Cum se sălăşluieşte harul în sufletul celui care se pocăieşte(II)

Harul se tăinuieşte pe sine de cel ce se nevoieşte pentru mântuirea sa

După cercetare, harul se tăinuieşte pe sine de cel ce se nevoieşte pentru mântuire, şi cu toate că el este sălăşluit şi lucrează în el, toate le face neştiut de ostenitor, încât acela, în deplină necunoştinţă de prezenţa harului, se crede părăsit de Dumnezeu şi în plagul pierzaniei, se tânguie şi suspină şi-şi înmulţeşte suferinţa. În continuarea citatului de mai sus Sf. Diadoh zice: “Prin urmare trebuie să ne lase să ne întristăm într-o anumită măsură, ca unii ce am fi părăsiţi, ca şi mai mult să ne smerim şi să ne supunem slavei Domnului, dar totodată să ne şi bucurăm cu măsură, într-aripaţi de nădejdea cea bună”. Dar înaintând omul în nevoinţă, adeseori harul lucrează nesimţit tainele sale în sufletul contemplativ şi cuvântător de Dumnezeu. Făcând la început aşa, el vrea ca bucurându-ne, să ne mâne spre contemplaţiile cele dumnezeieşti ca pe unii ce suntem chemaţi de la neştiinţă la ştiinţă. La mijlocul nevoinţelor, însă, vrea să ne păstreze cunoştinţa nepătată de slava deşartă”(Sf. Diadoh al Foticeei, Filocalia românească, vol. I, p. 447)

Într-un alt loc, Sf. Diadoh ne explică cum lucrează harul în general: “Căci la început, precum am spus şi mai înainte, harul îşi ascunde prezenţa sa în cei botezaţi, aşteptând hotărârea sufletului ca , atunci când omul se va întoarce cu totul spre Domnul, să-şi arate, printr-o negrăită simţire, prezenţa în inimă. Pe urmă iarăşi aşteaptă mişcarea sufletului, îngăduind săgeţilor drăceşti să ajungă până în adâncul acestei simţiri, ca printr-o hotărâre şi mai caldă şi prin cuget smerit să caute pe Dumnezeu.” “Dar trebuie să ştim că [...] harul se ascunde pe sine, precum am mai spus, dar conlucră cu sufletul, dându-i un ajutor nesimţit, ca să arate vrăjmaşilor sufletului că biruinţa este numai a lui[...] Părăsirea povăţuitoare aduce sufletului întristare multă, de asemenea, o anumită smerenie şi deznădejde măsurată.”(ibidem, pp. 450-460, 461-462)

Sf. Macarie Egipteanul spune de asemenea că”lucrarea harului lui Dumnezeu în om şi darul Duhului Sfânt, pe care se învredniceşte a-l primi sufletul cel credincios, se face cu mare luptă şi cu îndelungă răbdare, prin încercări şi ispitire”. (Sf. Macarie Egipteanul, Omilii..., în PSB 34, p. 130) Desigur, Sf. Macarie nu se referă la cea dintâi cercetare a harului, ci la desăvârşita lui sălăşluire şi lucrare, aşa cum se vede, de altfel, din cuvintele lui: “Lucrarea duhovnicească a harului lui Dumnezeu, care are loc în suflet, se face cu multă răbdare, cu înţelepciune şi sub oblăduirea tainică a minţii. După ce omul s-a luptat vreme îndelungată, după ce voia lui liberă supusă la multă încercare, s-a arătat bineplăcută Duhului, după ce a arătat răbdare în încercare, lucrarea harului se arată desăvârşită întru el.”(ibidem., p. 129) El argumentează această concluzie folosindu-se de exemplele lui Avraam, Iacov, Iosif şi David, care, după ce au primit mari si minunate făgăduinţe, au fost supuşi la multă încercare, suferind în necunoaştere până când Domnul şi-a împlinit făgăduinţa.

Trebuie înţeles faptul că nearătarea şi necunoaşterea harului de către noi nu este desăvârşită, ci o cunoaştem oarecum prin diferite mângâieri şi bucurii, deşi după fire sunt cu totul deosebite de acelea care apar la sălăşluirea Duhului Sfânt.

Sf. Teofan Zăvorâtul, Calea spre mântuire, Ed. Cartea Ortodoxă, Ed. Egumeniţa, 2008, p. 212-214)

Sursa icoanei: www.crestinortodox.ro/biserica-in-lume/67716-...

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri

Sâmbătă[ Fapte 9, 20-31; In. 15, 17-16, 2]. Atunci când Sf. Pavel a început să propovăduiască în Damesc, toţi se minunau zicând: “Nu este oare acesta cel ce prigonea în Ierusalim pe cei ce cheamă acest nume?”. Şi totdeauna se întâmplă aşa: cei din mijlocul cărora cineva se întoarce de la necredinţă la credinţă, ori de la păcat la virtute, se miră: “Ce s-a întâmplat cu el?”. Totul mergea la el după tipicul nostru şi deodată s-a schimbat cu desăvârşire: şi graiul, şi privirea, şi mersul, şi gândirea şi faptele, şi locurile unde umblă sunt altele.” Aici e ca şi cum ar fi mers cineva spre apus şi deodată s-ar fi întors către răsărit. Aceste dou feluri de viaţă sunt potrivnice şi nu se împacă laolaltă. Cel ce vrea să le îmbine ori să-şi împartă timpul între ele îşi va pierde şi timpul şi ostenelile fără niciun spor. Ce mai întovărăsire! Numai cei ce nu înţeleg cum stau lucrurile pot spune: pentru ce s-a schimbat aşa, deodată?”

Spre dezbatere: Mai există învăţământ în România?

Sursa:

http://catalinlegionar.blogspot.com/2009/05/mai-exista-invatamant-in-romania.html

Scoala romaneasca din Romania anului 2009:manele,cercei in:buza,nas,limba,spranceana,tinute "sexy" si vulgare,injuraturi,batai,abuzuri sexuale, sex in toalete,incultura crasa,profesori obesdati sexual,eleve bisexuale,eleve porno etc.Unde este scoala romaneasca de altdata cu care ne laudam odinioara?Unde este scoala romaneasca din care au iesit:Noica,Cioran,Eliade,Iorga,Titulescu,Tutea,Nae Ionescu si alti corifei ai neamului romanesc?Acea scoala romaneasca mai exista doar in carti si in filme,scoala romaneasca din Romania anului 2009 este o mlastina cu un puternic iz de stricat care te facea sa vomiti.In numele unor libertati iluzorii,adoptam fel de fel de comportamente aberante.Toti copiii intre 10 si 18 ani sufera de aceasta "noua moda" care se cheama prostie.Cu inima stransa spun dar pe vremea lui Ceausescu chiar se facea scoala,nu sunt nostalgic pentru ca sunt prea tanar iar ca,convingere politica urasc comunismul din tot sufletul,dar pe vremea lui Nicolae Ceausescu chiar exista un respect pentru scoala.Astazi avem o generantie tampita in ultimul hal care este intoxicata pe zi ce trece de incultura,prostie si vulgaritate.De ce am ajuns aici se intreaba cineva?Toate aceste lucruri apar pe fondul saraciei acute din Romania si din lipsa de interes a statului vis-a-vis de tinerii din scoli.Unii sunt chiar fericiti si isi freaca mainile in umbra cand privesc la tara noastra si isi spun zambind:"I-am distrus si pe romanii astia..."

Cum se sălăşluieşte harul în sufletul celui care se pocăieşte

Persoana care a ales calea pocăinţei a şi intrat în comuniune cu Dumnezeu, însă într-un mod neştiut, nearătat şi tăinuit. Toată osteneala şi nevoinţa pentru mântuire a creştinului trebuie zidită pe această temelie[...] prin Taina Sfântului Botez şi a Pocăinţei se pogoară harul în chip simţit peste suflet, iar apoi se îndepărtează de cunoaşterea noastră, deşi în realitate nu ne părăseşte. Se face pe sine neştiut de credincios, până ce inima se curăţeşte şi atunci se sălăşluieşte la arătare şi definitiv Este de la sine înţeles că singurii noştri călăuzitori în aceste taine dumnezeieşti sunt Sfinţii Părinţi şi mai cu seamă Sf. Diadoh, episcop de Foticeea, şi Sf. Macarie Egipteanul; pe ei îi vom aduce ca mărturie pentru cele scrise până aici.

Harul se pogoară în om şi se odihneşte în el din clipa primirii Tainelor Bisericii

“Harul”, ne spune Sf. Diadoh, “se ascunde, în însăşi clipa în care ne-am botezat, în adâncul minţii”, şi de asemenea: “Căci dacă harul dumnezeiesc se împreună prin Sf. Botez cu trăsăturile chipului ca o arvună a asemănării, unde mai poate încăpea persoana celui rău?” Sf. Macarie spune: “Harul se află meîncetat în om. Prinde rădăcini din tinereţe, se amestecă cu el ca un aluat şi devine o parte firească a acestuia, devine o singură fiinţă cu el.”(Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, , în PSB 34, p. 127)

Când harul cercetează pe cineva printr-o Sfântă Taină, îl învredniceşte pe acela să guste cu toată simţirea din dulceaţa unirii cu Dumnezeu

Sf. Diadoh zice: “La începutul înaintării, dacă iubim cu căldură virtutea lui Dumnezeu, Preasfântul Duh face sufletul să guste cu toată simţirea şi încredinţarea din dulceaţa lui Dumnezeu ca mintea să afle printr-o cunoaştere exactă răsplata desăvârşită a ostenelilor iubitorilor de Dumnezeu” şi iarăşi: “Harul obişnuieşte la început să umple sufletul de lumină prin simţire multă”(Sf. Diadoh al Foticeei, Filocalia, vol. I, p. 447)

Mărturia cea mai limpede că lumina harului s-a sălăşluit în suflet stă, la început, în veşmintele albe pe care cei proaspăt botezaţi le poartă vreme de şapte zile. Că aceasta nu este o simplă tradiţie se vede şi din numeroasele exemple ale sfinţilor convertiţi, dintre care unii erau înveşmântaţi în haine de lumină, pe creştetul unora se pogora un porumbel, iar altora le străluceau chipurile.

Toţi cei care s-au apropiat cu adevărat de Dumnezeu, au simţit o săltare a sufletului, ca aceea a Înaintemergătorului în pântecele Elisabetei, când a venit la ea Maica Domnului purtându-L în pântece pe Hristos. În vieţile Sf. Simeon şi Ioan( vezi Vieţile Sfinţilor, luna iulie, ziua a 21-a) este scris că au văzut o cunună luminoasă în jurul unui frate care tocmai se botezase şi fusese tuns în monahism şi că a ţinut şapte zile. La călugărire, aceşti sfinţi s-au învrednicit de cercetarea deosebită a lui Dumnezeu şi, dorind a păstra pentru totdeauna harul cel dumnezeiesc, au plecat deîndată în pustie, pentru o cât mai aspră nevoinţă.”

Sf. Teofan Zăvorâtul, Calea spre mântuire, Ed. Cartea Ortodoxă, Ed. Egumeniţa, 2008, p. 211-212)

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri

Vineri[Fapte 8, 40-9, 19; In. 6, 48-54] Sfântul Pavel apăra la început cu atâta râvnă rânduielile Vechiului Testament pentru că era încredinţat fără făţărnicie că este voia neabătută a lui Dumnezeu ca aceste rânduieli să rămână nestrămutate. Râvna lui nu era îndreptată spre a sluji credinţa părintească, ci spre a sluji lui Dumnezeu. Acesta era duhul vieţii sale: a se închina pe sine lui Dumnezeu şi a-şi îndrepta toate puterile spre cele plăcute Lui. Ca atare, pentru întoarcerea lui, sau pentru a-l face să ţină partea nu Vechiului Legământ, ci Noului Legământ, a fost de ajuns să i se arate în chip simţit că de-acum Dumnezeu nu mai vrea Vechiul Testament, ci Noul Testament, că toată bunăvoirea Lui Şi-a strămutat-o de la primul la cel de-al doilea. Acest lucru l-a săvârşit în el arătarea Domnului pe drumul Damascului. Atunci a devenit pentru el lucru limpede că râvna lui nu este îndreptată unde trebuie şi că felul în care se purta nu era plăcut lui Dumnezeu, ci era împotriva voii Lui. Văzând cum stau lucrurile de fapt şi cu ajutorul harului dumnezeiesc, năzuinţele lui s-au schimbat de îndată şi a strigat: “Doamne, ce-mi porunceşti să fac?” Şi din acea clipă, toată râvna şi-a îndreptat-o spre ceea ce i s-a arătat şi toată viaţa nu a uitat această întâmplare, ci pomenind-o cu recunoştinţă, îşi îmboldea prin ea râvna de a lucra Domnului şi Mântuitorului său fără a-şi cruţa puterile. Aşa fac şi trebuie să facă şi toţi cei ce se întorc cu adevărat spre Domnul.

Sursa icoanei:

www.orthodox-icons.org/.../077_St-Pavel_F.htm

Un schimb de replici interesant despre metodele presei

VladR spune:
mai 7, 2009 la 12:48 am

Parinte, sa nu ma intelegeti gresit.

Singurul lucru cu care nu sunt de acord este supararea pe care v-a pricinuit-o atitudinea reporterilor.

Dumneavoastra ii judecati (a se intelege prin judecata=analiza) dintr-o perspectiva crestina, in care in astfel de situatii caderile nu sunt facute publice, ci se cauta in taina indreptarea pacatosului.

Insa acesti ziaristi cred ca trebuie judecati dintr-o perspectiva laica, pentru ca ei se comporta ca atare.

Traim intr-o colectivitate eterogena. Vremurile in care Biserica avea un cuvant greu de spus in societatea si aceasta o avea ca etalon sunt apuse.

De aceea eu personal nu ii condamn pe ziaristi. Mai ales ca, spre deosebire de mediatizarea cazului Tanacu, acum nu mai avem parte de nici un fel de epitete si pareri personale scandaloase la adresa Bisericii in intregul ei sau a reprezentantilor acesteia.

In societatea noastra secularizata, ei au avut curajul de a cauta sa vada daca Biserica isi urmeaza principiile, adica daca Il urmeaza pe Hristos.

Vremurile in care Biserica era un etalon sunt apuse, dar omul este intr-o permanenta cautare, cosntienta sau nu, a sensului vietii sale, care este comuniunea cu Hristos sau mantuirea.

De aceea, demersul lor este pentru mine explicabil, iar rezultatele anchetei sunt dureros de reale.

In legatura cu apararea facuta de avocati IPS Teodosie, eu l-as fi sfatuit altfel pe clientul meu: in fata unor dovezi zdrobitoare singura solutie era recunoasterea fara ezitare a faptei. Cred ca intr-o astfel de situatie pocainta sincera, urmand caderii, i-ar fi adus infinit mai mult respect din partea atat a credinciosilor cat si a necredinciosilor.

Va rog sa ma iertati, Parinte, de indrazneala, si daca am gresit, astept comentariile

savatie spune:
mai 7, 2009 la 10:51 am

Iubite VladR,

nu doar din punct de vedere crestin fapta jurnalistilor e nedemna, ci din toate punctele de vedere. Mai intii, legile civile interzic urmarirea cuiva, precum si filmarea, inregistrarea neanuntate. Nici macar un politist nu are voie sa te urmareasca/inregistreze cu camera ascunsa, decit daca are mandat de la procuratura. Ceea ce au aratat jurnalistii este un dosar operativ.

Eu cred ca prin astfel de actiuni si libertati de ne-visat pentru omul de rind si chiar pentru orice politist nemandatat (adica liberatea de a urmari si a-i face dosar operativ oricui!) omul de presa devine un fel de super-man care planeaza deasupra legilor si drepturilor, incalcind fara riscuri dreptul la intimitate, dreptul la propria imagine si alte drepturi garantate de statul roman. In acest caz, jurnalistii trebuie sa depuna juramint ca si procurorii sau sa se rezume la instrumentele si metodele de investigatie proprii civililor.

Altminteri, orice tinerel cu patalama de jurnalist poate stringe dosare operative pe oricine, ca mai apoi sa le vinda pe bani mari ziarelor si televiziunilor de scandal sau, si mai rau, sa le vinda vinovatului prin santaj, ceea ce cred ca s-a intimplat nu o data. Procuratura si securitatea inchide ochii la aceste incalcari grave comise de unii jurnalisti, deoarece prefera sa asiste la scandaluri, decit sa ia masurile necesare pentru curmarea faradelegilor in stat.

VladR spune:
mai 7, 2009 la 4:13 pm

Parinte, am citit cu multa atentie raspunsul dumneavoastra si v-am inteles punctul de vedere.

