Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri

Luni[Fapte 6, 8 ; 7, 5 ; 47-60 ; In. 4, 46-54]. Sfântul Ştefan grăieşte : « Cel Preaînalt nu locuieşte în temple făcute de mâini omeneşti...Ce casă îmi veţi zidi Mie, zice Domnul, sau ce loc pentru odihna Mea ? Numai templul nezidit de mână al inimii Îl poate încăpea pe Dumnezeu, precum a grăit Domnul : « De Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi ; şi vom veni la el, şi locaş la el vom face »(In. 14, 23). Felul în care se săvârşeşte acest lucru, este pentru noi de nepătruns ; dar este un lucru adevărat, căci este limpede că atunci : « Dumnezeu lucreaza în noi şi ca să voim ; şi ca să săvârşim , după a Lui bunăvoire »(Filipeni 2, 13). Nu sta pe gânduri, aşadar, ci doar dă-I Domnului inima ta, iar El va face din ea templu al Său , numai că ce nevoie să I-o dai toată. De vor rămâne părţi nedate din inima ta, va fi cu neputinţă să se întocmească un templu întreg, fiindcă o parte va fi putredă, alta sfărâmată şi va ieşi, dacă va ieşi, un templu cu găuri : fără acoperiş sau fără uşi. Iar într-un asemenea templu este cu neputinţă de locuit, nu va fi Domnul în el.. Va fi templu numai la arătare ; de fapt, va fi o îngrămădeală oarecare.

Piteşti

Piteşti

Ne îndreptăm apoi spre Piteşti. Deşi citisem că închisoarea ororii nu mai există, totuşi în subconştientul meu persista o dorinţă iraţională de a o vedea ! Dezamăgire când mă trezesc la realitate ! Nu mai este. Doar un monument de dimensiuni modeste mai aminteşte tragedia care s-a petrecut aici, în iadul de la Piteşti, celor câţiva interesaţi încă de istoria comunismului. Părintele Florin citeşte o rugăciune de pomenire şi le cântăm « Hristos a înviat » celor ce « cu moartea pe moarte au călcat », tinerilor care au înfruntat ca Sf. Gheorghe, fiara necredinţei şi a răutăţii omeneşti. Văd harta Gulagului românesc pentru prima oară în acest pelerinaj pe urmele noilor mucenici, încă necanonizaţi , pe care sistemul totalitar i-a « născut » în România. Nu putem rămâne prea mult, dar nici nu ai ce face mai mult în faţa unor liste de nume gravate pe panourile de la Piteşti. Îţi simţi întreaga neputinţă duhovnicească şi te rezumi să-ţi imaginezi suferinţele victimelor şi răutatea torţionarilor, sadismul lui Eugen Ţurcanu sau căderea lui Dumitru Bordeianu, doborât de diabolicul mecanism al distrugerii din mintea deţinutului a tot ce este sfânt, până la pierderea respectului de sine. Îmi revin în memorie cuvintele filosofului Petre Ţuţea, consemnare în albumul « Fericiţi cei prigoniţi » : « Nu pot să povestesc tot ce am suferit, pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi. »

Cronica unui pelerin - I -

Vineri, 1 mai 2009

Plecăm la ora 7 din faţa CNILC(Ploieşti). Prima oprire : Mănăstirea Dealu, lângă cetatea Târgoviştei. Ne închinăm discret, pentru că e vremea Sfintei Liturghii. Zărind mormântul din pronaosul bisericii, îmi amintesc de Radu cel Mare şi de trista istorie a Sf. Nifon, alungat pe nedrept de fiul său duhovnicesc orbit de patimi lumeşti, pentru a suferi apoi urmările greşelii sale până ce sfintele moaşte ale Sf. Nifon sunt aduse de către domnitorul Matei Basarab, cu mare evlavie, şi aşezate deasupra mormântului celui nelegiuit, care dobândeşte astfel iertare.

Fac primele fotografii, cu imperfecţiunile inerente începătorului. Inima mi-e împărţită între dorinţa de a rămâne în preajma bisericii şi a participa câteva minute în plus la Sf. Liturghie şi dorinţa de a asculta explicaţiile pe care le oferă o monahie la Paraclisul mănăstirii. Nu mă aleg nici cu una, nici cu alta ! Fotografiez o minunată pictură murală a Maicii Domnului « cu aripi », reprezentare pe care am mai văzut-o doar la m-rea Govora. Şi o sfântă cruce, despre care nu ştiu ce a spus maica !

"Holocaustul roşu"

Îmi amintesc acum că Părintele Teodor ne-a vorbit despre o carte în trei volume, « Holocaustul roşu », scrisă de un fost deţinut, Florin Mătrescu o mărturie de valoare excepţională, dar apărută în tiraje nesemnificative din cauza refuzului editurilor de a o publica, nu doar pentru nerentabilitate, ci şi din dezinteres sau rea-credinţă, prejudecăţi ce persistă încă despre Mişcarea Legionară din România şi corupţie. Ea se găseşte la Bucureşti, la sediul Asociaţiei foştilor deţinuţi politici.

Un fragment din această cartea am descoperit la adresa : http://www.miscarea.net/1-holocaustul-rosu.htm

« Holocaustul roşu este folosit când ne referim la crimele comunismului, care, prin documente au fost mult mai numeroase faţă de pretinsul holocaust evreiesc. Această carte reprezintă o muncă asiduă de documentare şi cercetare, având peste 800 de pagini şi 1000 de inserări bibliografice. Important este că domnul Matrescu nu se rezumă numai la a prezenta genocidul realizat de comunişti ci analiează şi originea şi scopul acestuia. Aflăm că primii teoreticieni ai comunismului au fost evrei, cei care au răspândit comunismul în Rusia şi alte state au fost evrei. Sunt documentate şi legături cu masoneria şi alte organizaţii oculte. O carte recomandată pentru toţi cercetătorii şi pentru cei ce doresc să afle adevărul în spatele celei mai barbare mişcări politice. »

(http://misteresidezvaluiri.blogspot.com/2009/02/holocaustul-rosu-de-florin-matrescu.html)

Aici puteţi citi interviul dat de autor, din care dau un fragment :

« Domnule doctor Florin Mătrescu, aţi realizat o carte fundamentală pentru întelegerea istoriei moderne şi contemporane a României, a Europei şi chiar a lumii. De ce i-aţi spus Holocaustul roşu?

- Întrebarea este legitimă pentru că această sintagmă îmi aparţine, fără lipsă de modestie. Nu a fost aşa de greu să găsesc această sintagmă. Nu cred că este rezultatul căutarii mele, cât al faptului că am avut curajul să folosesc acest termen care era rezervat în exclusivitate "holocaustului negru" sau "holocaustului nazist" şi de aici paralela cu ceea ce au făcut comuniştii mi s-a părut absolut firească. Aproape nu-mi vine să cred că sunt primul care m-am gândit la această sintagmă. N-a fost o chestiune de inovaţie, cât mai mult o problemă de curaj. Fiindcă în lumea vestică - mă refer în special la Germania - se spun atât de multe lucruri despre tragedia nazismului şi despre holocaustul fascist, încât aproape nimeni nu are curajul să vorbească despre cealaltă tragedie care i-a urmat nazismului.

Complexul vinovăţiei

- De ce?

- Pentru ca în Germania, complexul vinovăţiei se cultivă într-un fel. Un autor celebru şi un om de mare corectitudine - este vorba de Norman Finkelstein - a avut curajul chiar să scrie o carte despre Industria holocaustului - reflecţii cu privire la exploatarea suferinţei evreilor. Există cercuri care, din această tragedie a poporului evreu, au facut un obiect aducător de bani. Va reamintesc că, în afară de Procesul de la Nürenberg, care a fost, în principal un proces împotriva poporului german, vinovat de holocaustul negru, s-au adaugat despăgubirile date nu numai evreilor care au suferit direct, dar şi generaţiilor care au urmatşsi care însumează deja circa 180 de miliarde de euro. Bani plătiţi de-a lungul timpului. Când ai în urma un asemenea trecut istoric tragic, aducător de bani şi dacă îţi întăreşte şi poziţia în societate, este firesc să-ţi aperi cu dinţii această lume ciudată a holocaustului. Ba chiar s-a deviat mai mult şi s-a spus că, dacă cineva ar îndrăzni să compare holocaustul cu altă tragedie din istoria omenirii, înseamna că relativizează un soclu de care n-ai voie să te-atingi. Rezultă de-aici o anumită teama pentru istoricii de mare faima care au încercat să compare cele două tragedii. Există chiar un caz celebru al unui mare istoric german actual, Helmuth von Mollte, care spune că n-ar fi existat fascismul fără procesiunea comunismului. Că fascismul a fost o contrareacţie la comunizarea Europei. »

Pelerini la Aiud

Biserica