Îngroapă în cer avuţiile tale !

"credinţa îţi va da tot ce-ţi trebuie ca să trăieşti."

*** 

“Unirea prin căsătorie duce numai la unirea trupurilor; 

cealaltă unire însă,

 cea din ceruri, va fi o unire mai strânsă, a sufletului cu sufletul,

 o unire cu mult mai dulce şi cu mult mai bună.”

“Să-ţi spun pe scurt! Dacă vrei să-ţi rămână averile necontenit în stăpânirea ta, dacă vrei să ţi se înmulţească din nou, apoi îţi voi arăta şi ce trebuie să faci şi-ţi voi arăta şi locul unde trebuie să le ascunzi, un loc unde nu poate intra niciun răufăcător.

Care este deci acest loc? Cerul! Trimite-ţi averile tale la bunul tău soţ. Acolo nu va putea năvăli nici furul, nici vicleanul! Nimic din ceea ce vatămă averile! Îngroapă în cer avuţiile tale şi vei dobândi rod îmbelşugat.. Tot ce sădim în cer dă roade frumoase; roade mai mari, mai bune decât cele sădite în pământ, roade bogate, aşa cum este şi firesc să dea  tot ce-şi are rădăcina în ceruri. Iată bunătăţile de care te vei bucura de pe urma unei astfel de fapte: mai întâi, vei dobândi viaţa veşnică şi făgăduinţele date celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, făgăduinţe pre care nici ochiul nu le-a văzut, nici urechea nu le-a auzit, nici la inima omului nu s-au suit(I Cor. 2, 9). În al doilea rând, vei locui în veci cu bunul tău soţ. În al treilea rând, scapi de toate grijile, temerile, primejdiile, uneltirile, duşmăniile şi ura de aici de pe pământ. Câtă vreme îţi  vei păstra averile tale lângă tine, se vor găsi negreşit unii care să ţi le răpească. Dacă le vei muta în cer, vei duce o viaţă lipsită de primejdii, o viaţă sigură, o viaţă plină de linişte desăvârşită, căci credinţa îţi va da tot ce-ţi trebuie ca să trăieşti. N-ar fi oare o prostie să cauţi ca pământul să fie roditor, când e vorba să-ţi cumperi o ţarină, dar când e vorba să cumperi cer în loc de pământ, şi să poţi avea ţarină în  ceruri, să te mulţumeşti totuşi cu o ţarină pământească, să rămâi tot pe pământ, să înduri toate ostenelile legate firesc de pământ şi să înduri şi păcatele acestor oboseli?

De cele mai multe ori nădejdile noastre sunt dezminţite.

Nădăjduiai ca soţul tău să ajungă prefect, dar moartea l-a răpit înainte  de a ajunge la această înaltă demnitate. Gândul acesta îţi frământă şi îţi tulbură grozav sufletul. Gândeşte-te însă că, chiar dacă nădejdile tale erau destul de întemeiate, totuşi ele nu erau decât nişte nădejdi omeneşti, iar nădejdile omeneşti, de cele mai multe ori nu se înfăptuiesc.  Aşa se întâmplă în viaţă: multe nădejdi rămân nerealizate şi se înfăptuiesc tocmai acelea care nici prin minte nu ne-au trecut. Aşa e cu înaltele slujbe, aşa e cu tronurile împărăteşti, aşa e cu moştenirile, aşa e cu căsătoriile[...] Chiar dacă timpul când trebuia să fie numit prefect era foarte aproape, totuşi adu-ţi aminte de spusele proverbului: “Se întâmplă multe între pahar şi vârful buzelor”; iar Scriptura spune: “De dimineaţă până seara se schimbă vremea”(Înţ. Sir 18, 26). Chiar împăratul, astăzi este, mâine moare. Tot înţeleptul  amintit mai sus ne arată cât de uşor sunt dezminţite nădejdile noastre, spunând: “Mulţi tirani au căzut pe pământ, şi a purtat stemă cel despre care nici nu se vorbea”(Înţ. Sir. 11, 5). Nu era absolut sigur că bărbatul tău  avea să ajungă prefect, dacă trăia. Viitorul ne este întotdeauna nelămurit; mai erau apoi şi alte pricini care ne îndreptăţesc să avem această bănuială. Erai tu oare sigură că ajungea prefect, dacă trăia, Nu s-ar fi putut , oare, să se întâmple şi contrariul? Daca boala lui s-ar fi prelungit, ar fi pierdut şi slujba ce o avea, înlăturat fie de invidia altora, fie de răutatea celor care voiau să-l întreacă în rang, fie din pricina altei nenorociri. Să admitem, dacă vrei, că ar fi fost numit, dacă trăia, în această înaltă dregătorie. Nu ştii însă că, cu cât dregătoria e mai mare, cu atât mai mari sunt şi primejdiile, şi grijile, şi necazurile?  Dar să presupunem că n-ar fi avut nici primejdii, nici griji, nici necazuri. Să presupunem că ar fi trecut oceanul acela fără primejdii şi cu toată liniştea. Spune-mi, te rog, care ar fi fost sfârşitul la care ar fi ajuns? Oare nu tot acesta de acum? Mai bine spus, însă, nu acesta, ci poate altul, neplăcut şi nedorit. În primul rând, ar fi văzut cerul şi bunătăţile cereşti mai târziu, pagubă mare pentru cei ce cred în făgăduinţele viitoare; în al doilea rând,  chiar dacă ar fi trăit fără pată, lungimea vieţii şi cerinţele acelei înalte slujbe, nu l-ar fi lăsat sa plece atât de curat sufleteşte şi trupeşte, aşa cum a plecat acum. Nu poţi şti dacă nu şi-ar fi schimbat viaţa şi nu ar fi ajuns un trândav, de trăia. Acum însă suntem încredinţaţi că , prin harul lui Dumnezeu, şi-a luat zborul spre spre locul odihnei, deoarece n-a făcut nicio faptă care să-i închidă porţile Împărăţiei Cerurilor. Dacă ar fi trăit mai mult şi  ar fi petrecut mai multă vreme în afacerile publice, poate că s-ar fi  umplut de mai multă murdărie. Este, într-adevăr, foarte greu să  să săvârşeşti numai fapte bune când te învârţi în mijlocul atâtor păcate; poţi păcătui cu uşurinţă, cu voie sau fără voie. Acum însă suntem scăpaţi de această frică; acum suntem încredinţaţi că în ziua Judecăţii soţul tău va veni îmbrăcat cu multă strălucire; va străluci alături de Împărat, va merge înaintea lui Hristos împreună cu îngerii, îmbrăcat în slava nespusă; va sta alături de Împăratul Hristos, Care va judeca lumea, şi lui îi va da cele mai de cinste slujbe.

Lasă, deci, la o parte plânsetele şi bocetele. Trăieşte şi tu aşa cum a trăit el! Mai bine spus, du o viaţă mai curată, pentru ca, ajungând tot atât de virtuoasă ca el, să locuieşti împreună cu el sub acelaşi acoperământ! Să poţi să te uneşti din nou cu el pe vecie în veacurile acelea nemuritoare! Să te uneşti cu el, nu prin unirea căsătoriei, ci prin altă unire, cu mult mai bună. Unirea prin căsătorie duce numai la unirea trupurilor; cealaltă unire însă, cea din ceruri, va fi o unire mai strânsă, a sufletului cu sufletul, o unire cu mult mai dulce şi cu mult mai bună."

Fragment din Sfântul Ioan Gură de Aur, Către o femeie rămasă văduvă de tânără, paginile 161-163