„Ştiţi care este problema cea mai grea? Problema noastră! Dar ce ne facem cu ceilalţi? Nimeni nu este pus degeaba lângă noi.”
Părintele Arsenie Papacioc
1 iulie 2009, „Sfânta Maria”, Techirghiol
vineri, 3 iulie 2009
Certare cu folos
Sf. Teofan: "pentru a ne izbăvi de păcatul osândirii, trebuie să dobândim inimă milostivă"
Vineri[Rom. 11, 25-36; Mt. 12, 1-8]. „ Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă, nu aţi fi osândit pe cei nevinovaţi”. Aşadar, pentru a ne izbăvi de păcatul osândirii, trebuie să dobândim inimă milostivă. Inima milostivă nu judecă nu numai încălcările părelnice ale legii, dar nici pe cele învederate tuturor. În loc să judece, ea compătimeşte, şi mai degrabă va plânge decât să mustre. Cu adevărat, păcatul osândirii e rodul unei inimi nemilostive, care se bucura de răul altuia şi află desfătare în înjosirea aproapelui, în prihănirea numelui acestuia şi în terfelirea cinstei lui. Această faptă este ucidere de om şi este săvârşită în duhul celui care e ucigaş de oameni dintru început. Aici se alătura clevetirea, care e din acelaşi izvor, căci diavolul de aceea se şi numeşte diavol – întrucât cleveteşte şi răspândeşte pretutindeni clevetirea. Grăbeşte-te să trezeşti în tine mila de îndată ce îţi vine reaua dorinţă de a judeca şi cu inima plină de milă să cazi apoi cu rugăciune la Dumnezeu, ca El să te miluiască şi pe tine: nu doar pe cel pe care ai vrut să-l osândeşti, ci şi pe tine însuţi , care poate că ai mai multă nevoie de milă decât el – şi ispita cea rea are să piară.
marți, 30 iunie 2009
Patericul Maicii Domnului(III)
Era în ajunul Bunei-Vestiri(în acel an praznicul a căzut în sâmbăta din săptămâna a treia a Postului Mare), când s-a apropiat de paznicii Zoei, mai bine spus ai „întemniţatei” Zoe, un bătrânel simplu, blajin şi plin de bunătate. Acesta i-a rugat pe paznici să-i îngăduie s-o vadă pe Zoe, însă aceia nu l-au lăsat. Bătrânul a venit şi în ziua următoare, dar paznicii, fiind credincioşi poruncilor mai-marilor lor, nu i-au îngăduit să o viziteze. A treia zi, chiar în ziua praznicului, paznicii l-au lăsat, dar l-au urmărit ca să audă ce-i va spune Zoei. El i-a vorbit cu multă duioşie, ca şi cum ar fi cunoscut nenorocirea ei în amănunt, starea ei în picioare de atâtea zile, dar şi pocăinţa ei. Apoi i-a spus: „Cred că ai obosit de atâta stat în picioare”.
După ce a trecut puţin timp, santinelele au vrut să-l scoată afara pe bătrân, dar acesta nu se mai afla în cameră. Într-un mod misterios, bătrânelul plecase dintre ei. Toţi au fost încredinţaţi că acel bătrânel fusese însuşi Sfântul Nicolae.
Zoe a rămas în picioare patru luni(exact o sută douăzeci şi opt de zile), adică până la Paşti, care în acel an a căzut pe 23 aprilie.
În noaptea „Luminatei Învieri a lui Hristos”, Zoe, ca o altă mironosiţă, a vestit marele praznic cu strigăte puternice:
- Rugaţi-vă! Rugaţi-vă!
Paznicii de noapte s-au cutremurat de spaimă la strigătele ei şi se întrebau de ce strigă atât de înfricoşător? Dar, fiindcă în acea clipă ea vedea în faţa ochilor întreaga lume, a început să le spună celor de faţă în chip profetic următoarele: „Înfricoşător! Arde pământul! Rugaţi-vă! Întreaga lume se pierde din cauza multelor ei păcate! Rugaţi-vă!”.
Din acea clipă, Zoei a început să-i curgă sângele prin vene, trupul i s-a reînsufleţit, iar muşchii au început să se înmoaie şi să i se încălzească. În cele din urmă a revenit la starea normală. Au aşezat-o pe pat, dar ea a continuat să strige şi să-i cheme pe toţi la pocăinţă şi la rugăciune pentru lumea care se pierde din cauza fărădelegilor ei, precum Sodoma şi Gomora.
- Cum de ai rămas vie până acum? Cine te hrănea? Au întrebat-o.
- Porumbeii, porumbeii(adică Sfântul Duh) mă hrăneau, a fost răspunsul ei.
„Din aceasta se vădeşte că a primit din Dreapta Domnului milă şi iertare de păcate. Domnul a iertat păcatele Zoei pentru rugăciunile Sf. Nicolae, făcătorul de minuni, şi pentru multele şi marile ei suferinţe, pentru stare în picioare timp de o sută douăzeci şi opt de zile”.
Toate aceste întâmplări necunoscute regimului comunist din Rusia, au avut o influenţă puternică asupra locuitorilor din Kuimbâşev şi ale sătenilor de primprejur. Altele le spuneau comuniştii şi altele le înfăţişau viaţa şi realitatea. Mulţi oameni, văzând minunile auzind strigătele şi îndemnurile Zoei la rugăciune şi la pocăinţă, şi-au recăpătat credinţa în Dumnezeu, această credinţă pe care regimul comunist se trudea s-o înăbuşe în sufletele lor prin basme înşelătoare şi mincinoase despre singurul rai, raiul pământesc.
Mulţi oameni care aveau credinţa amorţită s-au deşteptat atunci când au văzut că se săvârşeau minuni una după alta. S-au întors în biserică cu pocăinţă pentru a recâştiga cât mai repede timpul pierdut, pe care îl chieltuiseră pentru lucruri pământeşti. Toţi câţi nu aveau cruce la gât, mergeau la biserică şi cumpărau, iar apoi o purtau cu demnitate. Nu se temeau că puteau să plătească scump aceasta. Erau pregătiţi să îndure temniţele, surghiunurile şi îngheţata Siberie[…] De aceea, simţeau o bucurie, pe care o cunoşteau pentru prima oară şi pe care nimeni nu putea să le-o ia, căci era o bucurie a inimii, o bucurie lăuntrică. Se întorceau la Hristos atât de mulţi oameni, încât nu ajungeau cruciuliţele din biserici pentru toţi cei care cereau să le poarte la gâtul lor.
Lumea, cutremurată fiind de cuvintele Zoei şi pocăindu-se pentru viaţa trăită departe de Biserică, cerea iertarea păcatelor, repetând cuvintele ei, cuvinte ce porneau din inimă şi care arătau noua lor stare sufletească: „Înfricoşător! Arde pământul! Rugaţi-vă! Întreaga lume se pierde din cauza multelor ei păcate! Rugaţi-vă!. Oamenii se pierd pentru fărădelegile lor!”
A treia zi de Paşti Zoe a plecat din această viaţă pentru a trăi în veci lângă Domnul şi Mântuitorul ei, pe Care abia Îl cunoscuse şi pe Care Îl iubea. Străbătuse drumul pocăinţei şi al recunoaşterii greşelilor ei, după ce rămăsese în picioare o sută douăzeci şi opt de zile înaintea Domnului, pe Care Îl ruga în taină să-i ierte păcatele şi toată viaţa ei de mai înainte[…]
Zoe şi-a cunoscut propria înviere cîncă din această viaţă, după ce a prăznuit Învierea cea purtătoare de lumină a Domnului împreună cu ceilalţi creştini, iar acum aşteaptă în ceruri învierea în veşnicie a sufletului şi a trupului ei.
Patericul Maicii Domnului(II)
Ca o altă Monica, ruga milostivirea lui Dumnezeu să o ierte pe nenorocita ei fată. Zi şi noapte, credincioasa mamă se ruga cu căldură Îndelung Răbdătorului Dumnezeu să treacă cu vederea greşeala Zoiei şi să i-o dăruiască iarăşi întreagă şi sănătoasă. Şi într-adevăr, a primit ceea ce dorea. Poarta Cerului s-a deschis şi a coborât pe pământ, la Zoe, harul lui Dumnezeu, care a înnoit puterile ei vitale. Într-o clipă a văzut înaintea ei toate toate întâmplările la care luase parte în timpul vieţii. Zoe şi-a dat seama de greşelile ei şi cerea cu lacrimi fierbinţi iertare şi ajutor.
În primele zile casa Zoei a devenit loc de închinare. O mulţime de oameni, care veniseră de departe cu mijloace de transport sau chiar pe jos, umpluseră casa şi locurile dimprejur. Unora, care erau credincioşi, când o vedeau pe Zoe, li se întărea credinţa în Dumnezeu şi în atotputernicia Lui. Alţii, care erau necredincioşi şi care vedeau minunea, se întorceau la Ortodoxie. Iar alţii, atunci când vedeau cu ochii lor această minune, rămâneau necredincioşi, dar îşi făceau probleme de conştiinţă. Comuniştii, văzând „răul” pe care îl pricinuia Zoe sufletelor adepţilor lor şi că mulţi se întorceau la Hristos, au închis casa, prin porunca celor mai mari. Doi poliţişti, ce stăteau într-un post de observaţie apropiat, se schimbau odată la opt ore, nelăsând pe nimeni să intre în casă. Unii dintre poliţiştii mai tineri aveau coşmaruri în somn, iar altora li s-a albit părul dinj cauza groazei ce o simţeau atunci când auzeau strigătele zoei, care păreau că vin din adâncul iadului. În fiecare noapte urla ca lupii, atunci când sunt înfometaţi iarna. Alteori strigătele ei erau atât de înfricoşătoare încât îi îngheţau de spaimă pe cei ce le auzeau.
Nefericita mamă se ruga noapte de noapte Mântuitorului Hristos, Tămăduitorul trupurilor şi al sufletelor. Nu înceta să se roage pentru copilul ei. Mucenicia Zoei devenea cea a mamei.
- Mamă, roagă-te! Roagă-te, căci mă pierd din pricina păcatelor mele! Roagă-te! Roagă-te! Striga mereu Zoe.
L-au înştiinţat despre toate acestea şi pe Patriarhul întregii Rusii şi i-au cerut să se roage pentru Zoe.
Atunci patriarhul a spus:
- Cel care a pedepsit-o, Acela o va şi milui!
Printre persoanele cărora li s-a îngăduit să o vadă pe Zoe, au fost şi următorii:
1. Un profesor de medicină, ce se bucura de un mare prestigiu şi care a venit din Moscova pentru a face observaţii ştiinţifice. Acesta a adeverit că inima nu a încetat să bată.
2. Preoţi, pe care i-a chemat mama ei „pentru a lua din mâinile eiicoana Sfântului Nicolae”. Însă nimeni nu putea să desprindă sfânta icoană „din mâinile încremenite ale Zoei”.
3. Marele postitor şi anahoret Serafim din pustia Glinsk, care venise în Kuimbaşev pentru praznicul Naşterii Domnului. Şi fiindcă l-a rugat, acesta a făcut agheasmă şi a sfinţit icoana. Apoi a vorbit despre minunea care i s-a descoperit că va avea loc. „Trebuie să aşteptăm un semn, ce va avea loc de Paşti! Dacă nu se va întâmpla nimic, înseamnă că se apropie sfârşitul lumii!”, a spus Cuviosul, arătând cu smerenie prin acestea credinţa sa neclintită că se va întâmpla o minune.
luni, 29 iunie 2009
Patericul Maicii Domnului(I)
În oraşul Kuimbaşev(astăzi Samara) din Rusia Sovietică trăia o familie mică: o mamă foarte evlavioasă împreună cu singura ei fiică, Zoe. Mama, cu toate că trăia sub regimul ateist, nu şi-a pierdut credinţa moştenită de la părinţii ei în Iisus Hristos, în Maica Domnului şi în Sfinţii Bisericii noastre. Din nefericire, Zoe suferise influenţa directă a regimului comunist ateu. Într-o zi a invitat la cină şapte prietene ale ei împreună cu alţi tineri, pentru a petrece.
Era în seara Ajunului Anului Nou din 1956, în Postul Crăciunului. În acea seară, credincioasa mamă a mers la biserică să se roage. Nu a uitat însă înainte de a pleca să o roage pe Zoe cu o voce tremurândă şi cu frică dumnezeiască în inimă, să nu mănânce de frupt şi să nu danseze, ci să cinstească perioada postului bisericesc, rânduielile Bisericii şi canoanele Sfinţilor Părinţi. Însă Zoe, care era atee, nu avea urechi ca să audă rugăminţile mamei şi nici inimă ca să simtă zbuciumul ei sufletesc.
Invitaţii se adunaseră, dar logodnicul Zoei întârzia să vină. Numele lui era Nicolae. Fetele şi băieţii s-au împărţit în perechi şi au început să danseze o horă rusească. Zoe însă rămase fără partener. Atunci diavolul a găsit ocazia ca să-i zăpăcească mintea. Aceasta a văzut pe iconostasul din casă icoana Sf. Nicolae, care avea o privire dulce şi plină de seninătate. A coborât de la locul ei această icoană pe care mama ei o împodobise cu mare evlavie şi a spus: „Îl voi lua pe acest Nicolae şi voi dansa şi eu împreună cu ei”. Prietenele ei, atunci când au văzut-o, au încremenit de frică. Cu toate că trăiau în ateism, însă înăuntrul inimilor lor Dumnezeu trăia şi aştepta întoarcerea lor. Au sfătuit-o să nu săvârşească acea nelegiuire. Însă arma ateismului este obrăznicia lipsită de judecată. De aceea tânăra a spus: „Dacă există Dumnezeu, să mă pedepsească”. Dar Dumnezeu nu pedepseşte, ci El ceartă cu milă pe cei neghiobi şi obraznici, spre înţelepţire. Şi astfel, îmbrăţişându-l pe Sf. Nicolae, a început să danseze. După ce a făcut două-trei învârtituri, băgându-l pe sfânt în horă în locul unui bărbat, s-a auzit deodată în cameră un zgomot înfricoşător, o vijelie, o lumină orbitoare ce strălucea ca fulgerul. Zoe a văzut că Dumnezeu, de Care se îndoia şi pe Care îl nega, există. L-a văzut în urgia Sa, deşi mică, prin care voia să o cuminţească.
Bucuria s-a transformat în frică şi în groază[…]
Iadul se mutase în cameră. Cu toţii au plecat înfricoşaţi. Numai Zoe se preschimbase într-o a doua Evă şi primea urmările încălcării legii lui Dumnezeu. Zoe stătea nemişcată ca un stâlp de sare, cu icoana Sfântului la piept., împietrită ca marmura[…] Îndată au venit nişte doctori, dar aceştia nu au putut să-i dea nici un ajutor sau să o aducă în simţiri. […] Au încercat să-i facă injecţii, dar acele seringilor se strâmbau şi se rupeau de îndată ce se atingeau de trupul de marmură. Au vrut să o ducă la spital, dar era cu neputinţă, căci nu puteau să o mişte de la locul ei.[…] În mod ciudat însă, inima îi bătea regulat. . Zoe era vie.”
Impresionant! Sf. Daniela
Această floare aleasă a răsărit pe pământul românesc în anul 1967. De micuţă era foarte apropiată de Dumnezeu. Când ieşea de la şcoală trecea totdeauna pe la biserică. Pentru aceasta era mustrată foarte aspru de tatăl ei: „Unde ai fost? Toata ziua la biserică? La popii tăi? Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu?” Iar ea nu zicea nimic, numai lacrimile îi curgeau pe obraji.
Era evlavioasă şi stătea mult timp la rugăciune. La banchetul de la sfârşitul liceului n-a vrut să se ducă. Diriginta ei o ruga: „Hai, Dănuţa, vino şi tu cu noi!”, însă ea a zis: „Nu pot, dar să ştiţi că eu vă iubesc foarte mult pe toţi, însă la banchet nu pot veni…iertaţi-mă…”. Era foarte blândă şi foarte bună cu toţi. Îi ajuta pe colegi la lecţii; stătea şi noaptea să scrie pentru ei. Învăţa foarte bine, atât la şcoală, cât şi la facultate. Îi plăcea foarte mult să lucreze. Toate hăinuţele ei erau făcute de ea.
A fost fiică duhovnicească a Cuviosului Părinte Sofian de la Sfânta Mănăstire Antim.
Continuarea articolului la:
Inima
„Domnul a poruncit: Să vă iubiţi unul pe altul!(Ioan 15, 17). Inima noastră se împotriveşte acestor cuvinte întru lucrarea lor, în viaţa obişnuită , în ciocnirile de zi cu zi cu aproapele. Ea este iubitoare de sine, mândră, îndrăzneaţă, rea, întunecată, lipsită de simţire, neliniştită, plină de patimi. Pe o astfel de inimă a noastră trebuie să o răstignim…Suntem datori să-i tăiem voia ei şi să facem voia lui Dumnezeu.”(Sf. Ioan de Kronstadt)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
