Cuvântul 71 – În Duminica Cincizecimii : Despre Pogorârea Duhului Sfânt şi despre moartea ticălosului Eutropianos
Fraţilor şi părinţilor, cu darul Duhului Sfânt ne-am învrednicit să prăznuim şi această sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt, care după cum a zis Hristos către ucenici: „De folos este nu numai vouă, ci şi la toată lumea, ca să vie Duhul Sfânt, că de nu voi merge Eu, Mângâietorul (adică Duhul Sfânt) nu va veni la voi, iară de voi merge Eu, voi trimite pe El vouă, şi venind Acela, vă va povăţui pe voi spre tot adevărul". O, mare minune a făgăduinţei şi a vredniciei! Nu a făgăduit să trimită înger sau om, ci pe însuşi Duhul Sfânt, cel de o fiinţă (că Tatăl a odrăslit şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt). Deci S-a suit la ceruri Unul născut Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, împlinind voia părintească a lui Dumnezeu şi Tatăl şi atunci S-a pogorât Duhul Sfânt, nu alt Dumnezeu, ci alt Mângâietor, precum este scris. O, prietenie nespusă! O, dragoste negrăită a lui Dumnezeu către oameni! Dumnezeu se face nouă mângâiere. Duhul Sfânt mângâie sufletul scârbit şi amărât, ca să nu se îngreuieze de întâmplările ce vin, precum mărturiseşte Apostolul zicând: „Din afară vrajbă şi război, dinlăuntru frică şi spaimă, dar Dumnezeu cel ce mângâie pe cei smeriţi ne-a mângâiat pe noi cu venirea Apostolului Tit". Mângâie şi întăreşte inima înfricoşată de draci, umplând-o de bărbăţie, vitejie şi îndrăznire ca să nu se biruiască, precum zice David: « Tu Doamne mi-ai ajutat şi m-ai mângâiat". Mângâie gândul vrăjmaş, ca să se împace şi să se astâmpere, precum mărturiseşte Apostolul, zicând: „Ne rugăm pentru Hristos cel ce S-a rugat lui Dumnezeu pentru noi, rugămu-ne, pentru Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu »
Văzut-aţi bunătate şi smerenie negrăită şi necercetată? Văzut-aţi dar nemăsurat şi neîncăput? Sus în ceruri se roagă şi îmblânzeşte pe Tatăl pentru noi, precum este scris, însuşi unul născut Fiul, Domnul nostru Iisus Hristos Cel ce este dea dreapta Lui. Aşijderea şi Duhul Sfânt jos pe pământ se roagă lui Dumnezeu şi-L îmblânzeşte şi pe noi ne mângâie în multe chipuri. Deci ce vom răsplăti Domnului pentru aceste multe daruri ce ne-a dăruit, încă şi pentru ceea ce adaugă Proorocul David în psalmul său: „ Toate oasele mele strigă şi zic, Doamne, Doamne, cine poate vreodată să fie asemenea Ţie care izbăveşti pe sărac din mâinile celor mai tari decât el şi pe cel scăpătat şi sărman de la cei ce-l răpesc pre el". Şi iar zice: „Ajutorul meu dela Domnul care a făcut cerul şi pământul". Apoi: „De nu mi-ar fi ajutat mie Domnul, întru puţin s-ar fi pogorât sufletul meu în Iad". Şi iarăşi, „Domnul este mie ajutor şi nu mă voi teme că va putea omul să-mi strice ceva". Deci, de vreme ce avem pe Duhul Sfânt mângâietor şi ajutor, puterea cea nebiruită, pe marele Dumnezeu care bate război tare pentru noi şi ne ajută, să nu ne temem, nici să ne speriem fraţilor, de frica vrăjmaşului. Să nu ne spăimântăm de vrăjmaşii noştri diavoli, ci fiindcă avem pe însuşi Dumnezeu ajutor nouă, se cuvine să suferim ostenelile noastre pustniceşti mai cu bărbăţie şi din zi în zi să le sporim. Să nu ne temem de înşelăciunea diavolului, nici să ne înfricoşăm de meşteşugurile lui cele de totdeauna. Să stingem aţâţarea trupului, care dogoreşte şi arde casa sufletului. Că pofta păcatului nu este bucurie, ci durere şi întristare rea, nu este veselie, ci schimbare rea şi nebunie. Aceasta o ştiu cei cari au căzut în tulburarea dragostei trupeşti şi pocăindu-se şi-au întors dragostea către Dumnezeu.
Oare ce este mai dulce şi mai sfânt, decât dragostea dumnezeiască? Omul acela este în trup, dar ca un om fără trup trăieşte în această lume, vieţuind mai presus de cele văzute, aceluia valurile darului Duhului Sfânt cu
blândeţe şi cu linişte îi saltă sufletul cu foarte mare bucurie. Dar pentru ce ne biruieşte pe noi totdeauna dragostea poftei, încât prefăcându-ne cu totul ne împilează cu faţa spre pământ, ne face numai trup şi sânge şi ne înstrăinează cu totul de Dumnezeu?
Au n-aţi auzit ce a pătimit ticălosul Eutropian, de care acum auzim că a murit şi s-a îngropat? Vai de ticăloşia noastră, că n-a luat moarte trecătoare, ci veşnică. Căci împreunându-se cu Eva, împreună cu ea şi-a pierdut viaţa, şi călcând pravila, s-a însurat. O, ce a pătimit ticălosul şi cum s-a întunecat lumina minţii lui şi s-a ridicat darul lui Dumnezeu de pe capul lui. Spuneţi-mi, nu a fost închis şi a pătimit şi el multe împreună cu noi pentru mărturisirea sfintelor icoane? Nu s-a învrednicit de dregătoria iconomiei în mănăstirea Sacudion? Nu a fost bătut şi chinuit pentru credinţă, arătând atunci nevoinţă prea lăudată şi răbdare minunată? Dar pe urmă, fiindcă era iconom şi ţinea punga mănăstirii şi cele ce se punea în ea, înşelându-se cu aurul şi mândrindu-se cu iubirea de argint, a vândut pe Hristos, ca Iuda. Şi dezbrăcându-se de făgăduinţa fecioriei, a cumpărat bubele lui Gheezi, de vreme ce şi-a cumpărat vii şi moşii, boi şi oi şi astfel a moştenit nu numai bubele aceluia, ci şi chinul Iadului.
Vedeţi dar, fraţii mei, ce face iubirea de argint. Să fugim de această patimă rea, de rădăcina tuturor răutăţilor, să fugiţi ca de un lucru stricător şi vânzător de suflet. Vedeţi ce a făcut necredinţa. Să fugim de întunerecul care risipeşte unimea şi prietenia cu stăpânul Hristos Dumnezeul nostru. Să fugim şi de toată patima rea, care se luptă cu sufletul; de mânie zic, de zavistie şi de iuţime. Acela, fiindcă se iubea pe sine şi credea cugetului său şi fiindcă nu primea sfat de la nimeni, ci umbla de capul său, şi nu băga în seamă nici nu se supunea altui frate, a pătimit aceasta. Fugiţi de singurătate, de voiţi să scăpaţi de mânia lui Dumnezeu, căci zice dumnezeiasca Scriptură: „ Vai de cel ce este singur, că de vă cădea în vreun păcat, n-are cine să-l ridice". Aşa a pătimit şi ticălosul Eutropian, că de ar fi avut pe cineva cu el, n-ar fi căzut, sau l-ar fi ridicat din cădere, s-ar fi pocăit şi şi-ar fi plâns păcatul. Dar neavând pe nimeni s-a pierdut şi sufleteşte şi trupeşte şi a mers la locul pe care l-a iubit. De plângere şi de întristare este povestirea, fraţilor, de frică şi cutremur este pilda. Drept aceea zice Scriptura: „Cel ce se socoteşte că şade bine şi se află în feciorie şi sfinţenie, să ia aminte ca să nu cadă". Cel ce aleargă, cu luare aminte să fie ca să nu se împiedice şi să cadă; că şi acela mai-nainte alerga, dar pe urmă a dat de prăpastie. Mai înainte toţi îl socoteau ca un înger zburând, iar pe urmă dormitând şi slăbind, din osteneală a căzut. Şi pricina este, iubirea de argint. Deci, fraţilor, de n-ar fi fost izgonirea asupra noastră, nici eu n-aş vorbi despre iubirea de argint. Dar pentru că ne-a risipit pe unul aici şi pe altul acolo, fiindcă avem purtarea de grijă de ale vieţii noastre, pentru aceea trebuie să ne păzim bine, să nu cădem în înşelăciunea iubirii de argint. Pentru aceasta nu vrea iubitorul de argint să dobândească viaţa de obşte, ca să înmulţească argintul. Cu această pătimire orbindu-se, nu vrea să aibă dragoste pentru fraţii lui. Pentru aceea nici picioarele lui n-au odihnă, ci înconjură şi umblă ici şi colo ca şi căţeluşii cei mici, doar de vor câştiga vreun ban de la vreun creştin. Din aceasta unii şi-au câştigat slugi pentru desfătarea patimilor şi au pierdut vrednicia şederii de-a dreapta stăpânului. Iar alţii adună şi pun la păstrare haine şi îmbrăcăminte peste trebuinţa lor; alţii se fac cumpărători şi vânzători, se bucură de câştig şi dobânzi necuvioase.
Vedeţi, fraţilor, judecata lui Dumnezeu, vedeţi ochiul neadormit al lui Dumnezeu pe care nu-L înşeală nici un lucru, fie că se săvârşeşte în lăuntrul inimii, fie pe dinafară. Vedeţi întâmplarea morţii, fraţilor, că şi acum au murit doi, Timil şi Varnava şi mai înainte alţii, şi se duc unul, câte unul. Drept aceea vă rog, să nu vă găsească moartea şi pe voi negătiţi şi neîndreptaţi; că lucru mai înfricoşat şi mai cu amar, decât să se depărteze cineva de dragostea lui Dumnezeu şi să se lipsească de împărăţia cerurilor, nu este. Osândă şi pedeapsă veşnică este pe care nu o va putea suferi omul, şi numai să socotească cineva pedeapsa până nu ajunge s-o cerce (de nu va avea fapte bune plăcute lui Dumnezeu) şi simţi iuţimea chinurilor viitoare. Deci ca să putem şi noi smeriţii să scăpăm de mânia lui Dumnezeu, care vine asupra fiilor neascultători, să facem lucruri bune, ca să se bucure Dumnezeu de faptele noastre. Măcar de acum înainte să ne curăţim, întinerindu-ne sufletul cu vrerea lui Dumnezeu, căci aproape este Dumnezeu de cei ce-L cheamă în adevăr, în toate zilele să ne pocăim şi Dumnezeu iartă greşalele noastre şi ne dăruieşte viaţa veşnică, pe care să ne învrednicim a o dobândi în Hristos Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sf. Teodor Studitul, Cuvântări duhovniceşti(1994)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu