http://www.theotokos-lifegiving-spring.org/media.htm
Azi Biserica prăznuieşte trei oameni care au trait aproape în acelaşi timp(au fost contemporani), care au fost excepţional înzestraţi, poate cei mai inteligenţi oameni ai tuturor timpurilor, dar care au rămas totuşi smeriţi. Ei au demonstrat că, deşi este dificil, nu este imposibil să fii plin de daruri şi să rămâi smerit în acelaşi timp. Aceştia sunt Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie Teologul şi Sf. Ioan Hrisostom, numiţi împreună “Sfinţii Trei Ierarhi”. Sunt amintiţi în această ordine pentru că toţi trei au fost deja prăznuiţi în ianuarie: Sf. Vasile pe 1 ianuarie, Sf. Grigorie pe 25 ianuarie şi Sf. Ioan pe 27 ianuarie. Atunci de ce au o prăznuire separată şi una comună, cea de azi, de la sfârşitul lui ianuarie?
Istoria acestei sărbători începe în anul 1084, la sfârşitul secolului al XI-lea. În vremea aceea, în Constantinopol era o mare dispută despre întâietate între aceşti trei sfinţi din ianuarie. Sf. Vasile avea o mare curăţie, Sf. Grigorie, mare profunzime de gândire, Sf. Ioan avea mare elocinţă. Care, atunci, era cel mai mare?
Disputa s-a rezolvat când un episcop sfinţit numit Ioan, prăznuit şi el ca sfânt pe 24 iunie, a avut o viziune. În această arătare el i-a văzut pe cei trei sfinţi. Ei i-au spus că, deşi sunt diferiţi, sunt egali în cinstire. Toţi trei fuseseră excepţional de înzestraţi şi studiaseră filosofia şi toate celelalte arte şi ştiinţe în marile universităţi ale vremii lor, toţi trei vorbiseră şi scriseseră în greaca veche, pe atunci[considerată] limbă de cultură şi rafinament al gândirii, în cel mai înalt grad. Fuseseră şi sunt egali în cinstire.
Exemplul lor răspunde întrebării noastre: Cum putem dobândi smerita cugetare? Obţinem smerita cugetare rămânând smeriţi în sinea noastră, negândind nimic grozav despre noi înşine, ştiind că orice fel de daruri am avea nu sunt ale noastre, ci ale lui Dumnezeu. Aceasta nu trebuie să ne mire, pentru că acesta este sensul cuvintelor: “Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este Împărăţia Cerurilor”. “Săraci cu duhul” înseamnă smeriţi cu gândul.
Înţelegem, prin urmare, că mintea, ca şi proprietăţile, ca şi darurile şi talentele, materiale, fizice sau mintale, ca şi poziţiile în viaţă, nu sunt ale noastre, date nouă ca să putem să ne reflectăm în ele sinele nostru păcătos. Toate aceste daruri sunt împrumuturi în care să se reflecte, prin noi, slava lui Dumnezeu. Ca oglinzile, mintea noastră sau orice altă proprietate sau talent al nostru, nu ne sunt date să ne răsfrângă pe noi, făptura căzută, ci lumina Creatorului, a Căruia să fie slava în vecii vecilor. Amin
Părintele Andrew
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu