Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

joi, 7 mai 2009

Recomandare de lectura: Zorii cenzurii neo-bolsevice asupra internetului

Un pasaj mai dificil este urmatorul, in care sunt amenintati cu inchisoarea cei care ar face nu se stie ce fel de agresiune asupra altora pe motiv de “discriminare,” inclusiv religioasa. Este enigmatic tipul de infractiune la care se refera legiuitorul, atata vreme cat se refera doar la un potential agresat “discriminat”, si agresat in general. Sa intelegem ca este voie sa fie agresati toti ceilalti, atata vreme cat agresiunea nu are o motivatie “discriminatorie”?

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani ameninţarea unei persoane sau a unui grup de persoane, prin intermediul unui sistem informatic, cu săvârşirea unei infracţiuni pentru care maximul pedepsei prevăzute de lege este închisoarea de cel puţin 5 ani, pe motiv de rasă, culoare, ascendenţă sau origine naţională ori etnică, sau în considerarea religiei dacă aceasta este folosită ca pretext pentru oricare dintre motivele arătate.

big-brother-logo-10.jpg

Recapituland, vom observa ca masurile luate pentru ingradirea libertatii de exprimare pe internet merg in doua directii:

- controlarea, cenzurarea si penalizarea (inclusiv prin inchisoare) a celor care folosesc internetul ca platforma de exprimare. Adica a celor care detin si administreaza site-uri, bloguri, domenii, etc. Din aceasta categorie fac parte masurile preconizate de Viviane Reding precum si legea pregatita de autoritatile romane. In acest caz proiectul de lege a luat-o inaintea “perspectivelor europene” - suntem iarasi in avangarda masurilor autoritariste.

- controlarea, cenzurarea si amendarea celor care folosesc internetul ca platforma de informare. A utilizatorilor “simpli”, care navigheaza pe internet doar pentru a culege de acolo informatie, materiale, sau pentru a intra in conexiune cu alti utilizatori. Din aceasta categorie face parte proiectul de masuri pregatit in Parlamentul European.

Relevant, in aceasta ordine de idei, este chiar titlul pe care cotidianul citat l-a ales pentru articolul sau: Bloggeri si forumisti, atentie la ce scrieti! Va pandeste puscaria! Ei bine, exact acest lucru se urmareste - limitarea pana la eliminare a libertatii de exprimare. Din “no man’s land” internetul va deveni terenul de operatiuni al unui organism suprastatal in cautare de infractori care isi permit sa gandeasca si sa scrie liber.

Adresa:

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/05/07/zorii-cenzurii-neo-bolsevice-asupra-internetului/


Dupa legea "Big Brother" care ii obliga pe operatorii de telefonie mobila si de Internet sa arhiveze informatiile despre toate comunicatiile electronice ce au loc pe teritoriul Romaniei, a venit si randul blogurilor si forumurilor. Ministerul Justitiei are in dezbatere publica un proiect, care daca va fi adoptat, va mari supravegherea activitatilor din mediul online. Potrivit ProTv, vor fi incriminate prin lege anumite fapte comise prin intermediul Internetului, de catre cei care publica ziare online sau bloguri. Nici cei care posteaza pe forumuri sau folosesc alte mijloace ca chat-ul, poseda sau administreaza site-uri de Internet nu vor fi uitati. Pedepsele se incadreaza intre 6 luni si 5 ani de inchisoare. Astfel, vor constitui infractiuni si vor fi pedepsite ca atare, printre altele: accesarea materialelor pornografice cu minori; distribuirea sau punerea la dispozitia publicului de materiale rasiste sau xenofobe; amenintarea din motive de discriminare; negarea, minimalizarea, aprobarea sau justificarea genocidului sau altor crime contra umanitatii. Cei care doresc pot sa-si exprime punctul de vedere despre acest proiect de lege o pot face pana la data de 28mai. »
http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-05-04&id=27039

4 comentarii:

  1. Stimata Iuliana ,

    Cand scru pe blogul razboiintrcuvant si nu mi se publica dreptul la replica cum sa numesc asta ? Cenzura neo-bolsevica ?
    Adevarul este ca am un gust amar de mult timp . Blogul ofera oricarui om de a putea "face" jurnalism . Mai mult sau mai putin profesionist . Unii insa vor sa fie dictatori in acest spatiu respirabil al libertatii CATEILOR MAI MICI . In schimb critica cateii mai mari care vor sa introduca nu stiu ce amendamente . Jenant .

    RăspundețiȘtergere
  2. Frate, ganditi-va ca nu este voia lui Dumnezeu atunci cand nu vi se implineste ceva, o dorinta, un vis, pentru ca nu v-ar fi de folos sau ar face rau altcuiva. Cand mi se intampla si mie sa nu-mi publice oricine ar fi comentariul, ma gandesc ca poate am spus o prostie si incerc sa ma smeresc. Daca mi-l publica e mai rau, fiindca am impresia ca am spus ceva folositor si inteligent si cad in parere de sine, asa ca, alegeti dvs: cum e mai util: sa te publice sau nu? Cu respect!

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa fim ultraseriosi . Daca as stii ca exista oameni obiectivi nici nu mi-as face o clipa probleme . Insa vad lipsa de discernamant de la o posta . Cand toti hai-huii posteaza te miri ce comentarii e clar ca ei servind politica de pupat maini a adminului au acces la comentarii. "Iei ie pertinenti..toti se comporta ca niste stapani absoluti....in schimb critica ierarhia...jalnic....

    Imi place ca esti un impaciuitor . Noi care scriem dialogam Iuliana nu avem pareri de sine . suntem niste simplii oameni care intram in dialog pt. a ne ajusta parerile , opiniile . Cel putin asa sunt eu . Caut mereu sa perfectionez bruma de cunostinte care o am . Si aceasta o fac numai intrand in dialog . Afland si parerile contrarii care imi pot schimba opiniile gresite. Numai avand astfel de "oglinzi" putem sa devenim obiectivi .

    De ani de zile observ cenzura aceasta de proasta factura . Nu sunt un ahtiat sa intru in dialog . Scriu mesaje printre alte treburi . Nu traiesc din asta . Nu incultura ma deranjeaza cat comportamentul bolsevic care nu te lasa sa-ti publici opiniile . Nu te lasa sa intrii in dialog cu oamenii . Scopul anumitor bloguri - le-am testat pe toate care nu dau drept la replica - e clar : nu am iluzii in privinta lor . De aceea nici nu cred in demersul lor . Se va face praf in colbura vremii pt. ca la temelie stau comportamente neduhovnicesti . Roada lor se va vedea cat de curand . Prima poama a fost atacarea lui Dan Puric . Toti hamesitii si cuconetul religios nevoie mare si-a dat cu parerea . Cu cipurile au aratat ce pot . Pr.Paisie in problema buletinului cu multi ani in urma a fost intrebat de Pr. Porfirie daca are legatura DIRECTA de sus ca sa afirme BULETINELE sunt o problema . Asistam la acceasi marie cu alta palarie . Doar cand mergem la greci ne simtim asa mai mandri decat in universitatile apusene .

    Ma uit cu scarba la denigrarea BC in paginile anumitor bloguri . Sunt multe probleme in Biserica . Pe intreg mapamondul . Nu de ieri de azi . Presa in afara este puternica . La noi de-abia isi arata coltii . Vezi cazul tomitanului . Nu va dura mult sa aflam matrapazlacuri mari . In 15-20 de ani va fi paritate . Deja tineretul este aidoma celui din vest . Ioc Biserica . Si ne laudam cu cersterea duhovniciei ortodoxe pe metru patrat .

    IN fine ...sunt multe de discutat...inchei aici...esti un om frumos ...te invidiez ca poti fi asa senina la anumite probleme...e mai bine asa...sa ramai in catacombele sufletului....unde praful si mizeria lumii nu te ating decat superficial ...Doamne ajuta !

    RăspundețiȘtergere
  4. Credeti-ma, nu stiu ce sa zic. Nu cred ca sunt asa senina cum par, dar dvs va doresc sa fiti si sa nu va mai atinga faptul ca oamenii va desconsidera parerile. Personal, regret ca n-am avut taria sa nu scriu acest blog, ci sa-mi vad de treaba: adica sa-mi plang pacatele. Iertati-ma ca nu sunt in stare de mai mult!

    RăspundețiȘtergere