Secolul al XIII-lea, Muzeul naţional San Mateo din Pisa- Arh. Mihail poartă în mână un medalion cu icoana lui Hristos. El ţine, de asemenea, o balanţă  pe care se află un suflet omenesc. Demonul încearcă să tragă balanţa în jos, dar Sf. Arh. Mihail îl împiedică. Icoana este pictată într-un stil timpuriu caracteristic Paleologilor, putând fi datată în perioada imediat următoare recuceririi Constantinopolului de către Împăratul Mihail Paleologul, în 1261.

Sursa : http://www.johnsanidopoulos.com/2009/11/archangel-michael-and-constantinople.html

http://apologeticum.wordpress.com/2009/11/08/sfintii-arhangheli-mihail-si-gavriil-hramul-manastirii-petru-voda/

Basarabia şi Bucovina de Nord

Vai, Neamul meu - în gropi de var!
Fără de Cruce... Nici Altar
Sau ridicaţi în dricul verii...
Un drum de oase prin Siberii !"
Mihai Prepeliţă

Odată cu anexarea samavolnică de către URSS a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord în vara anului 1940, ca urmare a mizerabilului tratat Molotov-Ribbentrop încheiat între imperiul comunist şi germania nazistă, a fost dezlănţuită pe aceste străvechi teritorii româneşti teroarea roşie, care a continuat cu furie până în vara anului 1941, când trupele române au trecut Prutul.

După semnarea criminalului act Ribbentrop-Molotov(23 august 1939, ora 23, 15`) circa 50.000 de români din Bucovina de Nord(Crasna, Cindei, Pătrăuţii de Sus şi de Jos, Prisăcari etc.) s-au îndreptat încolonaţi către graniţă spre Suceveni. Între 1-2 aprilie fugarii au măcelăriţi prin şarje de cavalerie şi tir de artilerie.  
În comuna Fântâna Albă(Valea Plângerii) au fost săpate iniţial zece gropi comune cu circa 250 de cadavre şi muribunzi. Alte 28 de gropi comune au fost plasate în satele din jur(Adâncata etc.), astfel că numărul celor ucişi în aceste două zile este estimat a fi între 2500 şi 7000, deşi sunt aprecieri care se ridică la 15.000. Pe bună dreptate, putem vorbi de un “Katin” al României.

Metodele folosite au fost cele deja aplicate în restul  imperiului: omorurile în masă, deportările dincolo de Urali şi în Extremul Nord, colectivizarea forţată a agriculturii şi naţionalizarea industriei.

Astfel, între 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941, au fost deportaţi în lagăre un număr de 300.000 de români basarabeni şi bucovineni. Alte surse indică o cifră mult mai ridicată: între 800.000 şi 1.000.000. Paul Goma precizează că numai “în noaptea de 6 spre 7 iulie 1949 au fost arestaţi şi deportaţi oficial 200.000 de basarabeni”.  Aceasta a fost - în eşalonarea autorului – “doar” al treilea val; primul: 1 iunie 1941(simţind că are să se declanşeze războiul); al doilea: în 1944-1945, după întoarcerea frontului(aceasta combinat cu foametea provocată). Dintre deportaţii acestui prim val al terorii, se estimează că 10.000 au fost relativ rapid asasinaţi. Dovezi ale acestor asasinate au fost gropile comune descoperite de Armata Română, după începerea războiului la 22 iunie 1941 şi eliberarea – din păcate temporară – a Basarabiei(de exemplu în satul Sofia, din zona Brăieşti).

După 1944, când Basarabia şi Bucovina de Nord au recăzut în mâinile comunismului sovietic, teroarea a luat caracterul de adevărat genocid al populaţiei  româneşti, urmărindu-se, în mod vădit, schimbarea totală a structurii etnice a populaţiei, în acest scop folosindu-se două  mijloace principale:

 - Asasinarea, deportarea şi strămutarea. Astfel se evaluează că, între 1945 şi 1954, cel puţin 500.000 de români basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi în lagărele Gulagului.

 - Aducerea în “golurile” rămase a unor “înlocuitori” din restul Uniunii Sovietice, dar mai ales ruşi.

Un aspect mai puţin cunoscut al genocidului din Basarabia este legat de foametea anilor 1946-1947, a cărei minimalizare sau mistificare de către  istoriografia sovietică a fost uşurată  de “moartea a zeci de mii de români basarabeni în afara hotarelor RSSM”. Un studiu meritoriu[...] estimează  numărul victimelor foametei din Moldova sovietică a acelor ani între 200.000 şi 350.000. Sunt citate satele Rezeni, Cazaclia, Livădeni şi Pămăreşti, în care morţii prin înfometare au  depăşit chiar jumătate din populaţ, în care morţii prin înfometare au  depăşit chiar jumătate din populaţia localităţii.[...]

Numărul total al victimelor comunismului în Basarabia şi Bucovina de Nord este estimat de Ovsienko la 1.500.000 de persoane.

Proclamarea Republicii Moldova(ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice) stă la originea unor noi vărsări de sânge, în special în teritoriul situat la vest de Nistru(Transnistria).

Un raport recent despre bilanţul luptelor din acest teritoriu(în parte rezultat al confruntării dintre populaţia românească cu sentimente unioniste şi anticomuniste şi slavii din zonă, aţâţaţi şi înarmaţi de armata a 14-a sovietică şi comunistă) recunoaşte înregistrarea a mai multor sute de morţi  de ambele părţi beligerante.

Un episod[...]din istoria dictaturii comuniste în Bucovina, ne-a fost recent dezvăluit. Este vorba de satul Bila Krineza, la graniţa dintre Ucraina şi România, care, la 1 aprilie 1941, a trăit o îngrozitoare tragedie: 80 de români au fost masacraţi de KGB, după ce în prealabil li se promiseserefugierea în România. Relatarea localnicilor privind acest masacru, ţine de domeniul literaturii terifiante a marelui nuvelist american Edgar Allan Poe. Două zile după această crimă, pământul gropilor comune s-a mişcat, semn că unii dintre cei îngropaţi erau încă vii!!!

(Florin Mătrescu, Holocaustul roşu (Crimele comunismului internaţional în cifre), Bucureşti 2008, paginile 94-96)

 Beria, Beria,
Ai umplut Siberia
Nu cu hoţi, nu cu tâlhari,
Cu moldoveni gospodari.

De la sapă, de la plug,
I-ai luat pe toţi buluc,
De la livezi, de la vii
I-ai adus în reci pustii.

I-ai adus cu mic, cu mare,
Să petreaca zile-amare,
Amare şi îngheţate,
De vii, de morţi blestemate.

Fi-ţi-ar Berie să-ţi fie,
Să n-ai scânduri de sicrie,
Să zdohneşti, ca un bandit,
De tot neamu-afurisit.

.. din folclorul basarabenilor deportaţi de regimul stalinist, după 28 iunie 1940
Constantin Bobeica, "Intre stele şi ţărâne", Ed. Pontos, Chişinău, 2005

Imagini:  

http://casa-regala.blogspot.com/2009/01/impartirea-administrativ-teritoriala.html

http://www.civicnet.info/Procesulcomunismului.asp?ID=204

Părintele Sofian Boghiu - Predică la Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Fraţi creştini,

Vreau să vă spun două-trei lucruri despre aceşti sfinţi arhangheli, despre cerul care este plin de arhangheli şi de îngeri.

Cei doi arhangheli, Mihail şi Gavriil, de-a lungul istoriei neamului omenesc, s-au arătat de multe ori în viaţă oamenilor. Sfântul arhanghel Mihail: prima dată când se ştie despre el, era momentul înfăţişat din această icoană, adică atunci când puterilor răului, acelui Lucifer care a fost îngerul luminii, mai marele îngerilor din ceruri, i-a venit un gând vrăjmaş în inima lui, un gând trufaş: să se înalţe, să-şi pună scaunul mai presus de scaunul lui Dumnezeu. Ce gând viclean şi rău! Şi în clipa aceea s-a prăbuşit.

Şi a apărut Sfântul arhanghel Mihail care a strigat din înalţimile cerului: “Să stăm bine, să stăm cu frică, să luam aminte!” - cuvinte rostite în mijlocul Sfintei Liturghii. El strigă aici, în centrul acestei icoane şi în jurul lui sunt cetele celorlalţi arhangheli.

De atunci, de-a lungul istoriei neamului omenesc, Sfântul Arhanghel Mihail, socotit, cum e cu adevărat, îngerul dreptăţii sau al legii dumnezeieşti, s-a arătat de foarte multe ori, în Vechiul Testament şi în Noul Testament. Intervine în faţa oştirilor duşmanilor, apărând pe cei care cereau lui Dumnezeu ajutor. Sunt multe cazuri de intervenţii în Vechiul Testament. In Noul Testament, arhanghelul Mihail apare la Învierea Domnului şi el ridică piatra de pe uşa mormântului. Şi după aceea continuă să se arate şi să vestească oamenilor voile lui Dumnezeu.

 Arhanghelul Gavriil este arhanghelul bucuriei; chipul lui frumos, fiinţa lui duioasă şi bună, totdeauna aduce veşti de bucurie. Încât în Vechiul Testament, Sfântul Arhanghel Gavriil a binevestit naşteri de profeţi: el vestesşe pe Ana, soţia lui Elcana, că va naşte pe Samuil profetul. După aceea, aproape de noi, de Noul Testament, Sfântul Gavriil vesteşte pe Zaharia şi pe Elisabeta că vor naşte prunc, pe Sfântul Ioan Botezatorul.

Sfântul arhanghel Gavriil se arată Maicii Sfinte, Sfintei Fecioare Maria şi îi vesteşte naşterea lui Iisus Hristos Emanuil. Si dupa aceea, arhanghelul Gavriil ocroteste pe Maica Domnului in Templu, in timpul copilariei sale. Si de-a lungul istoriei Noului Testament, de asemenea se arata de multe ori acest arhanghel al bucuriei.

 Fraţi creştini, în ierarhia aceasta cerească, arhanghelii sunt numai o ceată. Sunt de fapt trei triade, adică trei grupuri de câte trei. Cea mai de sus triadă este a tronurilor cereşti, serafimii şi heruvimii; a doua triada este a puterilor, domniilor şi începătoriilor (adică şefii arhanghelilor); mai jos, arhanghelii şi îngerii.

Cei de sus, triada din apropierea Sfintei Treimi, în iconografie sunt înfăţişaţi fără trup omenesc. Serafimii şi heruvimii sunt înfăţişaţi cu şase aripi, heruvimii şi cu ochi mulţi, iar tronurile - nişte cercuri ca de foc, cu aripi, plini de lumină şi de văpaie (semnul dragostei), care slujesc marelui Dumnezeu, lăudat în Sfânta Treime. Ceilalţi, arhanghelii şi îngerii, toţi, când s-au arătat în istoria neamului omenesc, totdeauna au purtat trup omenesc. Aşa apar şi Sfântul Gavriil şi Sfântul Mihail.

Ca numar sunt mii de mii şi zeci de mii şi mii de mii. Aşa ni-i prezintă Sfântul prooroc Daniel, acel bărbat al doririlor, plin de Duhul Sfânt şi de lumină, acel om bun, cum îl numeşte împăratul Nabucodonosor, adică un om al lui Dumnezeu cu adevărat. A văzut cerul deschis şi aceşti îngeri, aceste fiinţe cereşti, nenumărate şiruri, nenumărate cete care umplu cerul lui Dumnezeu.

 Dintre toţi aceştia, cea mai de jos ceată e ceata îngerilor păzitori ai vieţii noastre. De la botez, fiecare din noi avem strajnic un înger păzitor. Acest înger păzitor al fiecăruia din noi este martorul vieţii noastre, merge cu noi când călătorim, stă cu noi când ne odihnim. E martor la faptele bune şi la faptele rele. Când facem lucruri rele, el plânge, se întristează, pentru că ştie ce ne aşteaptă. Când facem fapte bune, se bucură tare mult de vrednicia noastră.

Pe aceşti îngeri păzitori, fraţi creştini, să-i chemăm mereu în sprijinul nostru, în viaţa noastră de toate zilele şi să ne gândim că totdeauna, aşa cum conştiinţa noastră ne spune când facem bine şi când facem rău, tot aşa şi acest înger al lui Dumnezeu, îngerul păzitor al vieţii noastre, ne inspiră gândurile bune, gândurile frumoase, gândurile mântuitoare şi simţim în conştiinţa noastră că suntem îndemnaţi, îmboldiţi la un lucru sfânt, la un lucru bun. Să ascultăm glasul lui!

Ştiu de la mama, care-mi spunea: “Dragul mamei, fiecare din noi avem câte o prezenţă, de-a dreapta îngerul păzitor şi de-a stânga vrăjmaşul diavol. Îngerul ne îndeamnă la bine, vrăjmaşul la rău”. Să ne gândim bine la acest lucru, că-i foarte adevărat. Aşa învaţă şi Sfânta Biserică de totdeauna.

Totdeauna avem şi un martor rău al vieţii noastre care notează faptele rele, ne îndeamnă să le facem şi le notează. Şi va veni cândva cu acest teanc de păcate şi răutăţi ale noastre şi le va pune pe cântarul acela al dreptăţii dumnezeieşti. Îngerul sfânt vine cu faptele bune, dacă sunt, însă cel rău vine cu faptele urâte şi rele şi pune şi apasă cântarul în jos şi coborâm şi noi în jos.

 De aceea, de-a lungul vieţii noastre, în amintirea sfinţilor arhangheli şi păzitori ai vieţii noastre, să ne străduim a face bine, cât putem noi, ştiind că binele nostru se înscrie, se înregistrează şi cândva se vor desfăşura şi aceste secvenţe din viaţa noastră bună şi vom merge la bine; ca nu cumva făcând răul, să avem parte de vrăjmaşul care e foarte dornic să ne târască în jos, să se simtă bine că a mai câştigat încă un suflet sau mai multe.

Fraţi creştini, va îndemn şi va rog, citiţi cât de des canonul către Sfântul Înger Păzitor, veţi simţi aievea prezenţa lui în cele ce spuneţi. Atunci când vrei să întreţii o prietenie cu cineva, ori îi scrii, ori îi vorbeşti, ori îi urezi ceva şi atunci se întreţine această prietenie cu acea persoana pe care o doreşti să fie aproape de tine, măcar în mintea şi în inima ta.

Aceste prezente cereşti aşteaptă şi ele să fie întrebate, să fie cerute, să fie rugate, să fie chemate. Chemaţi, fraţi creştini şi surori creştine, pe aceşti prieteni buni şi calzi şi duioşi şi binefăcători ai vieţii noastre, pe acesti îngeri pazitori de-a lungul vieţii fiecăruia din noi. Amin!

Sursa: http://www.resurse-ortodoxe.ro/carti-ortodoxe/predici-la-sarbatorile-de-peste-an-parintele-sofian-boghiu/predica-la-sfintii-arhangheli-mihail-si-gavriil

Icoane : http://logos.md/?m=20081121&cat=48

http://ro.orthodoxwiki.org/Arhanghel

Lagărele de muncă şi exterminare

Lagărele de muncă şi exterminare – evocate atât de emoţionant mai ales de Soljeniţin - au avut o importanţă hotărâtoare în cadrul mecanismului perfect organizat al “holocaustului roşu”.

Trebuie menţionat că “părintele” Gulagului sovietic este satanicul Lenin, el fiind acela care a dispus, în primăvara şi vara anului 1918, construirea primului “lagăr de concentrare” pe insula Soloveţki, pentru “duşmanii de clasă” proveniţi dintre adversarii  politici; după anul 1919, lagărul a fost extins şi pentru persoane provenind din alte cercuri, transformându-se totodată în “lagăre de muncă forţată”. [...] din 1921 a apărut noutatea: organizarea unor “lagăre de tip special”(SLON), concentrate pe aceeaşi insulă. Acestea au reprezentat nucleul în jurul căruia Stalin a organizat, puţin mai târziu, teribilul “Gulag”. Atingând perfecţiunea  organizării şi exterminării sub conducerea lui Mathaus Bernmann(cunoscut mai ales sub numele de “Saşa sângeroasul” sau “Călăul”).

Gulagul se întindea de la Leningrad, Moscova şi Astrahan, până la malurile Lenei, în nordul Siberiei, conţinând o reţea de sute de lagăre sau complexe de lagăre, “performanţa” lor fiind înregistrată între 1932-1936(o creştere de 80% ca număr de lagăre şi de 160% ca număr de deţinuţi). O hartă din 1940 schematiza Gulagul în 117  complexe de lagăre, numărul lor crescând ulterior. După estimările lui Beria, Serow, Kruglov, Abakanov şi alţii, lagărele erau considerate “un rezervor uriaş de  muncă gratuită”, chiar dacă era vorba de femei(503775) şi copii până în 7 ani. Aşa cum raporta Dobrânin la aniversarea a 70 de ani de la  moartea lui Stalin, “populaţia Gulagului atingea în 1936, 6. 500 000 de oameni. În perioadele de vârf, în Gulag  s-au aflat până la 12-13.000.000 de oameni, dar există supoziţii că, în anumite perioade, “popoulaţia” Gulagului  a atins şi ea, cifra de 40.000.000 de oameni. Se consideră, de asemenea, că 30% din populaţia sovietică a trecut prin lagărele sau coloniile de muncă forţată ale Gulagului, iar funcţionarea lor a fost permanentă.[...]

Conform studiilor întreprinse încă din 1971 de un grup de politologi  francezi şi belgieni, între anii 1917-1947 şi-au pierdut viaţa în lagărele  sovietice  21.000.000 de oameni. Un alt studiu despre crimele stalinismului îşi extinde cercetările asupra perioadei 1917-1975, avansând cifra de 23.000.000 de persoane, în timp ce statisticile efectuate de unii exilaţi sovietici consideră că numărul real al victimelor este mult mai mare. De altfel, până şi Nikita Hrusciov îl acuza pe Stalin că ar fi direct răspunzător de moartea în lagărele de muncă a 16.000.000 de persoane.

Alexandr Soljeniţin relatează că în 1937-1938, cota de ucidere în lagărele Arhipelagului Gulag  ajunsese la 40.000 de oameni pe lună[...] O emoţionantă emisiune a televiziunii germane (ZDF din 1.02.1992) preciza că în lagărul de la Vorkuta şi minele de cărbuni adiacente au murit sau au fost omorâţi 1 milion de oameni.

Nu putem să nu amintim şi alte date statistice privitoare la victimele ucise în lagărele de muncă forţată: construcţia canalului dintre Marea Baltică şi Marea Albă(1931-1934), denumit şi canalul Stalin, cu participarea iniţială a 40.000 şi ulterior a 500.000 de deţinuţi, a costat viaţa, după estimări minimale, unui număr între 50 şi 100.000 de oameni, sursele cele mai obiective ridicând cifra morţilor la 300.00 de oameni, toţi opozanţi ai comunismului; sub traversele liniei ferate a Transsiberianului zac osemintele unui număr necunoscut, dar presupus a se ridica la 250.000 de persoane, în majoritate musulmani,  care au refuzat să accepte ateismul satanic al  ideologiei marxist-leniniste; canalul Moscova-Volga a costat şi el zeci de mii de vieţi ; la minele de aur din Munţii Urali, unde au fost siliţi să muncească până la istovire deţinuţii din lagărele înconjurătoare, au fost, de asemenea, ucise nenumărate persoane, aşa cum o dovedeşte macabra recentă descoperire, în regiunea amintită, a peste 300.000 de schelete.

Holocaustul roşu (Crimele comunismului internaţional în cifre), Bucureşti 2008, paginile 80-81.

Foto:
http://poetul.wordpress.com/2009/05/

http://romania-rusia.info/Deportari.asp

Aiudul - prigonit Altar !

M-am întors de la Aiud. Mila lui Dumnezeu, darul nemeritat al Sfinţilor mărturisitori ai lui Hristos. Chemarea luptătorilor împotriva societăţii comuniste antihristice stăpânitoare timp de câteva grozave decenii asupra românilor. Urgisiţi să-şi uite neamul şi credinţa şi să se lepede de Dumnezeu, românii nu văd  şi nu pricep harul care se revarsă din sfintele rămăşiţe pământeşti ale mult pătimitorilor fără gropi şi fără cruci. Atâta vreme ! Acum odihnesc şi ne binecuvintează de la umbra crucii monumentale înălţate pe spatele crucificaţilor din Frăţiile de Cruce.

Nu vă puteţi imagina liniştea incredibilă din osuarul de la Aiud, nici răceala sfântă a numelor săpate pe plăcile de marmură din biserica de sus. Nu vă puteţi pătrunde de frigul încăperilor goale care încearcă să păstreze memoria jertfelniciei unei generaţii cum nu se ştie dacă se va mai naşte alta din sângele neamului românesc. Duceţi-vă, fraţi creştini, la Aiud, ca să lăsaţi toată grija cea lumească la intarea în acest atât de prigonit Altar !

Că de nu vom face altar întâi în inimile noastre martirilor români din prigoana comunistă, degeaba vom ridica zeci de monumente goale. Credinţa şi evlavia îi « canonizează » pe aceşti mărturisitori înainte de hotărârile sinodale. Dragostea noastră şi pomenirea  cu nădejde în ajutorul lor sunt recunoaşterea autentică a sfinţeniei, care nu are nevoie de certificate. Rostirea mea este simplă şi poate naivă sau neîntemeiată dogmatic, dar izvorăşte dintr-o adâncă şi neclintită convingere. Acolo e izvor de har regenerator.

Urmaţi cum credeţi, cum ştiţi şi cum vă îndeamnă inima, dar să nu treceţi cu vederea această Golgotă românească. Odată ajunşi acolo, ea va vorbi de la sine inimilor voastre deschise lucrării harului. Aiudul e Ţara Sfântă crescută din istoria neamului prigonit, iar dacă eşti român creştin ortodox, fii măcar o dată pelerin în Ţara ta Sfântă !

Post Scriptum : Am găsit « Holocaustul roşu »(autor d-l Florin Mătrescu). Nădăjduiesc să-mi ajute Domnul să mă folosesc de experienţa lecturii acestei cărţi despre crimele comunismului mondial.

“...caracteristica fundamentală a teoriei şi practicii marxist-leniniste[...]: crima organizată la nivel de stat, crimă care, prin dimensiuni, longevitate, cinism şi consecinţe, nu are echivalent în istoria societăţii omeneşti”(Autorul)

Foto : http://www.miscarea.net/aiud-recviem2.htm

http://www.rostonline.org/rost/mar2007/masoneria.shtml

Închisoarea din Lefortovo.Celula 42

Ce rost mai aveau toate acestea dacă eu voi fi condamnat la moarte şi executat? Poate această condamnare la moarte ar fi fost cea mai bună rezolvare a lucrurilor.

Da, mi-am zis în sinea mea, numai moartea mai putea rezolva totul! Şi-am început să mă gândesc la moarte. Mi-am adus aminte că, înainte de a mă aresta, terminasem de citit o carte care m-a impresionat foarte mult: “Iisus Hristos”, scrisă de Monseniorul Bougaut, scriitor francez, şi tradusă în limba română de  avocatul Ceruleanu din Ploieşti. Eu sunt creştin ortodox din naştere şi, din firea mea, aş fi fost un bun preot, aşa cum ar fi dorit mama mea.

Din păcate n-am ascultat-o!

[...]Recapitulând această carte, credinţa mea în Dumnezeu a început să se consolideze. Mi-am adus aminte de multe pilde şi minuni ale Mântuitorului şi am ajuns la convingerea fermă că tot ce-a propovăduit El este  Adevărul pur şi că nimic nu se poate fără El! Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, fără nicio tăgadă, îmi ziceam. Şi toate minunile pe care le-a săvârşit El, în faţa  atâtor mii şi mii de oameni, au fost deci realităţi incontestabile![...]

Dar, mă gândeam, cum pot ajunge eu la Iisus Hristos? Cum să mă fac eu auzit Lui? Cum să-I cuceresc mila şi bunătatea?

Şi tot cuvintele Lui mi-au venit în minte ca un îndemn: “Căutaţi şi veţi afla! Bateţi şi vi se va deschide! Cereţi şi vi se va da!” Dă-mi, Doamne,  şi mie puterea credinţei! Ajută-mă să Te găsesc!

Şi ceas de ceas, zi de zi, paşii mei mi se păreau mai uşori, pereţii celulei nu mai apăsau aşa de greu, lumea din afară nu mă mai preocupa, depărtarea de ţară nu mi se părea de neînvins!

Cugetam mereu asupra cuvintelor, faptelor şi minunilor lui Iisus Hristos. Îmi dădeam perfect seama că dacă ar exista o cât de mică fărâmitură de neadevăr în faptele sau cuvintele Lui, totul s-ar fi năruit de mult, căci n-ar putea fi Dumnezeu, dar El este Dumnezeu şi aceasta o dovedesc  tocmai cuvintele  şi faptele Lui.

De două mii de ani, învăţătura Lui a cucerit tot pământul. Mii şi mii de Martiri şi Sfinţi au crezut în El  şi s-au jertfit pentru El.

În această încordare sufletească,  şi stadiu de credinţă m-a surprins prima invitaţie la anchetă.[...] A urmat un interogatoriu succint de tatonare: cum mă cheamă, cetăţenia, câţi ani am, din ce oraş sunt din România, cum mi se pare în închisoare, dacă sunt mulţumit  de mâncarea pe care o primesc, etc. Mi-am dat seama ce urmăreşte. Ceea ce m-a bucurat a fost faptul că începusem să pricep cât de cât limba rusă, înţelegând  pe ici pe colo câte ceva din ceea ce discutau ei între ei. Astfel aveam timp să-mi formulez răspunsul. Ancheta a durat cam o jumătate de oră. Apoi am fost trimis la celulă.

A doua zi  de dimineaţă, m-am sculat cu gândul să mă rog mai insistent lui Dumnezeu, ca să mă ajute şi să mă lumineze să răspund la întrebările şi vicleşugurile anchetatorului fără să mă compromit. La puţin timp după culcare, am fost trezit şi dus iar la anchetă. Anchetatorul mă întreba, translatorul traducea, eu răspundeam şi anchetatorul scria ceea ce răspundeam eu.

Ancheta a început cu perioada  pe care am petrecut-o în Germania. Unde şi ce am lucrat?  A început să mă întrebe amănunte despre persoane care nu erau deloc implicate în activitatea mea ce am  dus-o împotriva URSS-ului. Acest fapt nu mi-a convenit, motiv pentru care am început să-i spun nume de persoane cu totul imaginare.

Făceam aceasta ca să-şi dea seama că-l mint şi că nu doresc să vorbesc despre alţii. Doream să rămân numai la faptele mele. În acea noapte ancheta a durat mai bine de două ore[...]. După stingere, am adormit un pic şi iar am fost trezit şi dus la anchetă. Iarăşi o noapte de nesomn, cu întrebări insistente şi chinuitoare, despre tot ce am auzit şi am văzut în Germania.

Din partea mea, a urmat acelaşi refuz, combinat cu tot felul de minciuni şi afirmaţii gratuite, încât anchetatorul a început să se enerveze, să ţipe la mine şi să mă ameninţe. Eu, însă, îmi păstram calmul. Ceea ce credeam eu că poate fi spus, spuneam, iar ceea ce consideram că nu trebuie spus, nu spuneam sau denaturam.

În acea noapte, ancheta a durat mai mult, iar când am ajuns în celulă, n-am mai putut să mă odihnesc deloc. Mă întrebam cât o să pot rezista fără să mă odihnesc şi dacă, până la urmă, nu am să încep să vorbesc fără voia mea ceea ce nu trebuie.

Nu doream deloc să ajung în asemenea situaţie. Mai bine moartea! Mai bine mă sinucid![...] Dumnezeu să mă ierte, dar aşa voi face , căci altfel nu mă puteam vedea salvat din urzelile răilor. Mai devreme sau mai târziu, tot va trebui să mor. Mai bine acum, decât să ajung să-mi vând sufletul. Nu-mi dădeam seama că sinuciderea este un păcat de neiertat!

În această situaţie, mi-am adus aminte că mama mea avea o mare putere de rugăciune. Şi m-am rugat Domnului ca să asculte rugăciunile mamei mele. În rugăciunile ei, mama se ruga, însă, mai mult Maicii Domnului. Şi-atunci mi-am zis că bine ar fi bine să fac şi eu la fel. Ea, fiind mamă, trebuie să fie mai receptivă la rugăciunile şi la zbuciumul meu. Şi-apoi, gândeam eu, Mântuitorul nu putea s-o refuze  pe Maica Lui. Şi am început să mă rog Ei.

Dar cum nu ştiam alte rugăciuni, o rugam să mă audă, să mă vadă, să mă ajute. Dar mai ales o rugam să asculte rugăciunile  mamei mele. Îi ceream să se roage Fiului Ei,  pentru salvarea sufletului meu, că am ajuns în fundul iadului!

Cu aceste frământări sufleteşti, m-a ajuns din urmă stingerea, după care a urmat iar ancheta.”

Din volumul lui Nicu Popescu Vorkuta, Crez şi adevăr, Bucureşti 2009, ediţia a doua a cărţii Un legionar dincolo de Cercul Polar, pag. 77-82.