“- Pe Radu Gyr l-aţi cunoscut?
- Nu, nu l-am cunoscut.
- Spuneţi-ne despre poeziile din închisori, cum le-aţi perceput? În general se vorbeşte despre ele ca despre un lucru de la Dumnezeu...
- Absolut. Prezenţa unor poeţi în închisoare a fost pentru noi o salvare. Chiar dacă unii nu gustau sensul mistic al poeziilor, însă prin frumuseţea lor, prin estetismul lor, au fost salvatoare pentru noi, ca de altfel orice preocupare intelectuală.
- Aşadar, Dumnezeu a trimis poeţii acolo...Mă gândeam chiar la vorba aceea, că românul s-a născut poet. Citeam în culegerea de poezii a lui Zahu Pană că poezia a fost un specific al Gulagului românesc. Nu ştiu dacă la ruşi sau prin lagărele naziste a existat o astfel de creaţie!
- Nici eu nu ştiu să fi existat ceva de genul acesta. E un dar de la Dumnezeu. Şi important este că acest dar pe care Dumnezeu l-a dat românilor a fost folosit de noi în sens spiritual. Toţi învăţam poezii. Era calea noastră de mângâiere când eram singuri. Spuneam poeziile acestea, le repetam, căutam sensul lor, şi asta ne consola de foarte multe dureri ale singurătăţii.
- Vorbind cu Părintele Justin Pârvu, mi-a spus un lucru la care eu nu m-am gândit. Ştiţi, noi în general facem distincţia netă între sacru şi profan, între cultură şi religie. Iar Părintele Justin mi-a spus că acolo era ca-ntr-o mănăstire, ca-ntr-un laborator în mijlocul căruia era Hristos. Fiecare vine cu partea lui, unul e prescurar, unul este stupar...Aşa şi în închisoare, fiecare venea cu contribuţia lui, unul vorbea despre stupărit, unul spunea ceva de istorie, dar toate aveau un sens spiritual. Era o formă de rezistenţă.
- Da. Aceste activităţi ocupau un loc foarte important în viaţa noastră de celulă. Dacă am face un raport, această preocupare spirituală ocupa mai mult timp decât rugăciunea, pentru că unii erau credincioşi, unii nu erau. Dar în ceea ce priveşte estetica aceasta, toţi eram amatori de ea. Şi căutam înţelepciunile ţărăneşti, căutam anumite întâmplări din viaţa ţărănească, pentru că ţăranii aveau lucruri foarte interesante de spus. De exemplu, eram în celulă cu macedonenii şi ei în fiecare dimineaţă după ce făceau cele obişnuite, înepeau să scoată oile! Şi până seara povesteau între ei, o zi întreagă, cum au scos oile, cum s-au dus, pe urmă cum le aduceau înapoi, cum le mulgeau, încât aveai în fiecare zi un fel de ritual. Şi povestind asta în fiecare zi, aveai impresia că sunt la stână, au plecat cu oile şi seara s-au întors! Niciodată nu se săturau săracii de ele!
- Şi spuneau acelaşi lucru de fiecare dată?
- Da, dar întotdeauna apăreau detalii noi: ce s-a întâmplat cu cutare, când l-a arestat pe cutare, când a venit Securitatea la stână...!”
Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu, Ed Christiana, Bucureşti, 2007, pag. 69-70.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu