« Gândul la moarte nu este niciodată de prisos – el trebuie păstrat ; cu atât mai mult în timpul crizelor de boală. Şi pregătiţi-vă ! Frica este firească...Însă cea de prisos, ce clatină credinţa şi nădejdea, este de la vrăjmaşul... Ţineţi-vă de crucea Domnului şi nu-i daţi drumul. Când pe conştiinţă nu-i nimic nemărturisit şi nedezlegat, atunci deja totul a fost iertat...Slavă îndelungii răbdări şi milostiviri a Domnului !
Vrăjmaşul seamănă deznadejde fiindcă este el însuşi deznădăjduit...Iar noi avem sprijin tare pentru nădejdea noastră...La aceasta să şi cugetaţi acum mai mult, potrivit temeiurilor sfintei noastre credinţe. Domnul să vă întindă braţele Sale ca să primească sufletul dumneavoastră. Vă pregătiţi pentru lumea cealaltă. Bime ! Binecuvintează, Doamne !
[...] Fiecare face cunoştinţă cu această cale numai o dată, drept pentru care până atunci nimeni nu ştie amănuntele ei, fiind totuşi luminat de sfânta noastră credinţă. Reînviaţi în conştiinţa dumneavoastră toate aşteptările legate de această cale, având privirile aţintite spre Domnul, care a străbătut-o înaintea noastră, şi spre toţi cei care au străbătut-o în urma Lui. Spălaţi-vă cu lacrimi de pocăinţă, înveşmântaţi-vă în bune cugetări şi aşezări sufleteşti plăcute Domnului şi staţi astfel înaintea uşilor acestei intrări, până ce veţi auzi : « Varvara, mergi ! »
Citiţi Evanghelia, iar din scrierile Sfinţilor Părinţi – ceea ce vă vine în minte...cel mai bine Sfântul Efrem. El deseori se ruga pentru ceasul morţii. »
« Mila lui Dumnezeu să fie cu dumneavoastră ! Vă pregătiţi de o cale lungă – într-acolo de unde nu mai există întoarcere. Nimeni nu poate scăpa de această cale. Dar întrucât clipa când ni se va porunci să purcedem pe ea nu ne este cunoscută, ci se cunoaşte doar că ea poate veni oricând, cel mai bine este să credem că ACUM-ACUM va trebui să ne îndreptăm spre patria cerească şi să fim totdeauna gata de drum... »
« Da, da... Vremea trece şi nu-ţi dai seama cum se apropie moartea. [...] m-am pus în starea omului sortit morţii, care poate veni oricând să îl înghită, şi am simţit cât de amar este să fii în această stare – şi doar nădejdea îndoită în milostivirea lui Dumnezeu poate s-o îndulcească...Ce mare şi de nedescris este mila lui Dumnezeu ! Crucea Domnului – în ea ne este toată nădejdea. » ***
« Să ne pregătim şi noi...Vom avea de dat examen. Să cercetăm programa şi ce n-am învăţat, ce nu ştim bine, sa repetăm. Şi să ne grăbim a pune totul în rânduială – căci cine ştie, poate că vor striga îndată : « Teofan din Vâşa » sau « N. din Tambov », sau mai ştiu eu cine ; şi vom intra la examen. Fără caiete, fără cărţi... şi nimeni care să ne sufle. Fiecare va fi singur singurel, cu propriile mijloace... Ce-i de făcut ?! »
« Domnul, Care pururea este şi toate le plineşte, precum este acum cu dumneavoastră şi în dumneavoastră, aşa va fi şi după această trecere. Iar unde este Domnul, acolo sunt şi cerul şi tot ce este în cer : şi vederea cerească, şi auzirea cerească, şi simţiri pe potrivă, răcoare de dimineaţă ce împrospătează, privelişti şi feţe minunate. Să vă dea Domnul ca, însoţită de acestea, să ajungeţi la Tronul Lui, unde El va fi văzut de dumneavoastră în chip gândit, aşa cum este în trupul Său proslăvit, strălucitor şi atotluminător.[...]
Scriu ca şi cum aţi fi în pragul morţii, potrivindu-mă cuvintelor dumneavoastră. De vreme ce sunteţi încredinţată că , iată uşa se va deschide îndată şi se va arăta solul lui Dumnezeu să vă cheme la nuntă, fiindcă s-au gătit deja toate, sunteţi şi datoare să vă purtaţi ca şi cum s-ar fi întâmplat acestea.
Unele istorisiri despre cei ce mor spun că mai înainte vin spaime. Dar sunt şi istorisiri care ne dau încredinţare că unii dintre cei ce pleacă nu doar că nu au parte de spaime, ci prin cuvântul lor plin de îndrăznire gonesc hâdele cete ale dracilor, care de unii ca aceştia nici nu se pot apropia, fiind alungate de duhul trăitor în cel ce moare, care a fost zidit de către Duhul lui Dumnezeu de-a lungul întregii căi străbătute după întoarcerea spre Dumnezeu. Îmbărbătaţi-vă deci şi să se întărească inima dumneavoastră. Se vor risipi cei din tabăra vrăjmăşească şi se vor apropia ai noştri plini de lumină, frumoşi, aducători de veselie şi fericire. Har dumneavoastră şi pace !
« Întru ce îşi va îndrepta tânărul calea sa ? Întru păzirea cuvintelor Tale »
(Psalmul 118, 9)
Aici David este şi cel ce întreabă, şi cel ce răspunde. Că de vreme ce tinereţea este fără multă înţelepciune, uşoară şi lesne amăgită, pentru aceasta are trebuinţă de paza poruncilor lui Dumnezeu, că paza aceasta a poruncilor îndreptează viaţa tânărului şi o păzeşte.
Notă de subsol :
Zice însă Teodorit :
« Lesne povârnită este tinereţea şi către răutate iute-plecată, că se înviforează de felurite valuri de pătimiri. De aceea are nevoie de povăţuitor care să-l îndrepteze la limanuri; iar acesta este propriu dumnezeieştilor cuvinte : că acestea abătând de la căile potrivnice, sunt destule a îndrepta şi a povăţui către calea dumnezeiască. Şi ceea ce este zăbala la calul de herghelie şi frâu, aceasta se face tinerilor dumnezeiescul cuvânt. »
Zic însă Marele Vasile şi Eusebie :
« Să se înveţe cei ce acum plinesc cuvântul, ori sunt încă tineri care încă nu viază cu fărădelege, dar spre care a venit porunca lui Dumnezeu, pe care păcatul a început a-i mişca şi a-i tulbura, să se înveţe, zic, a-şi îndrepta cale loruşi, iar atunci când se dumiresc şi caută cum s-ar face aceasta, să se înveţe a păzi cuvintele lui Dumnezeu, răspunzând cu rugăciune şi zicând lui Dumnezeu : « Îndreptăm calea vieţii noastre când păzim cuvintele Tale cele semănate în dumnezeieştile Scripturi ». Că păzindu-se acestea nu lasă pe cel tânăr a călători strâmb, nici a se face în aşa fel încât să zică : Păcatele tinereţii mele şi ale neştiinţei mele să nu le pomeneşti, că bine este omului, precum zice Ieremia, din tinereţile sale să poarte un jug(Plângeri 3 : 27), căruia nici nu i se va zice : Cele ce nu le-ai adunat în tinereţea ta, cum le vei afla la bătrâneţe ?(Sirah 25 :3).
Iar Isihie prin mai tânăr înţelege poporul păgânesc, care călătorea strâmb încă mai-înainte de tinereţe ; că acesta este cel ce-şi îndreptează calea sa întru păzirea cuvintelor lui Dumnezeu. Că înţelegerea dumnezeieştii Legi e tuturor curăţitoare şi povăţuitoare ; căci de multă necurăţie e plină tinereţea, şi pentru aceasta are nevoie de curăţire ; pe aceasta însă căutând-o, a aflat chipul, adică întru păzirea cuvintelor Tale ».
Psaltirea în tâlcuirile Sfinţilor Părinţi – volumul II
Roadele educaţiei : caracterul oamenilor şi oameni de caracter
« Fericirea cea mai mare în viaţă e să fii om deplin ;
norocul cel mare
e să ai, pe deasupra, şi armonia unui suflet frumos,
adică să fii o personalitate.”
Creierul nu este ca o coală de hârtie nescrisă. Copilul are anumite însuşiri din naştere, care pot determina măcar o parte a caracterului. Altă parte se poate adăuga prin educaţie. Sufletul se poate altoi, ca şi pomii.[...]
Ţinta cea mai însemnată a educaţiei e să formeze caracterul, întrebarea e : poţi şti de la început dacă vei izbuti ori nu ? Repetenţii lui Hagenbeck ne spun din capul locului că sunt unele bleavuri din care n-ai să faci oţel niciodată. Totuşi, descoperirea asta nu-i tocmai veche. Acum o sută şi ceva de ani, erau oameni cu multă învăţătură, care pretindeau că educaţia este atotputernică ! Întemeiaţi pe o psihologie care afirma despre creierul copilului că e ca o coală de hârtie albă(Locke), ei socoteau că poţi scrie pe ea orice vrei. Într-o carte despre suflet(Helvetius, De l`esprit) se spunea că, dacă iei seama ce prinde mintea unui copil, vei ghici îndată apucăturile lui. Cine îşi încarcă mintea cu numere ajunge matematician ; cine se îndeletniceşte cu probleme de fizică ajunge fizician ; cine învaţă versuri va fi poet etc... Prin urmare, poţi creşte un copil cum ai îndopa un curcan. Poţi face şi un om de geniu dacă, alături de cunoştinţe, izbuteşti a deştepta în sufletul lui o pasiune puternică[...].
Dacă lucrurile ar sta aşa, cum credeau pedagogii materialişti ai veacului al XVIII-lea, Europa ar fi azi plină de oameni geniali şi de caracter. Adevărul sună însă altfel :
E drept că « nimic nu e în sufletul nostru care să nu fi trecut prin simţurile noastre », dar asta nu înseamnă că creierul e ca o coală de hârtie pe care să scrii orişice. Căci, chiar hârtie de ar fi, şi tot e deosebire : una prinde repede cerneala, alta nu ; una suge, alta lăţeşte scrisul etc. Prin urmare, copilul vine şi el cu o anumită zestre de la mamă, tată, moşi şi strămoşi.[...] De aici urmează că e de cea mai mare însemnătate pentru părinţi şi profesori să dibuiască din capul locului ce însuşire aduce cu sine copilul din naştere. Lucrul nu e uşor, dar sunt totuşi mijloace ca să pipăim însuşirile cele mai răsărite ale cuiva. De pilda, unul are o agerime în ceea ce priveşte văzul. Nu numai că deosebeşte bine formele şi culorile, dar le şi ţine minte cu înlesnire. Sunt pictori care pot zugrăvi chipul cuiva după ce l-au văzut o singură dată. Astfel de oameni se zic că au tipul vizual.[...]
Alţii au un auz foarte fin. Urechea lor e ca placa unui fonograf ; ascultând o singură dată un concert, pot transcrie din memorie o partitura întreagă[...]Acesta este tipul auditiv.
În sfârşit, alţii se bizuie pe memoria mişcărilor mâinii. Se pomeneşte de croitori care iau măsura numai pipăind corpul cuiva. Acest tip se numeşte motor.
Astfel de vorbe dovedesc că pornirile înnăscute au mare însemnătate. Fiecare om este un amestec de însuşiri moştenite şi altele dobândite cu vremea, aşa că numai închegarea lor în cursul vieţii îţi poate lămuri care este adevăratul fond al caracterului unui individ. De unde urmează că încercarea de a caracteriza copilul e cu mult mai grea decât caracterizarea omului matur.
Totuşi, putem deosebi de timpuriu mai multe categorii.
I. Oameni simţitori, adică aceia ale căror suflete vibrează foarte uşor. Şi anume :
a) Unii sunt slabi: tremură şi de umbra lor, ca iepurele. N-au destulă putere fizică, nu-s adânci la cuget şi n-au statornicie nici în ce zic,nici în ce fac. (De obicei, felul acesta de simţire se vede la unele femei.)
b) Alţii sunt simţitori şi gândesc cu mare agerime ; însă de prea multă gândire, rămân nehotărâţi, nu păşesc la faptă. Cum stă barza într-un picior, aşa stau ei în contemplarea lumii, cântărind mereu cugetul lor şi al altora, luând seama să noteze zi cu zi întâmplările traiului, ca şi cum Universul s-ar învârti în jurul fiinţei lor(Călugări, filosofi, ipohondri...)
c) În sfârşit, sunt oameni simţitori, care au şi destulă putere pentru a lucra, dar lucrul lor e cu toane ca zborul liliacului : aci se avântă spre cer, aci se întorc spre pământ şi ating abia o clipă realitatea, pentru a se dezgusta de ea şi a cădea iarăşi în pirotire. În categoria aceasta intră mulţi artişti.
Din punct de vedere filosofic, oamenii simţitori sunt aplecaţi spre pesimism. Pentru cea mai slabă cauză de nemulţumire, nervii lor vibrează. O mică suferinţă e în stare să le răscoleasca sufletul mai mult decât o mare bucurie. Senzaţiile organice(interne) precumpănesc asupra impresiilor din afară.[...] Marea impresionabilitate a nervilor e întotdeauna semn de slăbiciune şi de ruină cu o scadenţă foarte apropiată.
II. Temelia unei naţiuni trainice o fac îndeosebi oamenii cu destulă putere, adică energici(voluntari).
La aceştia, pornirea spre lucru e ceva statornic. De dimineaţă până seara, muncitorul vrednic roboteşte când una, când alta. Odihna pare pentru el o greutate. E semnificativ cuvântul unui plugar care, întrebat de ce mai munceşte, după ce agonisise destulă stare, a răspuns : Muncesc ca să nu mă găsească moartea stând...
Omul care nu cunoaşte odihna şi la care munca porneşte din plinătatea puterilor trupeşti şi sufleteşti, întocmai ca apa din izvor, e tipul de caracter cel mai preţios pentru stat.
Dar şi în hărnicie putem deosebi variante. Alături de tipul sănătos descris până aici, e şi un tip vulgar, caracterizat printr-un apetit nemăsurat. Sunt oameni care veşnic se agită şi, neavând destulă putere să creeze, ei caută să acapareze, după formula : obraznicul mănâncă praznicul. De aceea, astfel de specimene se amestecă peste tot, pretind toate slujbele, se aşează la toate mesele şi-s gata să dea prin băţ, numai să aibă succes material ori de vanitate. Democraţia modernă a scos la iveală varianta aceasta în toate societăţile contemporane şi, îndeosebi, în cele semiculte, unde oamenii sunt preţuiţi nu în raport cu meritele, ci cu pretenţiile lor.
Exista însă şi un tip de hărnicie superioară : a acelora care lucrează fără să urmărească un interes personal. Aceştia sunt marii creatori(artiştii, oamenii de stat şi inventatorii). Goethe, Cavour, Pasteur...ar fi exemple caracteristice printre moderni. Precum dintre senzitivi se iveşte tipul fricos, iar din ceata harnicilor vulgari iese tipul tiranic al celor care chinuiesc pe alţii, de asemenea, din categoria activilor superiori se înalţă tipul optimistului senin, care potoleşte furtunile şi îndreaptă scăderile epocii lor. Pentru toate neajunsurile lăuntrice, ei se despăgubesc cu o activitate îndreptată spre o creaţiune impersonală. : artă, stat, ştiinţă etc. Caracterul cel mai deosebitor al acestei hărnicii superioare este lipsa de vanitate.
III. În sfârşit, a treia categorie e a caracterului apatic sau cum îi zice românul : moale. Deosebim şi aici două trepte de potolire sau nepăsare :
- a celor sterpi, care vegetează – trândavii adevăraţi;
- a celor cu oarecare putere de a lucra, iar uneori şi cu o reală putere de a gândi.
Practic vorbind, în loc de cele 8 despărţituri înşirate până aici, ne putem mulţumi cu trei:
Omul normal. Limba română are un cuvânt frumos, omenie, arătând însuşirea specifică a omului în sens sufletesc. Când ai zis de omenie ai spus tot. Din contră, când ai zis Ne-tot, ai afirmat din capul locului că ai în faţă un exemplar care stă sub nivelul obişnuit al speciei umane. Aşadar, după experienţa condensată în limba poporului nostru, ierarhia valorilor omeneşti cuprinde aceste trepte :
a) netoţi : slăbănogii, trândavii, infirmii, degeneraţii şi, în genere, cei lipsiţi de echilibru. Fireşte, scara e lungă şi foarte variată. La un capăt stau tâmpii care, numai prin caracterele somatice, pot fi puşi în rândul oamenilor. La celălalt capăt stau netoţii cu unele însuşiri remarcabile şi chiar extraordinare. Pentru un om normal, trebuie oarecare gândire să socotească în minte cât preţuiesc 175 saci de grâu dacă sacul se vinde cu 177 lei. Calculatorul-fenomen îţi spune cu ochii închişi câte fire de nisip se afla într-o ladă de 376. 891 metri cubi[...] Dar la atât se mărgineşte puterea sufletească a omului ne-întreg. E ca un boa constrictor care, din timp în timp, cască o gură cât o şură, înghite un mistreţ, apoi cade în nesimţire ca un bolovan. [...] Cutare ticălos superlativ nu unea pictura cu beţia, escrocheria, omuciderea şi toată hora viciilor şi a crimelor ? Medicii au o vorbă ciudată. Vorbind despre o rană complicată, un cancer sau o alta grozăvie patologică, ei zic : e un caz frumos! Adevărul e că oricât de extraordinare ar fi unele însuşiri, astfel de oameni numai « suflete frumoase » nu pot fi ; ci, după toate regulile logice ale clasificării, ei sunt ne-toţi, adică făpturi lipsite de întregimea şi armonia care caracterizează pe omul adevărat.
De aceea, din punct de vedere practic, educatorul trebuie să ţină veşnic sub observaţie pe toţi netoţii, fie că sunt brute pasive, fie că în mijlocul dezechilibrelor lor licăreşte, ca ochiul şarpelui, raza unei însuşiri, pe care cel fără simţ critic o numeşte îndată talent[...] socotim că toţi tâmpiţii, toţi săracii cu duhul şi toate sufletele lipsite de armonia sănătăţii, exact vorbind, merită numele de infra-oameni. Toţi aceştia, ca regim de creştere, intră în categoria repetenţilor lui Hagenbeck. Toată admiraţia pentru virtuozitate – când este, dar imediat, toate lanţurile şi zăbrelele, pentru a izola acel infra-om, botezat pe nedrept cu numele de artist.
b) Mai sus, stă omul normal,având atributul deplin al omeniei. Fie că e muncitor cu palmele, fie că munceşte cu gândul, el este axa împrejurul căreia se învârteşte zilnic tipul speciei omeneşti : mijlociu în unele sau chiar în toate manifestările sale, omul normal are însă armonia care îl ajută să cuprindă şi apoi să reflecteze lumea în proporţiile sale juste. El e chezăşia progresului omenirii. Infra-oamenii sunt eliminaţi, iar oamenii normali elimină pe netoţi, după cum stolul păsărilor sănătoase ciupeşte şi alungă o zburătoare cu înfăţişare monstruoasă. Deaceea putem zice : Fericirea cea mai mare în viaţă e să te naşti om întreg.
c)În sfârşit, deasupra mijlociei simpatice, se ridica un tip mai înalt : lângă întregime se adaugă o mare putere, dar în acelaşi timp o deplină armonie între suflet şi manifestările lui în afară. Astfel de exemplare se numesc personalităţi. Ei sunt ca zeii lui Homer : au toate însuşirile oamenilor, însă ridicate la o treaptă cu mult superioară. Goethe, de pildă. Frumoasa armonie a vieţii sale pururea activă, pururea simţitoare la natura frumuseţii şi statornic îndreptată spre progresul omenirii[...] e o dovadă că natura nimereşte câteodată îmbinări de însuşiri care ridică unele exemplare la nivelul omului-erou. Aici poate fi vorba într-adevăr de supraoameni, - ceea ce este norocul cel mai mare în viaţă.
Se înţelege, din punct de vedere psihologic, împărţirile înşirate până aici sunt neîndestulătoare. Cele opt nuanţe de caracter cuprinse în categoriile : simţitor, activ şi appatic nu-s aşa de simple. [...] Pentru educator şi pentru omul de stat, e însă vrednic de notat : că numai pe încetul cu încetul, caracterul se încheagă prin colaborare între însuşirile moştenite şi cele adăugate în cursul vieţii, în copilărie şi în tinereţe ; se poate, aşadar, vorbi cel mult de o caracterizare provizorie ; abia în mijlocul vieţii se dezveleşte pe deplin caracterul adevărat al fiecărui om.
Simion Mehedinţi Soveja, Altă creştere – Şcoala muncii, Editura Rotonda, Piteşti, 2009.
Mă întreb dacă măcar ne dăm seama, în calitate de părinţi şi educatori, încotro plutesc în derivă cei mai mulţi dintre copiii noştri, în special cei aflaţi la vârsta adolescenţei, la care bazele caracterului ar trebui să fie deja puse?
Îmi amintesc de o discuţie, purtată în urmă cu vreo doi ani, la clasa a XII-a, despre “caracter”. Nu cred că am reuşit să precizăm clar sensurile conceptului, oricât au încercat doi-trei dintre elevi să contribuie prin opinii la obiect. Mi-am dat seama atunci de un adevăr : în familie şi în şcoală formarea caracterului este lăsată la întâmplare, de cele mai multe ori.
Ce înseamnă să ai caracter ? Nu sunt psiholog, nici profesor de psihologie, nu cunosc termenii de specialitate, dar voi încerca să exprim simplu şi practic, poate fără o logică impecabilă, sensurile pe care le găsesc implicate în noţiunea aceasta.
Un om de caracter nu minte, nu trişează, nu jigneşte, nu pune în inferioritate cu răutate pe ceilalţi. Nu profită de slăbiciunile aproapelui, nu-şi loveşte adversarul pe sub centură, nici pe cel aflat la pământ. Nu râde la spectacolul trist al slăbiciunilor sau păcatelor, defectelor celui de lângă el. Nu se bucură că altul este pus în inferioritate, ci încearcă să-i ia apărarea şi-i oferă braţul său. Nu critică în public scăderile celorlalţi, cu atât mai puţin în particular sau pe la colţuri. Nu trage cu urechea, nu spionează, nu colportează. Nu denigrează, nu suspectează, nu acuză fără dovezi, nu caută triumful cu orice preţ. Nu-şi trădează cauza, idealurile, prietenii, neamul. Nu se vinde şi nu este de vânzare, pune onoarea şi numele nepătat mai presus de orice. Este drept şi loial, este capabil să-şi vadă şi să-şi admită greşelile. Este dornic să şi le corecteze, nu pentru a se putea mândri, ci pentru a nu răni sau cauza prejudicii prin greşelile şi minusurile sale.
