« Un ucenic sau penitent avizat se comportă faţă de părintele său duhovnicesc în felul următor : în câteva cuvinte îi spune gândul sau esenţialul stării lui, după care tace. La rândul său, părintele duhovnicesc care, încă de la începutul convorbirii, se pune în stare de rugăciune, îi cere lui Dumnezeu să fie luminat de har ; dacă simte în sufletul său o « înştiinţare » sau « încredinţare », el îşi dă răspunsul, după care discuţia trebuie oprită. Căci dacă lăsăm să ne scape « primul cuvânt » al părintelui duhovnicesc, puterea Tainei slăbeşte şi mărturisirea riscă să se transforme într-o simplă discuţie omenească.[...] Dacă penitentul nu dă atenţia cuvenită întâiului cuvânt al părintelui duhovnicesc şi-l copleşeşte cu explicaţiile, el îşi trădează prin însuşi acest fapt lipsa sa de încredere şi de înţelegere şi ascultă în realitate de o dorinţă secretă de a-l face pe părintele duhovnicesc să încline spre propriul său gând. Acest lucru marchează începutul unui conflict psihologic, care, potrivit cuvântului Apostolului, este « fără folos »(Evr. 13, 17)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu