Omul trebuie să alunge chiar şi cele mai subţiri mişcări ale patimilor. Mânia îngăduită
Vreau să te laud…sau nu, vreau să prezint avantajele situaţiei tale cu privire la patimi.
Eşti tânără şi patimile nu au reuşit să se întărească. Deşi, în tine se află acum toate patimile, ele sunt întocmai ca nişte copilaşi: fără putere şi cam obosite. Acesta este un mare avantaj pentru tine, pentru că de multe ori va fi suficient să observi o patimă pentru a te îndepărta de ea sau pentru a o alunga. Nu aşa se întâmplă cu cei sunt mai în vârstă şi care au îngăduit patimilor să se întărească. Acolo patimile urlă ca leii şi atacă cu putere pe omul care se ridică împotriva lor. Dar ai şi un mare dezavantaj; din cauza gândurilor neînsemnate, a cugetelor şi faptelor pătimaşe, le poţi privi cu indiferenţă, gândind: „ Acesta nu este un lucru important; va trece de la sine, omul nu trebuie să se îngrijească de toate nimicurile”. Acest gând atât de normal pentru tine, este periculos. Dacă acţionezi în felul acesta înseamnă că laşi cugetele şi mişcările pătimaşe să sporească şi să se întărească. Ele se instalează cu putere şi din lucrurile mici ies cele mari. Atunci ele nu vor mai putea fi îndepărtate doar printr-o singură privire aspră. De aici ar trebui să realizezi că, oricât de mică sau de fragilă îţi apare o patimă, este necesar să o priveşti ca pe cea mai mare şi mai puternică. Când bei apă, bei până la ultima picătură; când îţi intră o aşchie în deget, chiar dacă este foarte mică şi aproape invizibilă, te jenează tare şi faci totul ca să scapi de ea; când cel mai mic firicel de praf îţi intră în ochi şi te supără, te străduieşti să-l scoţi din ochi cât mai repede posibil. Aşadar, lucrează în felul acesta cu patimile : indiferent cât de mici sunt ele în aparenţă, grăbeşte-te să le alungi şi fă aceasta fără nici o milă ca să nu mai rămână nici urmă din ele.
Cum le poţi alunga? Prin mânia care le stă împotrivă sau înfuriindu-te pe ele. De îndată ce observi o patimă, încearcă să te mânii pe ea cât mai repede cu putinţă. Această mânie reprezintă o respingere hotărâtă a patimii. O patimă nu poate fi primită dacă nu există atracţie faţă de ea; însă orice atracţie este distrusă de mânie, şi patima va pleca sau va dispărea la prima manifestare a mâniei. Acesta este singurul caz când mânia este îngăduită şi de folos. Am găsit la toţi Sfinţii Părinţi faptul că mânia este îngăduită tocmai pentru aceasta., aşa că ei se puteau înarma împotriva patimii şi a lucrărilor pline de păcat ale inimii alungându-le cu ajutorul mâniei. Ei dovedesc aceasta prin cuvintele proorocului David: Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi(Psalmul 4, 5); acest sfat fiind repetat mai târziu de Sfântul Apostol Pavel în Efeseni 4, 26. Mâniaţi-vă faţă de patimă şi nu veţi păcătui, pentru că patima este alungată de mânie; fiecare ocazie de a păcătui este curmată de aceasta.
Înarmează-te împotriva patimilor în felul acesta. Mânia aceasta trebuie să se înrădăcineze în tine chiar din momentul în car te-ai hotărât să te nevoieşti pentru Dumnezeu din toată inima şi să faci cele bineplăcute înaintea ochilor Lui. Ai intrat într-o legătură veşnică cu Dumnezeu. Însuşirea acestei legături este: prietenii tăi sunt prietenii mei, vrăjmaşii tăi sunt vrăjmaşii mei. Ce sunt patimile? Vrăjmaşi. Ura lui Dumnezeu faţă de ele este exprimată prin întreg Cuvântul Său. Dumnezeu, celor mândri le stă împotrivă, lăcomia este închinare la idoli, Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor şi aşa mai departe. De aceea Apostolul a dat creştinilor acest cuvânt despre patimi: nici să se pomenească întru voi.(Efeseni 5, 3). Aşa că urmează să-ţi aprinzi mânia împotriva patimilor din tine de îndată ce se arată. Totuşi, datorită căderii noastre, nu se întâmplă întotdeauna aşa. De aceea, mânia faţă de patimi necesită o lucrare specială, fără reţinere şi plină de împotrivire, un efort şi o străduinţă îndreptată în mod deosebit spre ele.
Din volumul Sf. Teofan Zăvorâtul, „Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi”, Iaşi, 2006.
Sursa foto:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu