga în urma lui Hristos.

Ci totdeauna să cauţi spre virtuţile celor ce au vieţuit

 după Dumnezeu întru nădejde.

Şi să-ţi aduci aminte de toţi mucenicii şi cuvioşii cei din veac, care, cu multe sudori şi dureri şi cu nenumărate sângiuiri şi moarte, au câştigat acestea.

Fii treaz în toate ; pătimeşte îndelung ca un bun ostaş pentru Mântuitorul Hristos, Care, bogat fiind întru milă, pentru noi a sărăcit, făcându-Se ca noi, ca să ne îmbogăţească cu Împărăţia Lui. De aceea se cuvine ca şi noi să ne facem următori Lui şi pentru dânsul toate să le răbdăm, sporind în poruncile Lui ziua şi noaptea.

Pentru că Însuşi Domnul a zis :

« De voieşte cineva  să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa  şi să-Mi urmeze Mie » ;

adică să fie gata de-a pururea până la moarte către

împlinirea poruncilor Lui.

Pentru că, prin a flămânzi şi a înseta şi a fi gol şi dosădit şi batjocorit şi ocărât  şi prigonit şi de multe alte întristări

 şi necazuri înconjurat,

se închipuieşte viaţa cea  după Dumnezeu.

Şi când toate acestea le vei pătimi, bucură-te, zice Domnul ;

că plata ta multă este în ceruri,

întru Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia se cuvine slava în veci. Amin. »

(Învăţatura stareţului la tunderea în schima mică)
***

« Viaţa monahului este o viaţă de jertfă pentru lumea întreagă, sensul vieţii lui este rugăciunea pentru lume. El se separă de lume pentu a se curăţi , desăvârşi, şi asfel să fie redat lumii. De aceea, obiectele vestimentare – respectiv armele – se încredinţează monahului într-o ordine precisă, lumânare(pentru luminarea lumii) fiind dată la urmă ; acesta este motivul pentru care abia după acest moment cei prezenţi în biserică iau prima dată cunoştinţă cu cel proaspăt intrat în  rândurile monahilor prin cuvintele : « Să te mântuieşti întru Domnul şi să te rogi şi pentru mine păcătosul ! ».

 Imaginea de la:

http://pandelikos.blogspot.com/2010/06/calugarul-rastignit-monk-crucified.html

Se cade să fii mai mic decât toţi şi să suferi cu mulţumire oropsirea şi necinstea

Părinţilor, fraţilor şi fiii mei, ofiţerii învaţă pe soldaţi, dascălii pe copii, meşterii pe ucenici, iar noi avem datoria să vă învăţăm pe voi şi să vă sfătuim la cele trebuincioase ca, pe fiii noştri sufleteşti. Deci staţi fiilor la osteneli, la supuneri şi la ascultări şi, zi de zi nevoiţi-vă în vremea vieţii, acesteia, împodobindu-vă sufletele cu fapte bune. Arvuniţi împărăţia cerurilor şi aşteptaţi fără îndoială bunătăţile făgăduinţelor dumnezeieşti.

Strâmtă şi anevoioasă este calea lui Dumnezeu, dar şi odihna viitoare mare şi nemărginită este. Ispitele dracilor sunt dese, ca să arză casa sufletului vostru, dar roua duhului le stinge şi vă găteşte băutură bună în viaţa veşnică. Atâtea scârbe, osteneli şi priveghieri, lene şi trândăvie, scăpătare, goliciune şi mulţime de păduchi, trude şi dureri, sudori, defăimări şi sudălmi ne ispitesc şi ne mâhnesc, dar pentru toate acestea ne aşteaptă bucurie nespusă şi veselie negrăită. Deci, o fiilor, să suferim aceste puţine zile, ca să purtăm cununa dreptăţii. Cât s-au ostenit părinţii noştri cu posturi, cu denii, cu lacrimi, cu rugăciuni şi cu tot felul de chinuri pustniceşti! Acum însă nu simt nici o durere din ostenelile lor cele trecute, căci au primit bucuria cea nespusă. Deci şi noi asemenea să nu ne înfricoşăm de scârbe, fiindcă sunt vremelnice şi în puţină vreme trec ca un vis şi ca o umbră. Nici să ne lenevim, ci să săvârşim poruncile lui Dumnezeu cu bucurie.

