După terminarea studiilor la Meses Ekklisiastikis Ekpaideuseos, în 1958, Domnul m-a chemat să împlinesc sarcina de cap al unei familii, cu soţia mea, Maroulias, în 1959. În noiembrie 1960 am intrat la Şcoala Teologică a Universităţii din Atena. La 19 noiembrie 1961, prin punerea mâinilor a vrednicului de pomenire Mitropolitul Corintului, Procopie, am fost hirotonit ca diacon, iar în 1963, ca preot. Prin mila lui Dumnezeu, mi-au fost dăruiţi trei fii, pe care El mi i-a încredinţat spre o educaţie creştină: Andrei, în 1962, Photios, în 1965 şi Nectarie, în 1970.
În seara zilei de 21 decembrie 1974, fiul meu Photios, care fusese la lecţiile de engleză(Frontisterio) şi se întorcea acasă, pe drumul de pe ţărmul mării din Pireu, a fost lovit tragic de o maşină. Doctorii de la Departamentul Neurochirurgie al Spitalului de Stat din Pireu au spus: „Fractură a osului temporal stâng, otorragie de stânga, hemiplegie pe partea stângă, diastasis la sinusul lateral, ruptură şi inundare cu sânge a cavităţii craniene.”
Nici unul dintre doctori n-a putut să ne dea vreo speranţă că el va fi resuscitat, cu atât mai puţin că va fi vindecat. A rămas în stare de comă 27 de zile. Apoi infirmierii au început să oprească aparatele care-l menţineau artificial în viaţă, susţinând că ei nu-i mai pot oferi ajutor medical şi că ar fi mai bine să-l lăsăm să moară decât să-l ţinem în viaţă ca pe o „legumă” sau, în cel mai bun caz, ca paralitic.
Atunci mama băiatului, Prezbitera mea, a fost distrusă sufleteşte şi, fără să spună un cuvânt, a plecat acasă pentru a-i aduce băiatului giulgiul de înmormântare, pentru că, după spusele medicilor, moartea lui era iminentă, chestiune de câteva ore.
Ajungând acasă, din expresia feţei ei, fiul nostru Andrei şi-a dat seama că i se întâmpla ceva grav fratelui său. Imediat ce mama sa a plecat la spital, am alergat afară, am oprit un taxi şi, luând-o pe bunica băiatului, mama soţiei mele, m-am grăbit spre Mănăstire şi spre Sfintele Moaşte ale Sfântului Patapie, pentru că îl iubeam pe Sfântul, şi copiii mei îl iubeau, de pe când erau mici îi dusesem la Mănăstire ca la un loc sfânt pentru toţi copiii. Pe când ne închinam Sfintelor Moaşte cu multă fervoare, am luat o bucată de vată înmuiată în uleiul de la candela Sfântului şi două lumânări din Peşteră şi am plecat imediat la spital. Atunci Andrei mi-a spus: „Fă cruce copilului, tată, şi se va însănătoşi, cu ajutorul Sfântului Patapie.”
Rămas fără cuvinte, pentru că Sfântul îi amintise copilului meu să îmi aducă aminte de Dreptul Patapie în vremuri dificile, tremurând şi cu lacrimi curgându-mi pe faţă, am făcut semnul crucii peste copilul meu mort! Şi... o nemărginita Lui dragoste, o, Doamne, în douăzeci de minute, pentru prima oară în 27 de zile, fiul meu s-a mişcat şi a deschis ochii! M-a privit. M-a recunoscut! Mi-a apucat mâna cu mâna sa! Şi mi-a zis:
- Tată, mă doare!
M-am aplecat asupra lui şi i-am sărutat capul rănit şi am şoptit:
- Te vei face bine, copilul meu!
- Te vei face bine, copilul meu!
Doctorii au alergat. Au pus înapoi aparatele. Au confirmat apoi:
- Fracturile s-au sudat, sângele s-a retras de pe creier şi organele interne au început să funcţioneze din nou! Resuscitare completă!
După aproape zece zile s-a întors acasă de la spital. După un regim medical, s-a întors şi la şcoală. A urmat cursurile normal. În anul şcolar următor era pe deplin sănătos.
Şi minunile continuă. Imediat ce a terminat Dimotikon Scholeion (1976), a spus: „Mai întâi, îi mulţumesc lui Dumnezeu, Tată, şi apoi mă duc să mă înscriu la Seminarul Rizarios”. Aşa s-a şi întâmplat. După şase ani(1982) a absolvit seminarul Rizarios şi după testare s-a înscris la Secţia Pastorală a Şcolii Teologice a Universităţii din Atena(1983) şi pe 1 decembrie 1987 şi-a primit diploma, cu calificativul „Foarte bine”.
Pe parcursul studiilor, s-a axat pe părinţii pustiei(asceţi), studiind mai ales învăţătura Părinţilor mistici, a Sfântului Maxim Mărturisitorul, în special. În septembrie 1990 s-a înscris pentru studii postuniversitare la Universitatea din Durham, Anglia. Pe 14 aprilie 1991, a intrat în rândul clerului, fiind hirotonit ca diacon, iar pe 5 iunie 1991, de praznicul Sf. Artanasie Atonitul, a fost hirotonit preot celib şi a primit rangul de arhimandrit, fiind încă mai devotat Bisericii şi teologiei! (http://www.agiooros.net/forum/viewtopic.php?f=45&t=11976&sid=d9dd64995ae2d03d978c92b4064d2c1b; din cartea: «ΠΡΟΣΚΛΗΣΙΣ ΓΝΩΡΙΜΙΑΣ ΜΕ ΤΟΝ ΟΣΙΟΝ ΠΑΤΑΠΙΟΝ ΚΑΙ ΤΟ ΜΟΝΑΣΤΗΡΙ ΤΟΥ» 3rd Edition, Athens 1995)
Sursa:
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu