Arhim. Sofronie: "Unde este duhul Domnului, acolo este libertatea"

« Eu n-am făcut decât în parte experienţa libertăţii spirituale. Din vremea când am devenit părinte spiritual şi duhovnic, sunt lipsit de ea, căci sunt legat prin dragoste de aceia pe care Domnul îi călăuzeşte către mine.. Nu arareori dragostea mă înrobeşte celor pe care îi slujesc, care, căutându-L pe Dumnezeu, au nevoie de mine. »

« Mare şi minunată este lumea sfintei libertăţi. În afara ei, mântuirea, ca îndumnezeire a omului, este cu neputinţă. Este vital ca omul să se hotărască el însuşi, în mod liber, pentru veşnicie. Întreaga zidire aspiră să fie eliberată de robia stricăciunii pentru a intra în libertatea copiilor lui Dumnezeu(Rom. 8, 21-23).

În zilele noastre, în toate părţile lumii se desfăşoară o luptă pentru libertate şi independenţă, dar abia se află vreun om căruia taina dumnezeieştii libertăţi a copiilor Părintelui Ceresc să-i fi fost descoperită. Cuvintele sunt neputincioase spre a descrie minunăţia acestei stări : nu se cunoaşte decât printr-un dar de sus. Şi, din nou, nu mă pot opri să-mi amintesc de Apostolul Pavel, care, fără cea mai mică îndoială, cunoştea această libertate în mod dumnezeiesc împărătească : Făptura aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci ea a fost supusă deşertăciunii – nu de voia ei...(Romani 8, 19-20)

Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei(Galateni 5, 1). Este uşor de înţeles că patima de a domina pe fratele nostru are ca urmare imediată pierderea independenţei : mai mult, ceea ce este mai îngrozitor, Dumnezeul dragostei se îndepărtează de noi şi harul Duhului Sfânt ne părăseşte. În adâncurile sufletului, de la înrobire, se pregăteşte o cădere în vidul nefiinţei. Asemănarea cu Domnul domnilor exclude înrobirea, în care nu este viaţă veşnică, nici chiar vremelnică. Dominaţia se stabileşte în mod obişnuit prin violenţă şi masacrare. La Judecata de Apoi, cei care n-au dat dovadă de milostivire vor fi judecaţi după principiul : Cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura şi încă : Judecata este fără milă pentru cei ce n-au făcut milă(Matei 7, 2 ; Iacob 2, 13)

Unde este duhul Domnului, acolo este libertatea(II Corinteni 3, 17). Dar în forma sa absolută, libertatea nu este proprie decât lui Dumnezeu. Iar omului îi este dată binecuvântarea de a o recunoaşte, în parte, în rugăciunea unită cu o voinţă potrivit poruncilor. Dar nepreţuit al cerului, rugăciunea cere « răgaz ». Pentru a-L putea întâlni pe Hristos Cel Viu, nu este prea împovărător de a renunţa la plăcerile care îl atrag pe om şi, tuturor acestora, a le prefera convorbirea cu El. Acest privilegiu deosebit – voi spune chiar cu îndrăzneală, această fericire – mi-a fost dat, şi mai ales în pustie. Conceptul « ascetic » de « pustie » nu este geografic, ci desemnează un mod de viaţă : o îndepărtare de oameni în aşa fel încat, nimeni nevăzându-ne nici neauzindu-ne, nu vom fi supuşi nici unei puteri omeneşti şi nici noi nu vom domina pe nimeni altcineva.

Această libertate ne este indispensabilă dacă voim să ne scufundăm pe de-a întregul cu duhul nostru[...] în sfera dumnezeiască. Atunci nepătimirea dumnezeiască, mai preţioasă decât toate valorile pământului, ne poate fi comunicată. Un astfel de om nu va avea niciun gând de stăpânire asupra fratelui său ; el nu va căuta nici cinste, nici slavă, nici, din motive mai puternice, bogăţii materiale[...] Eu nu am înţeles pentru ce în pustie binecuvântarea de a trăi în libertatea copiilor lui Dumnezeu(Romani 8, 21) a pogorât asupra mea. Nu pot spune că am primit acest dar până la măsurile lui cele mai înalte, adică atunci când omul a biruit cu adevărat asupra puterii pe care păcatul şi moartea o exercită asupra lui. Dar, în anumite momente, mă aflam la limită de unde înţelegeam că libertatea deplină vine atunci când moartea este biruită. Cel care nu se teme de moarte se află pe drumul care duce la libertate. Omul este ţinut în robie dacă în el predomină o ataşare de ceea ce este pământesc[...]

Eu n-am făcut decât în parte experienţa libertăţii spirituale. Din vremea când am devenit părinte spiritual şi duhovnic, sunt lipsit de ea, căci sunt legat prin dragoste de aceia pe care Domnul îi călăuzeşte către mine.. Nu arareori dragostea mă înrobeşte celor pe care îi slujesc, care, căutându-L pe Dumnezeu, au nevoie de mine. Totuşi, într-o oarecare parte, în străfundul sufletului meu, urmele experienţei pe care am trăit-o încă subzistă. Pentru prima dată, această experienţă mi-a fost dată în Franţa, într-o formă încă neclară, când am simţit o nevoie imperioasă de a mă depărta de lume. Am mulţumit purtării de grijă a lui Dumnezeu asupra mea, văzându-mă liber să fac acest pas, căci nu se afla în lumea întreagă cineva a cărui viaţă ar fi depins de mine. În setea mea de Dumnezeu, puteam să iau asupra mea orice risc ; nu eram alipit de nimic, eram gata să fac faţă tuturor dificultăţilor. Aceasta a fost experienţa iniţială a libertăţii împărăteşti a sufletului meu. În libertatea iubirii Sale, Hristos S-a dăruit morţii şi, prin aceasta, ne-a deschis calea către cunoştinţa supremă, către nemurirea dumnezeiască. »

Arhimandritul Sofronie Saharov, Fericirea de a cunoaşte calea, Ed. Pelerinul, Iaşi, 1977, pag. 204-207

Sursa imaginii:

http://www.crestinortodox.ro/cuvinte-duhovnicesti/68665-dragostea-pana-la-ura-de-sine