Nu vă întristaţi, iubiţilor, de înjurături, nu vă ruşinaţi de necinstiri, nu vă scandalizaţi de mânii. Să nu vă supună mândria, ci să plecăm ochii în jos, iar sufletul sus să-l avem. Să fim între noi blânzi, răbdători, milostivi. De ţi-a zis cineva un cuvânt rău, de ce te tulburi fiul meu? Domnul nostru Iisus Hristos a auzit: „drac ai" şi a tăcut, şi „cu Beelzebut scoate dracii" şi nu S-a tulburat. Şi noi care suntem din fire ticăloşi şi vrednici de necinste, ne înverşunăm ca fiarele sălbatice. De ce să nu culegem dulceaţa smereniei? De ce să nu învăţăm meşteşugul ascultării? De ce să nu deprindem jugul călugăriei? Însă călugăria nu stă în scrierea frumoasă, sau în cântarea dulce, în spălarea deasă a mâinilor, ori în înălţimea sfatului nostru, nici în podoaba hainelor frumoase, nici în sporirea vorbei, sau în îndrăznire şi împotrivire, sau în altceva asemănător. Ci mai vârtos în acestea să cunoaştem adevăratul călugăr, adică în a se socoti pe sine mai mic decât toţi, a nu-i ieşi lesne cuvântul din gură, mai ales cel simplu şi cu iuţime, a nu fi mândru, ci smerit, a se spovedi curat şi a avea dragoste curată spre fraţii săi, a nu pismui şi a nu zavistui. Acestea, zic, sunt semnele celui ce doreşte mântuirea sa. Toate acestea le-a învăţat şi vi le-a poruncit însuşi Dumnezeu, Deci faceţi acestea şi să suferiţi toate cu vitejie încă puţină vreme. Chiar şi pentru slăbiciunea trupească să daţi slavă Domnului, că ştim că mulţi sunteţi bolnavi, şi cele ce vi se pun înainte să le primiţi cu mulţumită. Iar de vă trebuie şi altceva, cereţi cu smerenie şi cu toată blândeţea, fără de viclenie şi plini de bucurie, ca să fiţi toţi una în nădejdea nemuririi în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia este slava şi puterea, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Teodor Studitul - Cuvântări duhovniceşti

Să ne pregătim pentru ziua Înfricoşatei Judecăţi

 Să nu lipsească umilinţa şi rugăciunea, să nu contenească vărsarea lacrimilor şi să păzim, ca o cunună a tuturor faptelor bune, dragostea desăvârşită, ca astfel să fim vase alese ale lui Hristos şi adevăraţi fii ai luminii.

Fraţilor, părinţilor şi fiii mei, nu ştiu dacă voi folosiţi ceva din smerita mea învăţătură, dar eu, ticălosul, prin aducerea aminte ce vă fac vouă, îmi dau seama şi mă cutremur de teama dumnezeieştilor judecăţi.

Căci port grija dregătoriei mele cunoscând nevrednicia mea, pe care nu o tăinuiesc, ci o mărturisesc. Dar, cu toate că nu este spre folosul altuia, cel puţin mă înţelepţesc pe mine şi de aceea nu voi înceta să vă învăţ şi să vă sfătuiesc prin smeritul meu cuvânt.

Iar la cuprinsul învăţăturii acesteia vă sfătuiesc să luaţi aminte şi să vă trudiţi totdeauna, căci vremea ostenelelor, a scârbelor şi a nevoinţelor este viaţa noastră în veacul de acum, iar câştigul sau paguba ostenelilor nu este pentru lucruri pământeşti, ci pentru cele cereşti şi dumnezeieşti. Pentru aceea cei ce se trudesc prin îndelungă răbdare, prin suferinţă fără sfârşit, prin păzirea poruncilor, prin înfrânarea de la toate şi prin desăvârşita ascultare, vor câştiga împărăţia cerurilor, nemurirea şi viaţa veşnică şi vor moşteni negrăita odihnă a veşnicelor bunătăţi. Iar cei ce petrec viaţa în lene, în trândăvie, în odihnă, în dragostea de lume şi în dulceţile pierzătoare şi omorâtoare de suflet, vor fi osândiţi la şederea de-a stânga, la munca veşnică şi nesfârşita zdruncinare, prin glasul înfricoşat al Dumnezeului tuturor, care va zice: „Duceţi-vă dela mine blestemaţilor în focul cel din afară, care este gătit diavolului şi slugilor lui".

Facă Dumnezeu, fraţilor, ca noi să nu auzim osânda aceasta şi să nu fim despărţiţi de sfinţii şi drepţii de totdeauna, căci aceştia vor merge în bucuria negrăită din sânul lui Avraam, Isaac şi Iacov, precum adevereşte Scriptura, iar noi vom merge la chin împreună cu diavolul, unde este viermele neadormit, scrâşnirea dinţilor şi multe şi negrăite alte scârbe. Iar acestea nu se vor sfârşi peste o sută, ori o mie de ani, cum îndrăzneşte a grăi Origen, ci vor dura în vecii vecilor, după cuvântul lui Dumnezeu. Să nu ne înşelăm, fraţilor, că ne va putea ajuta ori mângâia tatăl sau mama, căci scris este: „Frate pe frate nu va putea mântui".

Eu, pornind de la cele mai mici şi suindu-mă până la cele mai mari, vă întreb pe voi: unde va fi atunci, fraţilor, lenea trândavilor, împotrivirea celor ce se socoteau învăţaţi, îndărătnicia neascultătorilor, îngâmfarea mândrilor, obrăznicia îndrăzneţilor, lăcomia nesăţioşilor? Unde va fi îndreptarea în cuvinte a mincinoşilor şi mai ales lepădarea celor ce s-au lepădat de ascultarea pentru care s-au legat cu făgăduinţă faţă de îngeri şi tăria celor ce au defăimat pe Fiul lui Dumnezeu şi au nesocotit sângele legii Lui? Au gândit că nu va fi moarte, au crezut că nu va fi nici înviere, nici judecată, nici răsplătire; s-au despărţit de fraţii cei în Hristos, lepădându-se de însuşi Duhul Sfânt, precum zice marele Vasilie. Şi rătăcesc ticăloşii încoace şi încolo, ca nişte oi pierdute, umblând în adâncurile şi surpăturile patimilor lor, neascultând glasul smereniei mele şi nesocotind înfricoşarea cuvintelor.

Milostiveşte-te Stăpâne, îndură-te Doamne de atâta nesimţire, de atâta nechibzuire şi de atâta întunecime. Veniţi, fraţilor, să ne închinăm şi să cădem înaintea feţii Domnului care ne-a zidit şi, ca nişte fraţi iubitori, cu lacrimi să ne rugăm pentru unii ca aceştia şi pentru întoarcerea lor. Să ne păzim pe noi în săvârşirea celor de cuviinţă şi înălţându-ne catrenele de mai sus, cu smerenie să cerem iertare şi pentru cele ce n-am greşit; să mulţumim Domnului că la privelişte ne aflăm, că suntem încă în staul povăţuiţi de un păstor; că nu ne-a înşelat satana, nu ne-a înghiţit vrăjmaşul, nici nu ne-a vătămat fiara sălbatecă, scoţându-ne din ţarcul obştei, ca să pună gura ei în gâtul nostru şi să lovească oasele noastre cu vicleana ei coadă, ca să ne ducă mai degrabă spre pierzare.

Căci câtă vreme suntem înlăuntrul staulului, oile lui Hristos suntem, chiar dacă ne umple raia, ne loveşte boala, ne mănâncă viermii sau orice altă suferinţă îndurăm, tot ai Domnului suntem. Iar vrăjmaşul umblă să ne scoată afară, să ne răpească din turmă, ca să ne înghită. Să luăm aminte cu amănuntul şi cu grijă să priveghiem, ca să pricepem cursele şi ispitele diavolului. Pentru aceasta lucrul de folos este să se silească fiecare să sporească cu toată osârdia şi osteneala în smerenie, în supunere şi în adevărata mărturisire. Să nu lipsească umilinţa şi rugăciunea, să nu contenească vărsarea lacrimilor şi să păzim, ca o cunună a tuturor faptelor bune, dragostea desăvârşită, ca astfel să fim vase alese ale lui Hristos şi adevăraţi fii ai luminii.

Astfel, fraţii mei, vă rog, vă aduc aminte şi vă sfătuiesc să vă străduiţi, căci s-a apropiat ceasul mântuirii noastre, a venit vremea mângâierii noastre, îngerii, sfinţii şi drepţii, văzând silinţa noastră, se bucură şi cu veselie întind în chip nevăzut mâinile să ne primească în ceata lor, ca împreună să ne veselim, lăudând prea fericita şi Sfânta Treime, Căreia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
***

Fraţilor şi părinţilor. Voi ştiţi, iubiţii mei, că în tot ceasul, ziua şi noaptea, mă rog lui Dumnezeu necontenit ca să vă păzească în toate nevătămaţi, cu ajutorul rugăciunilor părintelui meu şi al vostru. Durerea, osteneala şi gândul meu, chiar viaţa şi moartea mea, apoi bogăţia şi slava mea, bucuria şi întristarea mea aceasta este: să vă câştig, să vă mântuiesc şi să vă duc lui Dumnezeu, ca pe o jertfă curată şi fără de prihană. Nu poftesc şi la nimic altceva nu mă silesc, fiilor.

Iubiţi-mă, fiii mei, aşa cum v-am iubit şi eu. Căci deşi sunt păcătos, îmi pun sufletul pentru voi, fiindcă voi sunteţi dorirea, dulceaţa şi râvna mea. Să nu vă pară că cele spuse sunt numai vorbe seci. Credeţi că după cum îmi este vorba, aşa şi inima mea, cea întinată şi necurată. Gândiţi-vă bine la acestea şi, pricepându-le, puneţi-le la inimă. Nevoiţi-vă, fiilor, mergeţi pe drumul duhovnicesc şi ridicaţi ochii gândurilor voastre, cât mai sus: ca să priviţi cele cereşti, să cugetaţi la cele veşnice, să cercetaţi cum şi când vine moartea - iarna sau vara, ziua sau noaptea, la tinereţe sau la bătrâneţe, anul acesta sau anul viitor - când vin răpitorii sufletului, când soseşte vrăjmaşul, cum se cântăresc faptele şi cuvintele, biruim sau suntem biruiţi. Astfel întărindu-vă, nu veţi greşi cu uşurinţă, nu veţi cădea în groapa răutăţii, ci veţi vedea bunătăţile Ierusalimului de sus; în toate zilele vieţii veşnice.

Aşadar, siliţi-vă în slujbele trupeşti şi sporiţi în cele duhovniceşti, sârguindu-vă pentru amândouă. Cu gura lăudaţi pe Dumnezeu, iar cu limba grăiţi adevărul. Cu mâinile lucraţi cât puteţi numai cele de folos. Cu picioarele mergeţi pe calea păcii. Trupul vostru să fie sfânt, iar mădularele voastre, mădulare ale lui Hristos. Ferească Dumnezeu, să facem mădularele lui Hristos, mădulare ale desfrânării.

Fugiţi de desfrânare, ca să nu se smintească cineva, să nu se desmierde. Mai ales acum, vara, să nu cumva să alunecaţi în păcat, la umbra copacilor sau în alt loc tăinuit. Căci ochii lui Dumnezeu, după cum zice dumnezeiasca Scriptură, sunt de mii de ori mai luminoşi decât soarele, văd toate căile oamenilor privesc orice parte ascunsă. Nu vorbiţi necuviinţe, nu şedeţi fără sfială, nu râdeţi fără ruşine, nu vă apropiaţi unul de altul, ca să vă încălziţi trup de trup, nu săturaţi pântecele, iar cei sănătoşi nu beţi vin decât numai la neputinţă şi boală. Destule sunt valurile lăuntrice ale trupului, destul este focul firesc, destulă văpaia zburdărilor! Dacă mai pui peste ele şi focul vinului, te aprinzi şi arzi de tot. Trupul nu se astâmpără, ci se mişcă, se înverşunează, caută ale lui şi năvăleşte cu silnicie spre întunerec. De aceea se aprinde omul pentru aproapele său. Câte fac, în ascuns, astfel de oameni nici nu mai trebue să le grăim! Ajung, ticăloşii, până la năravurile dobitoacelor, ca nişte ieşiţi din minte sau necuvântători şi sunt întocmai ca fiarele nebune. Astfel de oameni, cum spun, cad repede în laţul defrânării; şi nu în cea obişnuită, ci în cea mai mare şi mai spurcată patimă - cunoscută şi la noi - adică desfrânarea cu sine, fără alt trup.

Băgaţi de seamă, fiii mei. Vă spun şi vă înştiinţez, ca să vă feriţi. Vă propoveduiesc şi vă proorocesc, că a hotărât Dumnezeu ziua judecăţii, când va judeca fără făţărie şi va plăti fără milostivire acestor fel de făptaşi cu chinuri veşnice, laolaltă cu vrăjitorii. Ca să scăpaţi, alergaţi la Domnul, prin spovedanie. Descoperiţi gândurile aduse de vicleanul diavol. Faceţi totul cu bună chibzuială. Dormiţi cu măsură, ca să fiţi treji în puţina vreme a slujbei bisericeşti. Mărturisiţi-vă deseori, că să vă curăţiţi. Aflându-vă Domnul aşa, veţi fi fericiţi, că va dărui vouă împărăţia de veci.

