In memoriam: Părintele Sofian Boghiu

- Părinte, cum putem renunţa la orgoliul intelectual?
- Orgoliul intelectual este un fel de nebunie. Pentru că ţi se pare că toţi se învârtesc în jurul tău, că tu eşti stâlpul de lumină pentru toată omenirea, şi trecută, şi viitoare. Acesta e orgoliul cu gradul cel mai înalt. E o mare prostie, pentru că totdeauna au fost oameni mai învăţaţi decât mine, mai pricepuţi decât mine, mai frumoşi decât mine, mai înţelepti decât mine; multi alţii, dintre contemporani şi din istorie, au fost în trecut şi apar în viitor. Încât a mă face pe mine centrul inteligenţei, centrul centrelor, asta este o lipsă de bună-cuviinţă în primul rând. Si e bine să-şi revină o astfel de persoană. Poate că nu de doctor are nevoie, ci este bine să mai postească, să se mai roage lui Dumnezeu, să mai citească niste lucruri duhovniceşti, să-şi dea seama pe ce lume este. Si, dacă e sincer în acelaşi timp, se vindecă; dar, dacă nu urmează calea lui Dumnezeu, moare nebun.

- Poate greşesc, dar mi se pare că unii oameni au o predispoziţie mai mare spre smerenie. Ce părere aveţi?

- Sunt de acord cu ideea şi îi felicit pe oamenii aceştia, numai să fie cu adevărat smeriţi. Această virtute apropie desăvârşirea sfinţeniei. Sfinţii au fost cu adevărat mari nevoitori, nu puneau nimic pe seama lor, ci pe seama lui Dumnezeu. Mie îmi este frică de oamenii care socotesc smerenia laşitate. E o mare demnitate smerenia, o demnitate la care ne îndeamnă şi Mântuitorul. Maica Domnului, această fiinţă pământeană, care este mai presus decât toate femeile şi decât toate fetele din lume, este cea mai smerită făptură a lui Dumnezeu. Maica Domnului! Iar ea a fost preabinecuvântată de Dumnezeu să nască pe Iisus Hristos, ca să ne aducă adevărata învăţătură, adevărata pâine a vieţii, prin care să existăm. Deci smerenia aceasta cât de putină este, numai să fie corectă, e foarte bine venită, ea ne apropie de smerenia şi desăvârşirea sfinţilor.

- Pentru a-i învăţa pe ucenici smerenia, unii bătrâni folosesc asprimea. Este corectă această metodă?

- Sunt niste excepţii. Sunt, de pildă, păcătoşi, în Pateric şi în viaţa de toate zilele, care vor să se pocăiască şi nu-i lasă cineva dinlăuntru. Şi atunci îşi mai dau nişte palme. Când eşti acasă singur cu tine, îţi aduci aminte de păcatele tale şi, ca să nu te pedepsească Dumnezeu, te pedepseşti tu.
În Pateric sunt câteva cazuri dintr-acestea: se pedepsesc bătându-se, autobătându-se. Spre exemplu, un tânăr voia să se poată ruga cu lacrimi. Şi le cerea şi nu veneau - era împietrit. Şi atunci a lăsat cămaşa şi, cu un şervet ud, făcut frânghie, se lovea peste spinare: ''Nu vrei să plângi? Îţi dau eu ţie lacrimi ca să plângi'', vorbea el cu sine însuşi. Asa că sunt asemenea cazuri, asprimi ale smereniei.  Dacă îţi dă Dumnezeu lacrimi, dacă îţi dă această căintă pentru păcatele tale, ai căpătat smerenia. Însă trebuie menţinută după aceea. E greu şi de întreţinut smerenia. Dacă nu o cultivi, se stinge. Cine ştie ce ispite dau peste tine şi rămâi cum ai fost mai înainte! Ca şi cu rugăciunea lui Iisus; dacă este spusă continuu, cu smerenie şi cu asceză, cu stăpânire de sine, se prinde de inima, de viaţa noastră, dar dacă nu o mai practicăm, se stinge, încetează. »

Fragment din cartea Arhimandritului Sofian Boghiu, «  Smerenia si dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe », preluat de la : http://www.sfaturiortodoxe.ro/sofian_smerenia.htm

Sursa foto :

http://proortodoxia.wordpress.com/2009/01/21/parintele-sofian-boghiu-despre-tehnicile-moderne-de-subjugare-a-lumii/