Domnul a zis: „Aţi auzit că s-a spus
celor de demult: „Să nu juri strâmb, ci
jurămintele tale să le ţii înaintea Domnului”(Matei 5, 33). Domnul a amintit
porunca aceasta din legea lui Moise mulţimii care se adunase în jurul Lui din
toată Iudeea şi Galileea şi din oraşele îndepărtate ale Tirului şi Sidonului. Înţelesul poruncii este: „Orice Îi făgăduieşti lui Dumnezeu trebuie să împlineşti negreşit”.
[...] Toţi creştinii făgăduiesc lui
Dumnezeu în timpul săvârşirii tainei Botezului. Însă cei care îmbrăţişează
monahismul, în afară de făgăduielile comune tuturor creştinilor, adaugă şi altele, care se referă
exclusiv la viaţa monahală.
Cunoaşteţi făgăduielile acestea,
preacuvioase surori. Le-aţi făcut în faţa multora, monahi şi laici. Şi aţi
auzit atunci cuvântul duhovnicului vostru:
„Domnul vă va răsplăti nu
după cuvintele făgăduinţelor, ci după credincioasa lor păzire”.
Nu vă amintesc asta pentru că mi-ar
fi teamă că nesocotiţi mântuirea voastră. Nicidecum. Sunt convins că vă
îngrijiţi de răspunsul pe care-l veţi da
la judecata viitoare. Sunt de asemenea convins că fiecare dintre voi se nevoieşte şi trudeşte
după măsura puterilor sale. Chem binecuvântarea lui Dumnezeu peste voi şi vă
doresc să continuaţi lupta, aşa cum aţi
început, fără să împuţinaţi râvna până la sfârşitul vieţii voastre. „Cel ce va
răbda până la sfârşit acela se va mântui”(Matei 24, 13).
Aşa cum femeia
sârguincioasă toarce firul la aceeaşi grosime, oricât de lung ar fi acela, la
fel şi voi trebuie să toarceţi firul
vieţii monahale cu aceeaşi râvnă,
din clipa în care aţi călcat pragul mănăstirii şi până la moarte.
Râvna care nu se împuţinează are mare
importanţă, ca să nu spun că este totul. Aţi văzut
vreodată cum funcţionează o maşină cu aburi? Se mişcă atunci când există aburi. Şi cu cât cantitatea de aburi
este mai mare, cu atât se mişcă mai repede. Însă când scade presiunea aburului, se micşorează şi viteza. Şi în cele din urmă
maşina se opreşte.
Ceea ce este aburul pentru maşină,
este râvna duhovnicească pentru viaţa monahală. Când râvna există, totul
înaintează bine. Însă când râvna se micşorează, atunci sporirea încetează.
Toate conduc la destrămare.
Nu răciţi arderea voastră duhovnicească şi nu vă feriţi de truda vieţii
monahale. Să vă cercetaţi încontinuu sufletele voastre ca să nu
cădeţi în trândăvie, dând în felul acesta prilej vrăjmaşului de a vă amăgi.
Nevoiţi-vă în toate felurile ca să nu slăbească pereţii inimii.
Deseori să vă aduceţi aminte de
primul vostru entuziasm, atunci când aţi venit aici lăsându-vă familiile,
rudele şi prietenii. Aduceţi-vă aminte cât vă erau de înflăcărate sufletele,
ce cugetaţi atunci, ce speranţe şi vise plăsmuiaţi, ce hotărâri luaţi...
Când aţi trecut pragul
mănăstirii doreaţi doar să vă rugaţi, să
vă îndeletniciţi mintea doar cu cugete
dumnezeieşti, să discutaţi doar duhovniceşte, să studiaţi doar cuvântul lui
Dumnezeu şi cărţile sfinţilor, să uitaţi orice lucru lumesc, să fiţi împăcate
cu toţi şi să faceţi ascultare necondiţionată egumenei şi întregii obşti.
Desigur că aceste dorinţe ale voastre
erau sincere. Amintiţi-vă aşadar de primul vostru entuziasm. Îl veţi reînnoi
astfel în sufletul vostru, aşa cum reîmprospătaţi atmosfera dintr-o cameră deschizandu-i
ferestrele.
Împreună cu această strădanie
deşteptătoare să aduceţi în mintea voastră oricât de des puteţi, exemplele de
râvnă ale marilor sfinţi. Să vă hrăniţi cu Mineiele şi cu Sinaxarele. Să cugetaţi
cu câtă ardoare se făceau plăcuţi
sfinţii lui Dumnezeu, fără să socotească truda, fără să le pară rău nici măcar
de viaţa lor. În ceasurile voastre libere aduceţi-vă aminte
de marile Sfinte: Eudochia, Pelaghia, Xenia, Sinclitichia, Sara, Teodora, Eufrosina,
Eupraxia, Fevronia, Maria Egipteanca. Aduceţi-vă aminte de
nevoinţele lor ascetice. Nu vă mulţumiţi însă cu o simplă aducere aminte. Gândiţi-vă că sunteţi obligate să vă asemănaţi acestor preafrumoase mirese ale lui Hristos.
Aşa cum în diferite sporturi un atlet
este îndemnat şi încurajat de strădania altuia, la fel să se înflăcăreze şi râvna voastră, luând exemplu de la
izbânzile acestor sfinţi nevoitori.
Fiecare s-o întărească pe cealaltă cu
poveţe şi cu exemplul său. Când vă întâlniţi, nu discutaţi nimic lumesc, nimic
străin vieţii voastre dăruite lui Hristos. Negustorii
discută între ei mereu pe aceeaşi temă,
adică despre cum să reuşească mai bine în afaceri. Aşa şi voi, nu vă îngăduiţi discuţii prosteşti, ci cu orice chip să
aduceţi discuţia la tema principală,
adică la cum trebuie să trăiţi, cum veţi termina ceea ce aţi început, cum nici
una nu trebuie să iasă de pe drumul ei şi să devină bucuria diavolului.
Cel ce discută despre lucruri
zadarnice şi prosteşti are o minte zadarnică şi prostească, o inimă zadarnică
şi prostească, o viaţă zadarnică şi prostească.
Iar cel ce discută despre bine este călăuzit totdeauna spre bine, este
înflăcărat de bine şi se înzestrează cu el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu