Egoismul, mila de sine şi iubirea de sine(II)

„Cum să mă rog pentru acesta?

Dumnezeu nu va auzi.

El aude numai rugăciunea

celor care nu-şi satisfac voia proprie.”

„Vă plângeţi de mila de sine şi nu puteţi să nu vă plângeţi  de ea. Este cel mai linguşitor prieten, care nu este rău , dar în orbirea sa propune întotdeauna sfaturi rele care par, totuşi, atât de bune încât nu aveţi putere să vă împotriviţi lor. De aceea aveţi dorinţa să vă satisfaceţi propriile ; în urma ei egoismul se măreşte şi  îşi lărgeşte cercul tot mai mult.[III, 526]

A vă birui propria voie, ştiind că este mai bine să o refuzaţi, este jertfă bineplăcută înaintea lui Dumnezeu, pentru care veţi fi răsplătiţi cu mângâiere lăuntrică. Dar a scăpa aceste ocazii de biruinţă asupra voastră înseamnă a pune lucrarea plăcută lui Dumnezeu mai prejos decât satisfacerea voii proprii[III, 534]

Întrebarea voastră: „Ce să facem cu eu?” este foarte firească în sufletul care a pornit pe calea cunoaşterii de sine. Ce să faceţi? Să-l sfărâmaţi şi să-l faceţi praf... Toată viaţa acestui lucru este menită...

Metoda pentru acest lucru este simplă: nu-l ascultaţi pe [acest]eu şi împotriviţi-vă lui. Lucrarea lui înseamnă să aveţi încredere în mintea voastră, să urmaţi voinţa voastră şi să consimţiţi la sentimentele voastre. Cea mai concretă manifestare a vieţii lui este autocompătimirea... Lepădarea de orice manifestare a [acestui] eu şi lucrarea împotriva lui sunt prefacerea lui în praf... Porunca cu privire la acest lucru aţi auzit-o din gura Domnului Însuşi: să se lepede de sine(Matei 16, 24). Începeţi să vă supravegheaţi pe voi înşivă... şi observaţi manifestarea eului vostru... şi apoi împotriviţi-vă lui...în toate – şi mari şi mici. [VI, 961]”

„Numai celor care nu au milă de sine

şi nu-şi satisfac propria voie

Domnul le dă har şi izbândă.”

„Mila de sine, după cum se vede, o priviţi foarte superficial, socotind cazurile cedării faţă de ea ca acte neînsemnate. Aici este marea voastră greşeală. Cazurile de autocompătimire sunt propriu-zis neînsemnate, dar prezenţa în suflet a acestei autocompătimiri nu este neînsemnată. Căci ce înseamnă ea? Înseamnă că satisfacerea propriei voastre plăceri este mai puternică decât lucrarea cea plăcută lui Dumnezeu. [VIII, 1454]

Îmi scrieţi să mă rog pentru izbăvirea voastră de satisfacerea voii proprii. Cum să mă rog pentru acesta? Dumnezeu nu va auzi. El aude numai rugăciunea celor care nu-şi satisfac voia proprie. Şi pe omul însuşi, pe fiecare, Domnul îl aude numai atunci când el nu suferă din pricina acestor fiice întâi născute ale păcatului.  Numai celor care nu au milă de sine şi nu-şi satisfac propria voie Domnul le dă har şi izbândă. Şi cere ca omul însuşi să dovedească lipsa lor, ca arvună pentru faptul că merită să i se arate milă. [VIII, 1454]

În prezenţa celorlalţi putem fi indulgenţi cu noi dintr-un anumit motiv raţional, dar când suntem singuri: niciodată. Acesta este cel mai rău dintre cele masi mari rele. [IV, 705]”

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Sfaturi înţelepte, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumeniţa, pp. 403-404

Sursa imaginii:

http://www.magazinortodox.ro