Am văzut că omul are trei(sau cinci, incluzând intermediarele) nivele de viaţă: duhovnicesc, sufletesc şi trupesc; că fiecare din ele îşi are nevoile sale fireşti şi specifice omului; că aceste nevoi nu sunt la fel de trebuincioase. În schimb, unele sunt superioare, iar altele inferioare. Împlinirea echilibrată a lor dă omului pace. Nevoile duhovniceşti sunt mai presus ca toate, şi când acestea sunt împlinite, chiar dacă celelalte nu sunt împlinite, există pace; dar, când nevoile duhovniceşti nu sunt împlinite, deşi toate celelalte nevoi sunt satisfăcute din plin, nu există linişte. De aceea împlinirea lor se numeşte singurul lucru necesar.
Când apar nevoi duhovniceşti, ele învaţă omul să armonizeze cu aceste nevoi împlinirea altor nevoi, în aşa fel încât nici nevoile intelectului, nici nevoile trupului să nu se amestece cu viaţa duhovnicească, ci să o ajute.[…] Există o armonie a gândurilor, sentimentelor, dorinţelor, faptelor, relaţiilor, plăcerilor. Şi acesta este raiul!Dimpotrivă, când duhul nu este mulţumit şi se uită acest lucru necesar, atunci fiecare din celelalte nevoi aleargă într-o direcţie diferită, fiecare cere realizarea nevoilor sale proprii şi zăpăceala şi strigătul lor, ca zgomotul dintr-un bazar, asurzesc sărmanul om, iar el aleargă de colo-colo ca un nebun, încercând să le împlinească. Dar el nu are linişte, pentru că atunci când e satisfăcută o nevoie, celelalte nu sunt împlinite şi, neconsiderându-se mai prejos acelei nevoi care este din plin satisfăcută, ele cer stăruitor propria lor satisfacere[…] De aceea este gălăgie, larmă agitaţie în toate părţile şi dezordine peste tot în interiorul unei asemenea persoane. Aşa apare zona tulburătoare despre care am discutat în general, şi ea continuă să tulbure şi să îmbolnăvească tot ceea ce se află în interior. Un asemenea om nu este niciodată mulţumit de nimic, are întotdeauna greutăţi, este obosit, priveşte zăpăcit în jurul său, nu ştie de unde să înceapă şi se învârte ameţit de jur împrejur.
Şi acesta este punctul de pornire al problemei, cum trebuie să fie omul? Ce trebuie făcut, pentru ca aspectul duhovnicesc să devină predominant în noi şi, conducând totul, să ne facă ordine în viaţă?
Trebuie să-ţi spun că această întrebare nu ar mai avea nici un sens dacă viaţa noastră s-ar desfăşura aşa cum ar trebui. Pentru că atât nevoile trupeşti, cât şi cele sufleteşti, sunt fireşti pentru noi, tot aşa cum sunt nevoile duhovniceşti; şi împlinirea lor nu poate crea mai multă tulburare şi confuzie decât le creează împlinirea nevoilor duhovniceşti.[…] de ce nu vedem această desăvârşire în noi şi în alţii? Cum se denaturează vieţile noastre?
[…] ne-am putea explica neorânduiala noastră spunând că se datorează oamenilor nedisciplinaţi, de care ne simţim atraşi, molipsindu-ne de neorânduiala lor. Tu ai intrat abia acum sub influenţa acestei neorânduieli, pentru că educaţia ta s-a desfăşurat sub îndrumarea evlavioasă a familiei şi a rudelor tale credincioase. Totuşi, alţii, ale căror familii şi rude trăiesc în tulburare şi în neorânduială, primesc această neorânduială din copilărie şi cresc în ea. Poate că acesta este motivul pentru care vieţile noastre sunt deviate de la cursul lor natural şi tulburarea nefirească intră în ele.
Din volumul Sf. Teofan Zăvorâtul, „Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi”, Iaşi, 2006.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu