Membru de seamă al mişcării de rezistenţă, trăitor şi mărturisitor al atrocităţilor din temniţele comuniste, Gheorghe Jijie (foto dreapta), unul dintre eroii anticomunişti ai României, a implinit ieri 90 de ani.
Motorul Federaţiei foştilor deţinuţi politici a sărbătorit acest moment cu modestia-i caracteristică. Născut la 10 iunie 1919 în oraşul Botoşani, absolvent al Facultăţii de Construcţii Hidrotehnice, şef de lucrări la aceeaşi facultate, Gheorghe Jijie este arestat împreună cu părinţii săi în mai 1948, în lotul Ştefan Iacobescu, Septimiu Pop, Dumitru Cumpăta şi Nicolae Luca. Este condamnat la zece ani ani de închisoare pentru "uneltiri contra statului" şi stă închis, alături de marile personalităţi ale elitei interbelice, la Jilava, Aiud şi Gherla, ca şi în coloniile de muncă de la Periprava şi Noua Culme, perioadă în care fratele său, Nelu Jijie, fost comandant legionar, este asasinat în temniţă. Pentru că refuză colaborarea cu Securitatea, i se prelungeşte pedeapsa cu încă trei ani. In prezent este secretarul general al Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici şi Luptători Anticomunişti şi îşi continuă activitatea pentru România, alături de Părintele Justin Pârvu.
Gheorghe Jijie este autorul monografiei "George Manu", despre universitarul anticomunist căzut la Aiud, apărută sub egida Fundaţiei George Manu.
La mulţi ani, Gheorghe Jijie! (V.R / ZIUA)
Sursa:
http://victor-roncea.blogspot.com/2009/06/gheorghe-jijie-la-90-un-erou.html
Domnul Gheorghe Jijie este iniţiatorul următorului apel (8 mai 2006) :
Apel pentru înfiinţarea Comitetului pentru reprezentarea victimelor comunismului
Zi de zi dispar dintre noi, fără a li se face dreptate, neconsolaţi, oripilaţi de indiferenţa generală, ultimii rezistenţi anticomunişti, foşti deţinuţi politici, supravieţuitori ai fazei de exterminare în masă comisă de către regimul comunist. Pier, neconsultaţi, martorii unei "crime împotriva umanităţii din România".
Se retrag din scenă netulburaţi şi călăii, lăsând moştenire averi fabuloase, realizate fraudulos ca pradă a spolierii poporului român întemniţat.
Ramîne o otravă care sufocă România.
Se etalează încă miturile vechilor luptători comunişti "ilegalişti" şi ale comunismului "naţional". Noile generaţii sunt intoxicate, degradate, ţinute departe de adevărul care le-ar permite să înţeleagă destinul ţării lor. De 16 ani, regimul post-comunist nu face nimic pentru a corecta această situaţie, dovedind continuitatea acaparării statului român, folosit aproape jumătate de secol ca principal instrument pentru gestiunea lagărului de muncă, exterminare şi alienare. Nu acordăm acestui stat, încă neeliberat de reţeaua securisto-comunistă, un cec în alb pentru a analiza (judeca) singur crimele comise cu ajutorul său, pe care le-a acoperit până acum. El nu poate fi şi judecător şi acuzat - un evident conflict de interese.
Luând act de iniţiative ca înfiinţarea "Institutului de investigare a crimelor comunismului" şi "Comisiei Prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România", rămînem lucizi şi vigilenţi faţă de previzibilele încercări de minimalizare, escamotare şi confiscare a cauzei justiţiare anti-comuniste, de către orice instituţie înfiinţată şi controlată de acest stat român. Rezultatele analizelor făcute de instituţiile sale nu vor avea legitimitate istorică, dacă nu operează în dialog cu victimele şi total transparent. Ele vor trebui validate de un număr suficient de mare de reprezentanţi legitimi ai năzuinţelor şi intereselor reale ale victimelor, organizaţi într-un comitet independent - nu numai faţă de stat ci şi faţă de orice grupări şi interese doctrinare, propagandistice, economice. Va trebui să evităm compromiterea cauzei rezistenţei naţionale din Romania cu o actiune de genul celei întreprinse de Comisia Wiesel în 2004.
Nici persoanele şi agenţiile finanţate din exterior nu au credit moral absolut, pentru că sunt conduse de alte agende (interese comerciale, dorinţa de a nu perturba mediul de afaceri, ascunderea unor participări la instaurarea comunismului şi colaborări cu regimul Ceauşescu, recuperarea unor proprietăţi pentru cetăţeni emigraţi, deschiderea subiectului incomod al raportului dintre cetăteni şi stat, etc.).
Semnalăm şi conflictul de interese produs de problema reparaţiilor pentru daune, care generează o situaţie concurenţială între diversele categorii de pretendenţi faţă de statul român: rudelele celor asasinaţi, foştii deţinuţi politici, vechii proprietari deposedaţi, muncitorii prost plătiţi în lagărul comunist, tinerii jefuiţi în ultimii 16 ani, victimele unor abuzuri mai vechi (dinainte de 1944, etc.).
Nimeni nu-şi poate aroga dreptul de a reduce pretenţiile celor cărora le-a fost distrusă viaţa la scuze formale sau despăgubiri simbolice de un ban. Numai fostele victime sau urmaşii lor pot decide dacă sunt sau nu satisfăcute de gesturile reparatorii ale statului român.
Distribuţia echitabilă a reparaţiilor va trebui stabilită prin dezbateri publice, nu prin tratative de culise.
Este inadmisibil, de exemplu, ca, în timp ce unii îşi recuperează palate sau salarii de torţionari cu dobînzi cu tot, ţăranii deposedaţi de un pogon, de o căruţă şi de o viaţă decentă să fie spoliaţi din nou, la adăpostul legii 18 (care nu a denunţat criminalitatea cooperativizării).
Semnalăm deja insuficienţa obiectivelor şi mandatului actualelor Institute şi Comisii.
Nu acceptăm eludarea fazei interbelice a activităţii PCR (în care s-a pregătit crima), sau a fazei post-decembriste (în care ea a fost fructificată copios, acoperindu-se urmele). Nici "discreţia" pe problema crucificării Basarabiei şi Bucovinei, cea mai gravă pierdere a României, pe consideraţii "geopolitice".
Semnalăm şi rezerve faţă de compoziţia ciudată a comisiilor, în care victimele sunt insuficient reprezentate iar conducerea este încredinţată urmaşului unui activist PCR. Ne îndoim că s-ar fi tolerat prezenţa fiului unui activist nazist în comisia pentru studiul Holocaustului.
Dar cea mai gravă derivă (diversiune) este tratarea exclusiv "istorică" a unui subiect care trebuia abordat de mult în registru politic (dându-se legile corespunzătoare) şi juridic (făcîndu-se corecţiile de rigoare în baza lor). Adevărul istoric e deja cunoscut - de oricine a vrut să scoată capul din nisip.
Unde sunt juriştii care să propună mecanismul reparaţiilor?
Afirmaţia că nu ar exista deja suficiente dovezi este o minciună stupefiantă şi că nu ar exista istorici români credibili pentru a spirijini cercetările juridice - o insultă şi un semn de umilinţă colonială.
Toate acestea ne fac să lansăm azi, 8 mai 2006, un Apel pentru înfiinţarea Comitetului pentru reprezentarea victimelor comunismului. Acesta va analiza şi exprima dorinţele reale ale victimelor şi le va reprezenta în raportul cu instituţiile statului român.
8 mai 2006
Aşteptăm alte semnături de susţinere (nume, calitate, adresã de contact sau email) la: mesaje@procesulcomunismului.com
http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/comitet_victimele_comunismului.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu