Fiica poetului Ion Pillat despre dragoste şi prietenie

4 decembrie 1963, [Birmingham]

Iubita şi înţeleapta şi buna şi scumpa mea Nelli,

De mult am constatat că pe anumite fiinţe ajungi să le cunoşti mai bine şi mai adânc prin scris, chiar decât printr-o coexistenţă zilnică. Aşa este şi cu tine. Cu fiecare scrisoare de a ta iluminezi un colţ al personalităţii şi firii tale.

O mică frază a ta : « Oare tu m-ai fi iubit orice aş fi făcut ?. Nu cred. » - m-a pus pe gânduri şi m-a întristat. Dar îmi dau seama că, oricât de bine m-ai cunoaşte, anumite lucruri din mine – importante – îţi scapă şi e firesc să fie astfel, cu anii care au trecut, cu viaţa care s-a aşternut.[...] şi atunci, ca şi de atunci, şi acum te-aş fi iubit absolut orice ai fi făcut – chiar de ai fi omorât.

Un lucru ştiu despre mine – nu-i iubesc pe oameni pentru ceea ce-mi dau sau ce-mi aduc, ci pentru ce sunt în ei înşişi[...] îmi lipseşte cu desăvârşire spiritul de posesiune, material sau sentimental, şi nu pot acapara sau păstra nimic. Am o nevoie absolută de libertate şi am necesitatea intensa ca cei din jurul meu să fie liberi. Vorbesc de libertatea interioară. Am văzut prea multă sclavie, încătuşare, impusă prin iubire celor iubiţi – şi prea multă durere şi paralizie a vieţilor lor în numele acestei atotputernice dragoste. De aceea nu pot suferi şi detest cuvântul de « sacrificiu ». În clipa în care cineva spune că şi-a sacrificat viaţa pentru cineva sau [pentru] alţi oameni pe care îi iubeşte, sau pentru un anumit scop sau ideal, mă revolt. Pentru mine, când iubirea şi dăruirea devin « sacrificii », însăşi esenţa acestei iubiri şi dăruiri este alterată şi distrusă. Înseamnă că (pentru mine vorbesc) s-a pus un preţ asupra acestor sentimente. Cu acest preţ – uneori imens - aştepţi să ţi se dea ceva în schimb. Ceva mare, mult sau intens, în corelaţie cu preţul « sacrificiului » făcut. E – ca să fiu severă - un fel de şantaj moral, inconştient, împotriva căruia mă revolt cu fiecare fibră din mine.

E oare atât de greu ca oamenii să iubească fără ca să lege în frânghii de recunoştinţă şi reciprocă dragoste pe cei ce-i iubesc ? Şi totuşi, pentru atâţia, e singurul lor fel de a iubi şi dărui – şi un izvor de dureri, neînţelegeri, revolte, abnegări din toate părţile, care destramă însăşi trama vieţii. Poate de aceea îmi plac atât de mult englezii – în general, sunt mult mai puţin posesivi, mult mai puţin darnici, în sensul « sacrificiului », deşi dăruiesc în felul lor imens de mult -, mai mult decât spiritele mai torturate slave sau latine.

Sunt sigură că dragostea ta pentru Dinu şi pentru « pasarea de aur » - Monica – le dă libertate şi că în asta rezidă secretul imensei lor iubiri pentru tine şi a nevoii lor de tine, orice s-a întâmplat şi orice s-ar întâmpla. Să te binecuvinteze Dumnezeu pentru asta ! – şi pentru multe altele, scumpa mea.

Pia

Pia Pillat, « Sufletul nu cunoaşte distanţele »

( Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 104 )