Nu urmăresc să susţin că este perfect – deşi Mântuitorul ne cere să fim desăvârşiţi, aşa cum este Tatăl nostru cel din ceruri. Spun doar că este onest, consecvent cu sine, bineintenţionat şi gata să-şi sacrifice egoismul pentru cauza binelui.
Iertaţi-mă, nici pe noi nu ne-au învăţat ce înseamna să ai caracter, abia prin literatură mi-am format o idee despre această valoare necesară unui om la fel de mult ca adevărul şi dreptatea. Sau poate doar mie mi-e dor de caractere în faţa cărora să mă înclin, pe care să le respect, după care să mă modelez. Acum ştiu cu siguranţă că au avut caracter oameni ce şi-au sfinţit viaţa prin suferinţă şi jertfă, Valeriu Gafencu, Costache Oprişan, Mircea Vulcănescu, Părintele Calciu, Părintele Justin... nu vreau să fac o statistică, doar să vă sugerez gândul meu. Eu o ştiu, dar ei, cei ce vin în urma mea şi mă privesc cu ochi orbi şi goi, cu urechile astupate şi creierele aproape spălate de cultura americană sau occidentală a ultimelor decenii ? Ei cum o vor afla ? Teribilismele, obrăznicia de frondă, înşelăciunea generalizată, vânatoarea de note mari care nu exprimă nimic temeinic în domeniul cunoştinţelor, distracţia ca unic scop în viaţă ? Pot acestea înlocui caracterul ?
Lipsa de caracter degenerează în răutate şi cruzime. Lipsa de caracter degenerează în dispreţ arogant faţă de cei de lângă tine, chiar şi de cei din « gaşcă ». Lipsa de caracter stă la temelia cinicei călcări peste cadavre pentru a te afirma, « cadavrele » fiind : onoarea, bunul simţ, morala creştină.
Cine se ocupă în ţara aceasta de edificarea caracterelor ? Ce creştem noi ? Oare se va mai putea respira în societatea românească peste un deceniu, când aceşti copii vor ajunge maturi, dar nu vor avea caracter şi nici măcar o idee despre ce înseamnă caracterul ?
« Şt. Zisulescu se referă la toate componentele vieţii psihice, definind, foarte inspirat, caracterul ca “însuşirea persoanei luminată de intelect, susţinută de sentiment şi direcţionată de voinţă – spre a lua o atitudine faţă de realitate”. Tot Şt.Zisulescu vede trei sensuri ale noţiunii de caracter : 1) caracteristic (sens general, pentru toate domeniile) ; 2) etic – legat de morală ; 3) psihologic – reflectând modul individual de manifestare faţă cu realitatea. »
***
« caracterul nu este înnăscut, ci se formează în procesul adaptarii la mediu, la relaţiile sociale şi prin educaţia din familie şi din şcoală, un rol ce nu poate fi neglijat având şi modelele pe care individul le consideră demne de urmat. Este şi opinia pe care o împărtăşim fără rezerve. »
***
« Caracterul valorifică însuşirile de temperament, ca şi aptitudinile, rezultând de aici funcţia de autoreglaj. Însuşirile de temperament pot facilita sau îngreuna formarea însuşirilor de caracter. Totodată, unele trăsături de temperament pot fi compensate prin însuşiri de caracter sau sunt influentate de caracter. »
« ...să amintim şi particularităţile importante ale caracterului : – unitatea (păstrarea a ceea ce este pozitiv – însuşiri şi relaţii) ; – expresivitatea (elemente care reţin atenţia, exprimare clară) ; – originalitatea (nota distinctivă a persoanei) ; – bogăţia (multitudinea relaţiilor stabilite în viaţa socială) ; – statornicia (constanţa comportamentului) ; – plasticitatea (adaptarea la noi cerinţe, respectând cadrul general fixat, principiile) ; – tăria de caracter ( rezistenţa la influenţe contrare scopurilor şi convingerilor fixate).
Ne-a parvenit, cu oarecare intarziere, urmatorul apel de o maxima urgenta si gravitate de la Bogdan Stanciu, in numele Pro-Vita Bucuresti si al Aliantei Familiilor din Romania.
Intrebarea noastra ar fi: Biserica Ortodoxa Romana (si in general Bisericile Ortodoxe din Europa) au de gand sa faca ceva, sa ridice glasul macar in al XII-lea ceas, pana cand Consiliul Europei si, implicit, si statul supranational UE (a carei “provincie” marginala suntem), nu vor deveni efectiv noi Sodoma si Gomora, iar marturisirea crestina minimala va fi, practic, persecutata in mod oficial si legal, deschizand drumul celei mai ingrozitoare tiranii antihristice din istoria lumii?
