Motto: Ce ne sfătuieşte Biserica, ce ne sfătuieşte Mântuitorul Hristos? Mântuitorul Hristos ne-a spus aşa: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”. Vezi? Fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic. Facem ce vrem noi şi zicem că am reuşit, dar asta pentru suflet e dărâmare. De aceea spune Mântuitorul: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”, pentru că Dumnezeu nu caută numai binele lumii acesteia, vieţii acesteia. Sigur, El ne ajută şi de miliarde de ori, dar caută mai ales ca să putem căpăta veşnicia (Parintele Dionisie de la Colciu).
Părintele Dionisie: Uniunea asta Europeană e după Dumnezeu? Ε desăvârşit după Satana. Desăvârşit, sigur. Că după Dumnezeu este numai Biserica. Biserica Ortodoxă e după Dumnezeu.
Dar vedeţi că şi oamenii Bisericii zic că Uniunea Europeană e un lucru bun.
Părintele Dionisie: S-a terminat. Oamenii Bisericii au alunecat. Fiindcă ăştia, europenii, vezi cât sunt de diplomaţi? Întâi pe capii Bisericii vor să-i înşele. Dacă au înşelat capii Bisericii, sigur… S-a terminat, e sfârşitul. Ei, măi, măi, măi. Vezi ce se lucrează? (2003)
Părintele Dionisie: Conducătorii omenirii vor să îngenunche adevărul, fiindcă se apropie împărăţia lui Antihrist, şi aceia, cu diplomaţia lor, se osârduiesc să facă lesnicios drumul pentru Antihrist. Şi ca să fie lesnicios drumul, na, fac şărlătăniile lor.
Ei spun că e numai o chestiune politică.
Părintele Dionisie: Politică, da’ care-i scopul politicii ăsteia?
Şi mai spun că Biserica n-are voie să se amestece în treburi politice.
Părintele Dionisie: Apoi vezi? (Părintele râde) „N-are dreptul”. Biserica n-are dreptul să spună adevărul. Da, da, e „bun”. Ei găsesc Biserica vinovată, vinovată de fărădelegile lor. Dar Biserica propovăduieşte adevărul, iar adevărul este Dumnezeu. Numai Dumnezeu îi fără greşeală şi numai lui Dumnezeu nu-i poţi găsi pricină, că-i Dumnezeu, că-i Adevărul, bunătate. De aceea vine Antihrist, pentru că e învederat contra lui Hristos, contra Adevărului.
Dar Biserica are voie să se amestece în treburi de morală, în viaţa publică, în viaţa societăţii?
Părintele Dionisie: Apoi nu ne lasă ei să le îndreptăm, dar după Sfinţii Părinţi, sigur, eşti dator ca să arăţi adevărul. Că adevărul este că nu se termină omenirea cu viaţa asta. Adevărul este să facem fapte bune, ca să putem căpăta veşnicia. Dar ei, fiindcă nu cred în veşnicie, cred numai în viaţa aceasta, spun că trebuie să-ţi faci toate voile. Şi cu ocazia asta lumea îi ascultă, de aceea se depărtează de adevăr. încet, încet…
Asta e lucrarea Satanei, direct, ca să n-aibă dreptul Biserica să te sfătuiască spre mântuire. Ca să poţi intra în veşnicie trebuie să nu fii trupesc, trebuie să nu-ţi faci voile. Da’ ei vezi că deodată au pus drepturile omului ca să ia tot dreptul Bisericii de a-l sfătui pe om cum să lucreze cu viaţa şi cu patimile şi cum să lucreze pe drumul adevărului ca să poată câştiga veşnicia.
Acuma toată lumea, orice fărădelege de pe faţa pământului o faci, aşa zice:„Aşa e dreptul omului, aşa doresc eu”. Vezi? N-a fost de când lumea, poate, legea asta, „dreptul omului”. Vezi cu ce diplomaţie, cu ce şarlatanie se lucrează? Dacă ar fi drepturile omului împotriva nedreptăţilor care se fac pe faţa pământului, atuncea da… da’ vezi că drepturile omului sunt pentru ca omul să facă numai rău; orice doreşte el, să n-aibă dreptul nici Biserica, nici nimenea să-i zică ceva. Dacă te amesteci în treburi astea politice de-acuma te omoară, da’ dacă mergi după drepturile omului, astea trupeşti, nu, nu. Acelea ce te învaţă Biserica, Hristos, Dumnezeu, proorocii, acelea n-ai dreptul să le faci, vezi? Împărăţia lui Antihrist este, părinte. (2004)
Părintele Dionisie: Vor satanele să te înscrie în Comunitatea Europeană şi după aceea să-ţi dea europeanu’ să mănânci ce vrei. Tu nu eşti stăpân în ţara ta, nu eşti. Ei, o luat ei proporţii, de-acuma na…. Ei, ce să-i faci? Răbdare trebuie, răbdare, şi dacă vom fi aproape de Dumnezeu, ferice de noi că am trăit. Dar dacă te dai după dânşii, asta-i pieirea. (1999)
Ca redactori ai unei reviste teologice, cum să vieţuim, că avem responsabilitate mare?
Părintele Dionisie: Aveţi responsabilitate, desigur. Să ţineţi tot ceea ce ne sfătuieşte Ortodoxia, fiindcă dacă ne depărtăm de sfaturile Bisericii, ne-am îndepărtat de Dumnezeu. Şi dacă ne-am depărtat de Dumnezeu, de-acuma trebuie (vei fi constrâns) să asculţi de Satana. Că atâta de meşter e vrăjmaşul, cu atâta iscusinţă te depărtează de harul lui Dumnezeu, şi atunci ce-ai făcut? Faci ce vrei tu, dar nu-ί după cum vrei tu.
Ce ne sfătuieşte Biserica, ce ne sfătuieşte Mântuitorul Hristos? Mântuitorul Hristos ne-a spus aşa: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”. Vezi? Fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic. Facem ce vrem noi şi zicem că am reuşit, dar asta pentru suflet e dărâmare. De aceea spune Mântuitorul: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”, pentru că Dumnezeu nu caută numai binele lumii acesteia, vieţii acesteia. Sigur, El ne ajută şi de miliarde de ori, dar caută mai ales ca să putem căpăta veşnicia. (2002)
Cum putem ţine paza minţii, mai ales în oraş, unde suntem agresaţi de tot felul de lucruri rele?
Părintele Dionisie: Trebuie luptă, trebuie osteneală. Ştii prea bine, ca şi creştin, lucrurile care te vatămă, nu-i aşa? Ei, să te osârduieşti să nu le faci. Ştii foarte bine şi faptele care te pot ajuta, faptele bune. Fă-le şi te mântuieşti cu ele. De aceea, să te consideri ca şi cum ai fi într-un război, ca şi cum ai fi un soldat care te lupţi şi în dreapta şi în stânga să-l omori pe duşmanul tău, să nu-l laşi să dea înainte. Aşa şi noi, creştinii, să ne luptăm cu patimile care ne vatămă, cu vrăjmaşul sufletelor, şi să ne osârduim să facem faptele cele bune. Şi chiar dacă ne osârduim, omul e totdeauna neputincios, nu şi-ar putea împlini dorinţa, dar este Dumnezeu care ne ajută. Dumnezeu, dacă vede că aplecarea inimii tale nu-i falsă, atuncea ţi-ajută neapărat, e cu neputinţă să nu-ţi ajute. De multe ori întârzie să ne ajute ca să vadă hotărârea ta, osârdia ta. Dar dacă ne osârduim cu ajutorul lui Dumnezeu, bineînţeles, Dumnezeu ajută. (1996)
Nişte mireni, patroni, vor să le daţi câteva sfaturi. Cum să petreacă dânşii o viaţă duhovnicească când întâmpină multe probleme, au responsabilitate, oameni sub ascultare?
Părintele Dionisie: Vedeţi, ne-o binecuvântat Dumnezeu şi ne-am născut creştini. Dacă ne-am născut creştini, să nu ne depărtăm sub nici un motiv de sfaturile Bisericii. Biserica niciodată n-are greşeală, sub nici un motiv. Să ascultăm ceea ce ne spune Biserica şi atunci nu putem călca cuvintele Domnului.
Dar dacă ne depărtăm de sfaturile Bisericii, atunci e primejdie, că omul câteodată vrea, câteodată nu vrea, şi alunecă, şi cade în fărădelegi, cade în necaz. Noi însă, cât putem, să respectăm cu sfinţenie sfaturile Bisericii ş-atunci, fie că suntem călugări, fie că suntem mireni sau în orice scaun înalt bisericesc sau mirenesc, putem să ne purtam în aşa fel ca toţi să ne iubească. În primul rând, conducătorii să-i iubească pe subalternii lor şi-atunci toate sunt după Dumnezeu. (2002)
Cum se poate duce o viaţă de sfinţenie în lume, unde sunt ispite la tot pasul? În lume e mult mai multă ispită, să zicem a văzului, a auzului. Ştim că în mănăstire ispitele sunt mai mari ca în lume, dar mă refer la ispitele acestea grosolane care sunt în lume. Cum putem să le depăşim?
Părintele Dionisie: Eee!… Cu îndelungă răbdare, cu hotărâre duhovnicească în sufletul tău. Să-ţi zici aşa: „Eu ştiu ce este păcatul. De ce să mă uit cu poftă la fata aceea că-i aşa frumoasă, şi pe urmă să mă rănesc cu inima?”. Vezi că Sfânta Scriptură spune: „Când te-ai uitat cu patimă la parte femeiască, iată că ai preacurvit în inima ta cu ea.” De aceea, trebuie să ne osârduim să avem o bărbăţie duhovnicească în sufletul nostru. Să zicem aşa: „Frumoasă mai e fata aceea, dar e zidirea lui Dumnezeu. Dacă ea e aşa frumoasă, dar îngerii lui Dumnezeu cum or fi?” S-o admiri că-i frumoasă, dar fără patimă, că e zidirea lui Dumnezeu.
Dacă aici, pe lumea asta, omul este aşa, vai de capul lui cum este, şi are aşa frumuseţe, dar îngerii lui Dumnezeu? Să-ţi îndrepţi ideea şi mintea la îngerii lui Dumnezeu şi la frumuseţile pe care le are Dumnezeu în ceruri şi atunci nu pătimeşti. Dar trebuie, cum am zis, o bărbăţie duhovnicească, şi Dumnezeu ajută. În orice secundă şi în orice minut să spui „Doamne ajută!”, şi tot în momentul acela El ţi-ajută, că Dumnezeu nu-i departe, e pretutindenea şi veşnic. (2002)
Ce sfat ne daţi noua, mirenilor, privind rugăciunea inimii? Ce să facem noi ca să ne rugăm?
Părintele Dionisie: Cercaţi, cercaţi, că-i lucru bun. Nu este lucru mai bun ca acesta. Dar vă trebuie pregătire ca să puteţi câştiga rugăciunea inimii. Nu-i cu neputinţă dar trebuie răbdare multă. Dumnezeu ajută: „împărăţia lui Dumnezeu se sileşte şi silitorii o dobândesc pe ea”. Prima dată să scoatem din inima şi din cugetul nostru ideea că suntem cineva, egoismul. Şi după ce-l scoatem din noi, să ne socotim înaintea lui Dumnezeu cel mai păcătos om de pe pământ. Atunci să ştii că o să ai mari ajutoare şi mari progrese.
Până când vei avea egoism în sufletul şi în inima matale te osârduieşti zadarnic. Dar cearcă, că oricât de puţin te-ai osârdui, ai folos. Dacă vei ajunge să ai rugăciunea minţii tot timpul, harul acesta mare dumnezeiesc, până şi când dormi, e bine, iar dacă s-a întâmplat că n-ai putut reuşi, păgubaş nu eşti. Ai plată de la Dumnezeu. Că vezi, ne spun Sfinţii Părinţi, o sfântă cruce dacă ai făcut-o cu frica lui Dumnezeu şi cu smerita cugetare, e scrisă în ceruri. Dar de ce e scrisă aşa, o sfântă cruce? Fiindcă vrăjmaşul, diavolul, veşnic scrie şi el toate nepotrivirile, toate relele pe care le facem noi. Aşa şi Dumnezeu, şi sfânt îngerul nostru păzitor scrie tot ce facem, o cât de mică faptă bună, ca atuncea când vom trece pe la vămile văzduhului, să aibă îngerul păzitor ce să arate ca să scăpăm de vrăjmaşii din vămile văzduhului.
Părinte, nu prea avem poftă de rugăciune. O tot amânăm: mai târziu, mâine, o să fac cutare, poimâine, de săptămâna viitoare mă apuc…
Părintele Dionisie: Asta-i lucrarea ispititorului. Niciodată să nu zici că „voi face mâine”, fiindcă secunda pe care o trăim, aceea-i a noastră. Altă secundă, alt minut mai încolo nu-i al nostru, nu ştim dacă-l ajungem, că omu-i ca iarba, zice sfântul prooroc, „omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului”. Nu putem zice, „las’ că voi face mai pe urmă”. Să punem înaintea noastră cuvântul acesta: „Dacă vrea Dumnezeu, să-mi ajute să ajung mâine la biserică, să mă spovedesc şi să fiu atent ce-mi spune duhovnicul, căci el are harul Sfântului Duh şi ce mi-a spus el, aceea trebuie să mă osârduiesc să îndeplinesc ca să pot căpăta împărăţia Cerurilor”.
Fără spovedania păcatelor nu putem intra întru împărăţia Cerurilor. Vedeţi cât de mare este bunătatea lui Dumnezeu? A binecuvântat ca prin binecuvântarea arhiereului să-l facă pe preot să poată fi şi duhovnic, şi ce zice el, aceea face Dumnezeu. Vezi? N-a pus Dumnezeu îngeri ca duhovnici, ci un om, o persoană ca toţi oamenii, ca să poţi să te duci să-i spui tot, cu sinceritate. Că dacă nu te duci cu sinceritate, nu primeşti dezlegarea păcatelor; trebuie să fii sincer. Mila Domnului să fie cu noi!
Dar dacă preotul e mai păcătos decât cel care se spovedeşte lui?
Părintele Dionisie: Oricât de păcătos ar fi, nu lucrează el, preotul, ci lucrează harul Sfântului Duh. Chiar nevrednic să fie el, tu te mântuieşti şi te duci în rai şi el se duce în iad. De sute, de mii de ori se întâmplă lucrul acesta, pentru că şi preoţii sunt purtători de trup, iar dacă nu bagă de seamă, calcă pe cărarea cea de-a stânga, pe când noi trebuie să mergem pe cărarea adevărului, cea de-a dreapta. Şi oamenii, acuma, fiindcă au făcut legături cu felurite de feluri de neamuri şi dacă n-au sinceritatea aceea să fie mândri că sunt români şi creştin-ortodocşi, se lasă bătuţi de bântuielile vrăjmaşului, că el e pricinuitor a toată răutatea. Trebuie să ne osârduim, să ne silim.
Noi, vedeţi, suntem majoritatea din oraşe. Spuneţi de „linişte”, dar cum putem noi în linişte să ne apropiem de Dumnezeu când la noi sunt atâtea probleme? Noi trăim în Bucureşti majoritatea: telefoane, griji de fiecare zi, e foarte greu să vorbim de linişte într-un oraş.
Părintele Dionisie: Dacă n-o putem dobândi, să facem ceea ce putem. Să ne osârduim, să nu fim nepăsători, că nepăsarea e cea mai mare primejdie pentru sufletul fiecăruia din noi. Zici: „Eh, nu-i nimica aceea, da’ aceea nu-i nimic. Eh, îi post, dar hai să mâncăm, nu-i nimic”, „uite, nu trebuie să fac fapta aceea ruşinoasă, dar ştie Dumnezeu”… Asta se cheamă nepăsare. Asta-i un fel de disperare, cum să spun, ş-atuncea ce-ai făcut? N-ai milă singur de sufletul tău ş-atuncea sigur că-i primejdie. Dar cât se poate, să ne osârduim. Sunt şi în mijlocul Bucureştilor, sunt oameni apropiaţi de Dumnezeu, care-şi caută de mântuire. Mai greu, dar sunt. Dar dacă se împuţinează, şi pentru acei puţini ţine Dumnezeu toată omenirea… N-aţi văzut acolo, când cu Sodoma şi Gomora, zicea Avraam: „Doamne, da’ dacă or fi treizeci, pedepseşti?” „- Nu.” „Da’ dacă or fi 20, cutare?”, până s-o pogorât la cinci. Vine vorba că şi în mijlocul lumii sunt oameni apropiaţi de Dumnezeu. Da. (1996)
Din numarul 1 al revistei Presa Ortodoxa
Fragmentele fac parte din cartea in curs de aparitie Staretul Dionisie, duhovnicul de la Sf. Munte Athos
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu