“Apocalipsa piteşteană”

“Omenirea zace în minciună. Minciuna macină omenirea mai mult decât teroarea, o perverteşte şi o alienează. Minciuna în simbioză cu teroarea sunt chintesenţa satanismului modern. »

« Eu am supravieţuit temniţelor.

Prietenii mei, mii în stânga şi zeci de mii în dreapta, au căzut apărându-şi fiinţa eternă, căci atât ne-a mai rămas, să nu murim spiritual.

Din experienţa noastră trebuie făcută cunoscută apocalipsa piteşteană, fenomen de chintesenţă a satanismului acestui secol, un fel de acumulare a tuturor energiilor satanice din istorie, devenite sistem de ucidere a sufletului creştin.

Hristos a stat faţă-n faţă cu antihrist. Deşi acolo au avut de suferit şi alte religii ori neamuri, cele două duhuri, Hristos şi antihrist, au dominat.

Un evreu, colonelul Zeller, a condus aşa-zisa reeducare marxist-leninistă din temniţa Piteşti, prin jurul anului 1950, când revoluţia mondială era în plină ofensivă.

În Piteşti erau tineri studenţi anticomunişti. Erau credincioşi şi oameni de înaltă ţinută umană şi etică. Experienţa reeducării trebuia făcută pe sufletele lor tinere, generoase şi entuziaste.

Zeller a găsit repede între deţinuţi cozile de topor şi casapii care sa-i execute ordinele. El era un iniţiat. Venise cu un plan dinainte stabilit şi deja experimentat, care se constituia ca o metodă ştiinţifică fără greş. Şi cu adevărat nici nu se poate rezista, omeneşte vorbind, mijloacelor ce s-au folosit acolo. Nimeni, în condiţiile de acolo nu poate să-şi salveze sufletul.

Se cerea sufletul acelor tineri, iar de nu, vor fi torturaţi fără drept la moarte, până ce vor ceda şi se vor întina. Căci omul nou, reeducatul, era conceput ca un animal dresat.

În reeducare erau două faze : faza « sincerităţii », care în limbajul lor se numea « autodemascare », prin care omul era obligat să divulge şi să batjocorească absolut tot trecutul său, familie, credinţă, neam, concepţie, prieteni, ideal ; a doua fază era a « restructurării », în care omul « autodemascat » se « restructura » prin însuşirea concepţiei ateismului istoric, devenind el însuşi « activist revoluţionar » şi dovedindu-şi « restructurarea » prin « reeducarea » ce trebuia să o aplice prietenilor săi

Cele ce se petreceau în Piteşti erau considerate « mica revoluţie », care urma să dezlănţuie apoi « marea revoluţie internaţională ». Deci experimentul piteştean trebuia să devină universal, în scopul « restructurării » omenirii întregi conform legilor materialismului istoric.[...]

Practic, s-a procedat în felul următor. S-a izolat penitenciarul de lume. S-a izolat celulă de celulă. S-au înfometat, torturat şi îngrozit deţinuţii de către administraţie. După un an de astfel de regim, numai câţiva deţinuţi periferici au acceptat « reeducarea ».

Zeller a iniţiat « tura » pe care a încredinţat-o unui deţinut ce s-a declarat gata să treacă peste cadavre pentru a-şi revedea familia. Sub supravegherea directă a administraţiei au fost formaţi cei câţiva bătăuşi , care au început să-i tortureze pe colegii lor. Rezistenţa acestora a fost înfrântă de ciomegele administraţiei. Tortura s-a aplicat sub pavăza administraţiei, care supraveghea totul din spatele uşilor.

Deţinutul era chinuit cu cele mai îngrozitoare sisteme pe care le-a cunoscut istoria, plus unele forme noi, proprii nebuniei piteştene. Torturile fizice sunt cunoscute lumii şi nu are rost să întârziem asupra lor : ciomag, rangă, linşaj, răstignire, smuls unghii şi păr, sare, picătura chinezească, etc. Ele se aplicau neîntrerupt zi şi noapte. Le aplicau deţinuţii între ei, fără drept de apel, fără responsabilitate, fără ripose, fără lege. Când s-a reclamat, s-a trecut la linşaj. Unii au murit. Zeller a spus medicului care completa certificatele de deces : « Scrie, doctore, sifilis terţiar ! ».

Autodemascările erau scrise şi trimise la Bucureşti. Zi de zi se îngroşa rândul torţionarilor, căci « restructuraţii » trebuiau să-şi dovedească « sinceritatea » prin torturarea prietenilor şi fraţilor lor. Fraţii s-au torturat între ei.

Demenţa creştea zi de zi. Fantezia criminală şi sadică a zămislit sisteme de o hidoşenie inimaginabilă : perversiuni sexuale publice, « botez » în tineta cu fecale, « cuminecătura » din gamela cu fecale, batjocorirea celor mai sfinte momente din viaţa lui Hristos.

Se făcea haz demonic pentru scârboşenia iadului devenit realitate. Oamenii aceia înnebuniseră, le era teamă să mai fie ei înşişi, să mai gândească la ce au fost şi se antrenau în noi şi noi fantasme ale materializării răului pe pământ.

Ura cea mai cumplită era împotriva celor credincioşi, a eroilor şi a personalităţilor puternice. Pentru aceştia se refuza până şi dreptul la « restructurare » şi se prevedea « tortura permanentă ».

Eu am trecut prin Piteşti, dar microbii trimişi de Providenţă[La Piteşti, Ioan Ianolide s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi a fost transferat la penitenciarul-sanatoriu Târgu -Ocna] m-au ferit de « tură » şi am fost transferat într-un spital. Cunosc deci denomenul piteştean şi pot vorbi ca din mijlocul lui, şi totuşi cu distanţa pe care mi-o dă faptul de a fi fost şi în afara lui, încât am o vedere obiectivă.

Am fost confidentul multora din cei ce au trecut pe acolo şi mărturisirile lor m-au copleşit. Le simt ca o povară ce trebuie să o mărturisesc. Am văzut sfinţi şi am văzut demoni. Am fost în rai şi am fost în iad.

Armătura duhovnicească mi-a fost scut în acele împrejurări. În aşteptarea “turei”, mă rugam zece, şaisprezece sau chiar douăzeci de ore pe zi, iar noaptea rugăciunea se spunea singura prin somn. N-am avut o prăbuşire în aceste împrejurări fiindcă m-a ocrotit Dumnezeu, dar mărturisesc că aş fi ales să mor decât să fiu ucis sufleteşte şi mi-aş fi căutat moartea dacă aş fi văzut cu nu pot rezista. Însă am fost salvat şi aşa am ajuns până la bătrâneţe.

Experienţa piteşteană a eşuat, dar dacă omenirea nu va înţelege la timp ce o aşteaptă, va fi o beznă piteşteană internaţională.

Experienţa piteşteană s-a terminat printr-un proces înscenat unor ţapi ispăşitori. Conducătorul ei, Zeller, s-a sinucis, fiind unica pedeapsă binemeritată. Dar nu s-a dezvăluit adevărul ideologic, politic şi organizatoric al “reeducării” piteştene.

Victimele Piteştiului se împart în trei: unii care au fost ucişi, alţii care au rămas mutilaţi psihic pentru toată viaţa, iar alţii – cei mai mulţi şi mai buni – care au descoperit cerurile când erau în adâncul iadului şi astfel au ajuns creştini conştienţi şi râvnitori.

Chiar şi aceste rânduri se datorează în mare parte experienţei piteştene.

“Reeducare” de la Piteşti a creat monştri şi nu oameni. Nu am crezut nici eu că este posibil ceea ce am văzut în Piteşti. Opacitatea mentală a lumii mă umple de grijă pentru viitorul ei, căci de nu va înţelege ce o aşteaptă, nici nu va fi capabilă să se deschidă unei viziuni sfinte.

Omenirea zace în minciună. Minciuna macină omenirea mai mult decât teroarea, o perverteşte şi o alienează. Minciuna în simbioză cu teroarea sunt chintesenţa satanismului modern. »

Ioan Ianolide, Deţinutul profet(pp 147-153)

Sursa imaginii : http://proortodoxia.wordpress.com/2009/04/22/detinutul-profet/