"...nici noi nu trebuie să căutăm la faptele trecute, ci totdeauna să tindem înainte, către fapte şi osteneli noi"

« Acestuia urmându-i, nici noi nu trebuie să căutăm la faptele trecute, ci totdeauna să tindem înainte, către fapte şi osteneli noi; aşa şi e, îndeobşte, viaţa omenească: nu se mulţumeşte cu cele la care a ajuns, ci caută întotdeauna lucruri noi. Ce folos de la saturarea de ieri a pântecelui, dacă foamea de acum nu află astâmpărarea cea firească? Aşijderea şi sufletului nu-i foloseşte că ieri era drept, dacă astăzi nu are fapte bune îndeajuns: că despre Dumnezeu Judecătorul se spune că în ce va găsi pe cineva, în aceea îl va şi judeca. Deşartă este osteneala dreptului care a încetat a umbla în calea dreptăţii, şi fericit este începutul pus de păcătosul ce a schimbat năravul său, că cel dintâi a căzut din cele mai bune în cele mai rele, iar acesta din urmă urcă de la cele mai rele la cele mai bune. Astfel dogmatisind, Proorocul Iezechiel grăieşte din partea Domnului: Dacă se va abate dreptul de la dreptatea sa şi va face nedreptate după toate fărădelegile pe care le-a făcut cel fărădelege, toate dreptăţile lui care le-a fost făcut nu se vor pomeni: întru greşeala sa, cu care a greşit, şi întru păcatele sale, cu care a păcătuit, întru acelea va muri... Şi oricând se va întoarce cel fărădelege de la fărădelegea sa... şi va face judecată şi dreptate... cu viaţă va fi viu şi nu va muri (Iez. 18, 24- 28).

Ce i-a slujit că a stat atâta vreme pe lângă Elisei lui Ghiezi, ce şi-a atras pedeapsa leprei pentru iubirea de agonisită? Ce folos din toată înţelepciunea lui Solomon şi evlavia lui de mai înainte, dacă apoi, din iubirea de parte femeiască, a căzut în închinarea la idoli? Pentru cel ce cu adevărat râvneşte să vieţuiască după Dumnezeu e îndestul, pentru adeverirea celor spuse, singură pilda căderii lui Iuda, care atâta vreme a fost învăţat de însuşi Domnul – însă apoi, abătându-se de la bine, L-a vândut pe însuşi învăţătorul şi a sfârşit în chip nenorocit, spânzurându-se. Aşadar, nu da somn ochilor tăi şi genelor tale dormitare, ca să te mântuieşti precum căprioara de săgeată şi pasărea de laţ! Ia seama, prin mijlocul curselor treci şi umbli pe muche de stâncă înaltă, de unde căderea nu e fără vătămare pentru cel ce s-ar întâmpla să cadă. »

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editat de Schitul Românesc Lacu, Sfântul Munte Athos, 2000