Cu toate acestea, in continuare cred ca ce au facut ziaristii nu este atat de condamnabil fata de ce au surprins ei la Constanta si Cozia. Pentru ca nu e vorba de cine stie ce magarii, smenuri facute de laici. E vorba de joaca cu Harul. Si asta nu cred ca Ii place nici lui Dumnezeu.

Eu unul inca mai caut sa ma cunosc pe mine si pacatele mele, asa incat nu ma consider indreptatit sa emit judecati impotriva IPS Teodosie sau a altei fete bisericesti. Cu toate acestea, dragostea pe care trebuie sa o purtam aproapelui nostru nu inseamna sa il acoperim de fiecare data cand greseste, caci aceasta repetare il duce si pe el la pierzare, dar si pe noi, ce care stim ce face.

Intr-adevar, prima “arma” duhovniceasca este rugaciunea, dar daca ea nu are efect este si pt ca cel in cauza nu doreste sa se schimbe. Asa ca Dumnezeu permite si o rusinare mai mare, asa cum a patit sarmanul IPS. Sa dea Dumnezeu sa ii fie si sa ne fie tuturor spre invatare de minte. Orice rautate, dar mai ales cea impotriva unora mai mici ca noi, isi are plata, in viata de acum sau de apoi.

Eu sunt patit, si numai o “palma” divina cu urmari publice m-a facut sa imi vin cat de cat in fire. De aceea am si o parere oarecum diferita de a dv asupra faptei jurnalistilor. Pt ca aceasta fapta, in plan duhovnicesc, poate avea urmari deosebite prin pocainta sau urmari grave, prin nepocainta.

viorel petcu spune:
mai 7, 2009 la 8:09 pm

Parinte Savatie,
Am urmarit de mai multe ori “documentele” emanate de Romania Libera pana ce amreusit sa-mi anulez starea emotionala nascuta de impactul cu aceasta stire, iar analiza mea sa fie facuta la rece fara a avea un creier infierbantat si am ajuns la niste concluzii:

1. Metoda de “desconspirare” este machiavelica(scopul scuza mijloacele). Noi cei din biserica o primim ca fiind valabila? Eu de la duhovnicii mei am invatat ca nu. Nu putem inlatura un rau cu un altul pentruca cel ce foloseste o metoda rea se aseamana cu cel ce a generat-o.

2. Documentul are caracter manipulator.
a. Se bazeaza pe niste fapte cunoscute in biserica, atat ca barfe, cat si ca putine cazuri concrete cunoscute in cercuri restranse dar raspandite intre credinciosi.(am auzit si eu ca se vand parohii dar daca ma pui sa-ti dau un exemplu nu pot)
b. Inainte de fiecare “dovada” filmata se face o povestire a faptelor care sa te introduca in contextul dorit de autor, apoi se prezinta filmul care nu adevereste toate faptele povestite si se intrerupe brusc atunci cand autorul si-a atins scopul. Eu pot sa va povestesc o alta poveste si sa va prezint acelasi film si ve-ti intelege altceva.
c. Cronologia filmarilor nu este dovedita si se vede clar ca se face un montaj(discutia cu paznicul se face ziua dar pana il prezinta arhiepiscopului se face noapte; nu reiese niciunde data la care se intocmesc actele la sediul arhiepiscopiei, iar actele prezentate nu sant cele de inmatriculare ci cele de binecuvantare pentru inscriere si adeverirea ca face parte din biserica)
d. Nu se face dovada conditionarii hirotoniei de plata unei sume. Se amesteca notiuni precum donatie, cadou cu cea de mita, primele doua sant acceptate de biserica.
e. Absolvirea facultatii de teologie nu este canon al bisericii ortodoxe soborbicesti, ci mai degraba un ordin interior in BOR (personal cred ca aceste innoiri nu sunt benefice pentru biserica).

3. Se vede clar reaua vointa a autorului care extinde un fapt, pe care nu il dovedeste ci mai mult il induce in mintea cititorului, la intreaga biserica.

4. Genereaza situatia data (instiga la faptele pe care le demasca), in cele mai multe cazuri discordant cu reactia interlocutorului.

5. In cazul de la Cozia se foloseste de un mirean (fratele cu care vorbeste la masa nu face parte din obste, pentru ca nu are vesmintele unui frate de obste), acesta poate fi un lucrator sau un nou venit care aspira la viata monahala, dar dupa cum vorbeste se vede ca este pe alaturea.

6. In cazul fumatului nu se desprinde concluzia ca monahii de la Cozia fumeaza. In orice manastire daca soliciti permisiunea de a fuma esti indreptat spre un loc din afara manastirii, asa se procedeaza si cu lucratorii mireni din manastire(reporterului i s-a indicat un loc in care poate fuma, din film nu reiese ca nu el a solicitat asta).

7. Si aici incita spre infaptuirea neregulilor pe care doreste sa le dovedeasca (insista sa ofere cadouri desi vede ca nu se manifesta interes fata de ele)

8. si mai pot gasi dar m-am plictisit asa ca va las si pe voi.

Daca cineva ar dori sa ma convinga de ceva folosind astfel de mijloace, dovezile trebuie sa fie indubitabile cea ce in cazul de fata nu se intampla, dar poate ca reporterul mai are si alte filmari pe care nu le-a prezentat. Pana atunci concluzia este ca fiecare poate sa creada dupa inima lui. Iertati.

Sursa : http://savatie.wordpress.com/2009/05/06/va-fi-sau-nu-vladica-teodosie-tapul-ispasitor-al-bor/

Cuviosul Arsenie cel Mare - Patericul egiptean

Avva Arsenie, fiind încă în palatele împărăteşti, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând : Doamne, îndreptează-mă, ca să ştiu cum mă voi mântui ? Şi i-a venit glas zicându-i : Arsenie, fugi de oameni şi te vei mântui.

Acesta, dupa ce s-a dus la viaţa călugărească, iarăşi s-a rugat, zicând acelaşi cuvânt. Si a auzit glas zicandu-i : Arsenie, fugi, taci, linişteşte-te, ca acestea sunt radăcinile nepăcătuirii!

Se zicea pentru dânsul, că precum nimeni din palat nu purta mai bune haine decât dânsul cât era în palat, aşa nici în viaţa călugărească nimeni nu purta mai proaste decât dânsul.

Întrebând avva Arsenie oarecand pe un bătrân egiptean pentru gândurile sale, altul văzându-l pe el, a zis : avvo Arsenie, cum atâta învăţătură latinească şi elinească având, întrebi pe acest ţăran pentru gândurile tale ? Iar el a zis către dânsul : învăţătura latinească o am eu cu adevarat, dar alfabetul acestui ţăran înca nu l-am învăţat.

A venit odată fericitul Teofil arhiepiscopul cu un boier oarecare la avva Arsenie şi l-a rugat pe acest bătaan să auda de la el vreun cuvânt. iar bătrânul, tăcând puţintel, a răspuns către dânsul : dar dacă voi spune un cuvânt, îl veţi păzi ? Iar ei au făgăduit că-l vor păzi. Şi le-a zis lor bătrânul : oriunde veţi auzi că este Arsenie, să nu va apropiaţi.

Un frate a rugat pe avva Arsenie ca să audă cuvânt de la el. Şi i-a zis lui bătrânul : pe cât îţi este cu putinţă, nevoieşte-te, ca lucrarea ta cea dinlăuntru să fie după Dumnezeu şi să biruiască patimile cele dinafară.

Zis-a iarăşi : de vom căuta pe Dumnezeu, Se va arăta nouă şi de-L vom ţine pe El, va rămâne cu noi.

Zis-a avva Marcu către avva Arsenie : pentru ce fugi de noi ? Zis-a lui bătrânul : Dumnezeu ştie, că vă iubesc pe voi, dar nu pot să fiu şi cu oamenii şi cu Dumnezeu. Cele de sus, mii şi milioane, au numai o voie, iar oamenii au multe voi. Deci nu pot să las pe Dumnezeu şi să vin întru petrecere cu oamenii.

Spunea avva Daniil pentru avva Arsenie, că toată noaptea petrecea priveghind şi când voia să doarmă dimineaţa pentru nevoia firii, zicea somnului : vino, rob rău; şi aţipea puţin, şezând şi îndată se scula.

Spunea avva Daniil : atâţia ani a petrecut cu noi şi numai o măsură de grâu îi făceam lui pe an şi când mergeam la el mâncam din acel grâu.