Domnul Dumnezeu să vă păzească în pace şi unire, preacinstiţii mei fraţi, că Lui se cade slava în veci. Amin»

Sfântul Teodor Studitul - Cuvântări duhovniceşti

Înfrânarea şi datoria de a ne feri de multe feluri de mâncare

Fraţilor şi părinţilor.

Chiar de voi deschide gura mea întinată în toate zilele ca să vă învăţ, fiii mei prea iubiţi, încă nu-i deajuns pentru dragostea voastră, pentru grija mântuirii voastre. Fiindcă deşi sunt păcătos, dar mă silesc ziua şi noaptea către acest lucru, pentru care sunt şi trăiesc, îl doresc şi-l cer, care este viaţa şi moartea de laudă a mea, adică, mântuirea voastră.

Luaţi seama, fiii mei, că bunătatea este un lucru foarte anevoios: cei ce nu se grijesc o pierd foarte lesne, şi cei care o câştigăm cu voinţă îndelungată, o pierdem îndată prin cea mai mică nebăgare de seamă şi lene. Feriţi-vă de vremea primăverii, căci este schimbătoare şi sângele şi trupul vostru fiind din pământ, caută să lucreze ale pământului. Cum ajută pământul la creştere şi la rodnicie, când îl îngraşi şi-l dregi cu gunoi, tot aşa şi trupul nostru odrăsleşte mărăcinii patimilor, când îl îngraşi cu multe mâncăruri şi băuturi.

Luaţi-i înainte şi munciţi-l, cum zice dumnezeiescul apostol, şi nu vă grijiţi numai de dânsul, ci, hrănindu-l cât trebuie, trăiţi în duh. Aveţi măsură la pâine şi vin. Să se dea vin numai în zilele de sărbătoare, numai celor ce fac ascultare, bolnavilor, călătorilor şi celor necăjiţi, drept mângâiere. Celorlalţi să se dea numai un pahar sau două cel mult, căci ştiţi bine ce spun sfinţii Părinţi.

Nu pentru că vreau să vă opresc de la mâncare, spun acestea, o fiii mei, că zice apostolul Pavel: să se prăpădească bucatele, căci vreau să cunoaşteţi adevărata hrană. De aceea aduc aminte aceste cuvinte.

Doresc să mâncaţi şi să beţi, însă cu socoteală şi după plăcerea lui Dumnezeu, numai pentru întărirea trupului şi pentru ca să puteţi să vă osteniţi la lucrurile trebuincioase, care vă sunt de folos.

Voi ştiţi că prin astfel de post şi prin părăsirea bucatelor gustoase ale lumii, adică prin postirea de carne, de vin, de băi şi de alte multe mâncări, se găteşte vouă dumnezeiescul rai, în care gustaţi rodul vieţii şi al nemuririi, dulceaţa duhului, frumuseţea nespusă şi nesocotită a bunătăţilor veşnice, dobânda şi mântuirea noastră. Acolo se găteşte nouă dumnezeiescul rai, unde, ajungând peste puţin, după moarte, veţi mânca şi veţi bea fără oprelişte, în veci.

Căci aici, fiii mei, de vom avea chiar băuturi împărăteşti, nu-s hrană, ci dobândirea lor este pentru hrana viermilor. Ele n-aduc nici viaţă bună, ci boală şi scurtarea vieţii. Desfătarea lor n-aduce bucurie, ci întristare.

Voi să păstraţi înfrânarea cea iubită şi făcută cu supunere. Iubiţi fecioarele Domnului curăţia, fecioria, milostenia. Nu părăsiţi pe tinerele cele sfinte: umilinţa şi smerenia. Căutaţi sus la cer şi aflaţi că acolo este locaşul vostru, acolo este Hristos capul nostru şi Tatăl de obşte al tuturor, acolo este Ierusalimul cel de sus, cetatea noastră, maica lui Petru, lui Pavel şi a tuturor sfinţilor.

Cu adevărat, de veţi suferi, veţi birui; de veţi aştepta, vă veţi încununa; de veţi face aşa, vi se vor deschide porţile împărăţiei cerurilor şi atunci vă veţi aduce aminte şi de mine păcătosul şi ticălosul, văzând că nu vă trimit la judecată, ci la desfătare.

Rugaţi-vă, fiii mei, ca să mă mântuiască Dumnezeu şi pe mine dimpreună cu voi şi să-mi dea duhul înţelegerii şi slava sufletului, ca să fiu între voi aşa cum place lui Dumnezeu.

Darul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu noi cu toţi.

 Sf. Teodor Studitul