ACTIUNE NECESARA – CONSILIUL EUROPEI!
Dragi prieteni,
In 27 si 29 ianuarie sunt programate la vot in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (PACE) doua rapoarte foarte importante si periculoase pentru valorile noastre comune. Scopul acestui mesaj este sa ne indemne la actiune pentru respingerea lor.
Va rugam cititi cu atentie cele de mai jos. Daca mai cunoasteti persoane interesate, dati-le de stire.
Consiliul Europei cuprinde reprezentanti din 47 de tari europene (inclusiv tarile UE) si are printre atributii armonizarea legislatiilor nationale cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului (CEDO). Autoritatea suprema privind interpretarea Conventiei este Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
In ultimii ani, PACE a fost parazitat de forte radicale de stanga, care fac presiuni crescande pentru adoptarea unor rezolutii in acord cu agenda lobby-ului international pro-avort si pro-homosexualitate, impotriva vietii, impotriva familiei si impotriva libertatilor religioase.
Rezolutiile PACE sunt folosite ca instrument de presiune asupra guvernelor si parlamentelor nationale pentru ca acestea sa modifice legislatia interna. Reamintim ca legislatia internationala are prioritate in fata celei nationale.
Totodata, rezolutiile sunt adesea luate in considerare de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in emiterea deciziilor sale, care sunt obligatorii.
*
CE CUPRIND RAPOARTELE CONTESTATE?
Ambele rapoarte ameninta grav familia, dreptul la viata, moralitatea publica, interesul superior al copilului precum si dreptul si interesul suveran al statelor de a proteja aceste valori.
1. Raportul privind discriminarea in baza orientarii sexuale si a identitatii sexuale – 27 ianuarie
[Documentul 12087 - “Discrimination on the basis of sexual orientation and gender identity”, raportor Andreas Gross, Elvetia, Grupul Socialist]
Textul integral in limba engleza: http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/WorkingDocs/Doc09/EDOC12087.htm Raportul cere statelor membre: * Sa legalizeze casatoriile homosexuale precum si sa recunoasca reciproc casatoriile si uniunile civile intre persoane de acelasi sex; * Sa adopte legislatii interne prin care sa elimine orice fel de discriminare pe motiv de orientare sexuala, sa interzica orice referiri si manifestari publice negative la adresa asa-ziselor „minoritati sexuale”. Acest obiectiv submineaza libertatea de asociere, religioasa, de cuvint si drepturile parentale; * Sa-si ajusteze sistemul educativ in sensul promovarii in randul minorilor a homosexualitatii ca stare de normalitate si sa combata “homofobia” prin actiuni legislative si educative adresate tinerilor; * Sa faciliteze, chiar din fonduri publice, schimbarea sexului biologic al indivizilor cind acestia o cer.
2. Raportul „Cincisprezece ani de la Conferinta Internationala asupra Populatiei si Dezvoltarii” – 29 ianuarie
[Documentul 1192 - ’15 years since the International Conference on Population and Development Programme of Action’, raportor – Christine McCafferty, Grupul Socialist]
Textul integral in lb. engleza: http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/WorkingDocs/Doc09/EDOC11992.htm Raportul promoveaza avortul ca mijloc de planificare familiala si control al nasterilor, fortand recunoasterea acestuia ca „drept al omului” si finantarea din fondurile publice.
*
CE PUTEM FACE?
Opozitia fata de aceste documente este o datorie crestina, pe care va invitam sa o indeplinim impreuna.
1. Contactati delegatii Romaniei in Consiliul Europei si exprimati-va pozitia.
Solicitati-le ferm sa voteze respingerea ambelor documente.
Datele de contact ale reprezentantilor delegatiei Romaniei la Consiliul Europei:
Doamna Mihaela Draghici, Senat, la Tel: +40 21 414 25 84, Fax: +40 21 313 35 07, sau electronic la adresa mihaela.draghici@ senat.ro.
Daca sunteti un ONG, trimiteti o adresa oficiala, scrisa, in acest sens.
Trimiteti un e-mail sau un fax; daca puteti, dati si un telefon – ar fi ideal.
Va rugam sa ne inaintati orice raspuns pe care l-ati primit.
Ne puteti contacta la urmatoarele adrese:
office@protejarea-familiei.com
provitabucuresti@yahoo.com
2. Rugaciunea este, se intelege, foarte utila si necesara. Fie ca Dumnezeu sa le deschida mintile si inimile reprezentantilor statelor europene la Consiliul Europei pentru a respinge aceste documente otravitoare.
şi pe cei smeriţi cu duhul îi va mântui (Ps. 33, 17)
***
« Aproape este Domnul de cei umiliţi la inimă ... »
Dumnezeu adică(după Marele Vasile) este aproape de toţi, că Însuşi zice prin Ieremia : « Dumnezeu apropiat sunt Eu, zice Domnul, şi nu Dumnezeu depărtat ». Însă noi, oamenii, pentru răutatea noastră, ne facem depărtaţi de Dumnezeu, că însuşi acelaşi David zice : « Iată, cei ce se depărtează de Tine vor pieri »(Ps. 72, 26). Iar cei zdrobiţi cu inima sunt cei care se zdrobesc şi plâng pentru păcatele lor, căci zdrobirea şi lacrima mult zdrobesc cugetarea şi inima.*
« ...şi pe cei smeriţi cu duhul îi va mântui »
După rânduială adică, umilinţa şi zdrobirea inimii merg înainte, cum s-a zis mai sus. Apoi, umilinţei îi urmează smerenia, despre care zice aici ; însă smeriţi cu duhul nu se arată cei ce sunt smeriţi cu trupul, şi după forma cea din afară a trupului, ci aceia care sunt smeriţi cu sufletul, şi nu cei care doar zic cuvinte smerite, ori se smeresc din pricina vreunei sile a sărăciei, sau a vreunei stăriîmprejur[sau în virtutea vreunei circumstanţe oarecare], ci cei ce sunt smeriţi cu inima şi cu cugetarea, şi care se smeresc pe sine dinăuntru, fără de vreo silă dinafară.**
Note de subsol :
* Zice însă dumnezeiescul Chiril : « Însă măcar de s-ar înţelege toate ale lui Dumnezeu cu deplinătate(că unde nu este Cel ce toate le plineşte ?), însă după negrăitul Cuvânt al firii celei dumnezeieşti, chiar de ar fi de faţă, de multe ori pare a fi departe, când oarecari din cei ce nu-L iubesc ar fi în primejdie, iar la sfinţi numai cât nu stă de faţă, şi este aproape la cei zdrobiţi cu inima ». Zice însă şi Teodorit : « Cu deosebire poartă grijă Dumnezeu de cei ce întrebuinţează smerita cugetare, că pe aceştia i-a numit zdrobiţi cu inima ».
** Iar Marele Vasile zice : « Aceştia sunt săracii cu duhul despre care a zis şi Mântuitorul, că a lor va fi Împărăţia Cerurilor, că Fericiţi, zice, sunt cei săraci cu duhulcă a acelora este Împărăţia Cerurilor. Acela ce nu are nicio mândrie, nici cugetă despre ceva din cele omeneşti, acela este şi zdrobit cu inima şi smerit cu duhul ».
Cuviosul Eftimie Zigabenul ; Sfântul Nicodim Aghioritul – Psaltirea în tâlcuirile Sfinţilor Părinţi - Volumul I, Editura Egumeniţa, Editura Cartea Românească, 2009.
"Cu Dumnezeu vom birui şi El va nimici pe cei ce ne necăjesc pe noi”(Ps.59, 13)
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
« Ajutorul meu de la Domnul..."
Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu !
Persoane interesate
Faceți căutări pe acest blog
Acatistul Sfintei Ecaterina
Catapeteasma Bisericii de la Aiud
Sfinţii Mărturisitori din închisori
Doamne, ia-mi libertatea care îmi robeşte sufletul şi dă-mi robia care-mi eliberează inima!”
Mărturisirea lui Dumnezeu cu preţul vieţii este preţul învierii oamenilor întru sfinţi.(Pr. A Boca)
Sf. Acoperamant
Sf. Apostoli
Sfânta Cruce
Sf. Ioan Botezătorul
Sfinţii Arhangheli
Sfântul Spiridon al Trimitundei - Vecernia
Cuviosul Paisie
" Domnul Dumnezeu, PreaMilostivul, să vă binecuvinteze, Domnul să vă ajute, Domnul să vă miluiască, Domnul să vă păzească de tot răul, Domnul să va umple de bucurie duhovnicească, Domnul, ca un bun şi iubitor de oameni, să vă ierte de păcate şi în ceruri cu drepţii să vă primească ! Binecuvintează, Doamne, pe robii tăi aceştia şi rugăciunea lor, şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor, şi smerenia lor, şi răbdarea lor. Binecuvintează, Doamne, osteneala lor, şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor, şi viaţa lor, şi sfârşit bun le dăruieşte, iar dincolo un colţişor de rai le dăruieşte, că binecuvântat eşti în veci. Amin !"
"Dumnezeu te urmăreşte cu iubirea Sa îndurerată, în orice ţară te-ai duce. Iubirea e ca Dumnezeu: nu are hotare."(Pr. Arsenie Boca)
*** „…aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin”
***
« Dragostea este suprema răspundere pentru altul » (Pr. Dumitru Stăniloae)
***
