Minunea petrecută în inima mea

« Dumnezeu a făcut dintr-o inimă de piatră una omenească. »

« Unde înainte a stăpânit dorinţa de subjugare, de nimicire şi întunericul, acum, prin mila Sa, au intrat dragostea, înţelegerea, părtăşia şi mila. Îngâmfarea mea a lăsat tot mai mult loc smereniei – cel mai bun leac împotriva mândriei. Dintr-o singură lovitură, s-a schimbat tot felul meu de  a privi lumea – încă mă mai mir că acest lucru a fost cu putinţă atât de uşor şi de repede. Iertarea a luat locul  urii şi căutării răzbunării. Curând după aceea l-am întâlnit pe pedofilul romano-catolic care m-a violat vreme de şapte ani şi  i-am întins mâna spre iertare – mărturisesc, însă, că n-a fost un lucru uşor. Începând de atunci am mers des la mama, în Germania, iar mai târziu l-am reîntâlnit şi pe tatăl meu, la Stuttgart. Pe amândoi  i-am iertat fără rezerve, înainte ca ei să moară.

Mi s-a luat o negură de pe ochi când am descoperit pe parcursul anilor, adevăratele valori ale vieţii. Dumnezeu a făcut dintr-o inimă de piatră una omenească. Vechiul meu “maestru”, diavolul, îmi preschimbase viaţa într-o ruină mâncată de vreme: un lăcaş murdar, noroios, năpădit de buruieni, fără acoperiş, cu duşumeaua găurită, putrezit şi fără ferestre. Prin faptul că L-am primit pe Mântuitorul Hristos ca Domn şi Stăpân  al vechii mele case nu s-au schimbat prea multe, la început – doar “proprietarul”. Dar noul proprietar îşi iubeşte casa, se îngrijeşte de moşia sa, o ţine curată şi o ocroteşte. El a reparat acoperişul, a scos apa din pivniţă, a pus ferestre noi, a zugrăvit-o şi a împodobit-o, până când casa a ajuns să fie din nou locuită. Pe scurt : El are dragoste, El este dragoste. Această curăţire s-a făcut prin Duhul Sfânt, fiind opusul meditaţiei asiatice, ale cărei efecte narcotice ascund nimicirea  prin faptul că dau sufletului un obiect neimportant  care să îi abată atenţia. Adevărata luminare, pe care unii, din nefericire, o caută în religiile asiatice, îşi găseşte împlinirea în recunoaşterea luptelor pierdute, în lupta împotriva păcatelor şi a patimilor. Lucrează apoi harul, mila şi iertarea lui Hristos, Care tocmai pentru aceasta Şi-a vărsat  sângele pe Cruce, într-un mod foarte personal, pentru mine însumi ! Cine ar fi gândit aşa ceva ? !

Multe taine ale vieţii ne vor rămâne ascunse, întrucât ele nu sunt făcute pentru a fi înţelese. Doar cel care este pregătit să îşi asume « riscul » credinţei va învăţa să « vieţuiască ». Doar cel ce se deschide spre a  parcurge lungul drum de la minte la inimă(acest lucru nefiind o trădare a inteligenţei sale) Îl va întâlni pe Dumnezeu în sine , în alţii, pretutindeni – poate cândva chiar şi în vrăjmaşi. Cel ce are curaj, precum Socrate, ca « nimic să ştie », adică să se lepede de pasiuni, de prejudecăţi, de carieră, de cunoaşterea dobândită, pentru a le preda pe toate acestea lui Dumnezeu, ca El să stăpânească şi să le  aşeze pe un făgaş mai bun, acela va învăţa să audă şi să simtă de unde bate vântul. [...] Doar de vom lepăda bogăţia noastră, adică de vom renunţa la egoism, de ne vom despărţi de patimile noastre, de dragostea de bani, de putere, de sex, atunci ni se vor deschide cerul şi adevărata dragoste – chiar aici pe pământ. Atunci nu ne vom mai reveni din uimire. »

Klaus Kenneth – Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului

Editura Agnos, Sibiu, 20009

A ierta este libertatea(III)

« Naiv este cel ce crede că va putea străbate calea, urmând lui Hristos, fără lacrimi. Ia o nucă uscată, pune-o sub o presă puternică, şi vei vedea cum curge din ea untdelemnul. Ceva asemănator se întâmplă cu inima noastră atunci când focul nevăzut al cuvântului lui Dumnezeu o pârjoleşte din toate părţile. Impietritu-s-a inima noastră în egoismul ei de fiară şi, ce este mai rău, în spasmul mândriei sale. Dar cu adevărat exista un astfel de Foc (cf. Lc. 12:49) în stare să topească până şi metalele cele mai tari, şi pietrele. »

 ***

« Plânsul duhovnicesc, prin firea sa, este cu totul altul decât plânsul sufletesc. El ţine de o neîntreruptă gândire la Dumnezeu şi de o dureroasă întristare pentru despărţirea de El. Plânsul sufletesc, pătimaş, ucide trupul, îi stinge vioiciunea, atunci când cel duhovnicesc curăţă omul de patimi purtătoare de moarte şi prin aceasta îl învie pe de-a-ntregul. Prin plâns fierbinte se curăţă mintea noastră de chipuri pătimaşe. Printr-însul se pogoară în sufletul nostru bărăţia cea duhovnicească şi omul se pune mai presus de înspăimântări şi de frici. Cu cât mai adânc plânsul nostru de pocăinţă, cu atât mai temeinic ne slobozim de un întreg şir de nevoi aparent fireşti, de astfel de patimi nimicitoare precum mândria şi mânia. Inlăuntru se sălăşluieşte bucuria, până atunci necunoscută, a slobozeniei. »

Arhimandritul Sofronie

  ***
Când Arhimandritul Sofronie Saharov va fi canonizat nu se va numi Sfântul Sofronie de la Essex, ci Sfântul Sofronie cel Mare sau Teologul ! Toţi mă voiau în biserica lor, pentru că eram celebru deja, numai arhimandritul Sofronie nu mă chema la el, la ortodoxie. El nu! Ştia că ortodoxia este greu de purtat, că înseamnă urmarea lui Hristos ; sămânţa trebuie să moară, iar moartea e incomodă. De aceea neoprotestanţii recad  frecvent în viaţa păcătoasă. Noi prin fiinţa noastră trebuie să fim Sfânta Scriptură, să o întrupăm. I-am cerut Părintelui Sofronie să mă primească în ortodoxie. Bine, mi-a zis, dar nu-i vina mea dacă te faci ortodox ! Şi au trecut 25 de ani ! În ortodoxie trebuie să-i iubim pe toţi. Am putut s-o iert şi s-o iubesc pe mama care nu m-a iubit. Am putut să merg la preotul acela şi să dau mâna cu el. L-am iertat. Însă nu putem ierta decât în Hristos. A ierta este libertatea. Acum sunt un om liber.

Ştiţi ce mi-a placut cel mai mult în ortodoxie ? Iconomia !

Părintele Sofronie avea cinci talanţi de la Dumnezeu. Noi avem numai doi. Să-i înmulţim! Putem naşte încă pe atâţi.  Dacă suntem pregătiţi să murim în vechiul Adam sau în vechea Evă. Întreaga Românie are o şansă prin noi. Nu avem voie să tăcem. Să-L mărturisim pe Hristos. Dar nu avem voie nici să vorbim dacă oamenii nu sunt încă pregătiţi . Când vor fi pregătiţi să ne asculte, le putem schimba viaţa.  Oamenii de lângă noi vor simţi că ne-am deschis inimile lui Hristos şi vor fi atraşi spre noi.

În toţi aceşti ani, dragostea nu a dispărut şi  dacă ai dragostea n-o mai dai de la tine.  Dumnezeu se foloseşte de tine.  Hristos a înviat ! "

Fiind destul de târziu nu s-au pus foarte multe întrebări. O studentă a întrebat  dacă nu i s-a întâmplat să-l considere lumea schizofrenic. A răspuns că i s-a întâmplat. Dar el nu e schizofrenic, ci nebun pentru Hristos.

Mă credeţi sau nu, dar n-am mai avut pe ce să iau notiţe, pentru că nu am fost pregătită, am scris pe ce am nimerit. Aşa că această parte se reflectă mai puţin. Eu am pus două întrebări: După regăsirea lui Hristos a mai suferit alte atacuri demonice? A spus că nu au mai avut aceeaşi intensitate, iar harul lui Dumnezeu le-a făcut neputincioase.  Cu ce alte probleme s-a mai confruntat după întoarcere ? Cu rezistenţa omului său vechi, cu deprinderile păcătoase, cu patimile. A zis că înainte nu-i suporta pe poliţişti, de exemplu, iar după, se înfuria numai ce vedea unul. Vechiul Adam, susţinea Luther, care era teolog,  a fost închis într-o ladă şi trimis peste ocean. Dar  dacă priveşti în urmă, îl vezi la doi paşi în spatele tău!

  O doamnă l-a întrebat cum se împacă dorinţa de cunoaştere cu  preceptul « Crede şi nu cerceta ! ». A recurs, în esenţă,  la experienţa Sf. Toma şi la cuvintele Mântuitorului : « Fericiţi cei ce nu m-au văzut şi au crezut ! ». Altcineva l-a întrebat  de ce nu a rămas ateu. Pentru că nu este dragoste în ateism.

Voiam să aflu mai multe despre Părintele Sofronie şi despre cunoştinţa cu Părintele Rafail Noica. Am ales ultima variantă. A spus că sunt prieteni din 1982, că este un fel de purtător de cuvânt al lui către noi, că rugându-se în sindgurătate slujeşte mult mai mult României, iar pentru a fi ca Arhimandritul Sofronie are nevoie de recluziune. Părintele Rafail nu are nimic nou de transmis, totul este în cărţile şi conferinţele sale. Apoi a evocat momentul în care chipul Părintelui Rafail i s-a arătat ca al lui Hristos, în lumină, şi  exlplicaţia pe care i-a dat-o atunci la întrebarea : Cum este posibil să aveţi faţa lui Hristos ? Timp de 16 ani Arh. Sofronie i-a interzis să vorbească, pentru a-L găsi pe Hristos în inima lui, a-L trăi pe Hristos. In timp ce predicatorii protestanţi după trei ani de şcoală sunt trimişi să-L poropovăduiască pe Cel pe Care nu-L cunosc decât din citirea Sfintei Scripturi. Ei citesc şi interpretează textele, dar nu pot cădea de acord, că le lipseşte harul. Şi atunci au nenumărate « biserici ».  Fiecare îşi face biserica lui.

Ne-a îndemnat să ne spovedim, să primim Sfânta Împărtăşanie, să păstrăm legătura cu duhovnicii noştri.  Mai ales să ne rugăm cu rugăciunea inimii : « Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul ! »

Nădăjduiesc să fi înregistrat cineva toată conferinţa.  Până la confirmare, atât pot, cu îngăduinţa şi ajutorul lui Dumnezeu, să vă ofer din bucuria întâlnirii cu Hristos prin mărturisitorul său Klaus Kenneth.

Celor din Bucureşti le doresc  o după-amiază  de 5 mai duhovnicească !

PS. Abia aştept să citesc cele doua cărţi !

Plânsul:

Arhimandritul Sofronie : http://www.razbointrucuvant.ro/2009/07/09/cuviosul-sofronie-de-la-essex-naiv-este-cel-ce-crede-ca-va-putea-urma-lui-hristos-fara-lacrimi/

« Spune adevărul : asta înseamnă să te rogi. »(II)

M-am îndreptat din nou spre religie. Am descoperit islamismul. Dar şi Allah a fost o catastrofă. In islamism nu există dragoste, doar bani şi lege, ca-n iudaism, totul se rezumă în lege. Pedepsele sunt aspre . Pentru furt încă se mai aplică patruzeci de lovituri de bici, iar pentru adulter femeile sunt lapidate. Islamismul este opus Bibliei. Sistemul musulman a devenit satanic, e pervertit. Eu căutam dragostea, căci mama mea a fost iadul pentru mine.  Am ajuns în America, sperând să găsesc la indieni  sensul vieţii. M-a instruit un vrăjitor în Mexic, am cunoscut puterile demonice. Puteam să mă fac invizibil. Dar dragoste nu am găsit. Nici acolo, nici în Africa, la indigeni.

Şi atunci mi-au rămas sectele : toate promit mântuire, pace, bunăstare. Dar  am dat peste o nouă catastrofă. Sectele practică o adevărate spălare de creier ; le propovăduieşti altora ceea ce nici tu nu crezi. Eram disperat. Am hotărât să mă sinucid, să sar de la balcon.  Si în  acele secunde  am simţit o prezenţă, o voce mi-a spus : « Nu eşti singur ! » Era Hristos, dar eu nu ştiam, L-am confundat cu un guru indian şi am trecut la hinduism şi yoga. Am practicat meditaţia transcendentală, sperand să aflu dragoste, viaţă, pace. Dar fără Dumnezeu nu este decât singurătate, moarte. În hinduism sunt 33 de milioane de zei. Care-i cel adevărat ? M-am devotat lui Kali, zeiţa  cea mai sangeroasă, ai cărei ochi mă străpungeau ca nişte pumnale. În templele ei se fac jertfe de sânge până astăzi.  Şapte ani am rămas la hinduism. Am primit de la demoni toate puterile care există pe pământ ; aveam controlul asupra oamenilor. Dar sufeream din teamă de moarte. Atunci mi-am spus că trebuie să omor moartea, ca să nu mă mai tem de nimic.  Aşa am ajuns la Maica Tereza, care avea nişte “Case ale Morţii” în Calcuttta; pândeam să moară cineva ca să surprind moartea şi să lupt cu ea. Ştiţi că Hristos a spus că acela care vrea să-şi salveze viaţa sa o va pierde, iar cine îşi va pune viaţa sa jertfă va trăi. Eram hotărât să omor moartea sau să mor. Atunci a intervenit iar Dumnezeu,  prin dragostea Maicii Tereza Trei zile am plâns încontinuu.  Ea m-a luat în braţe şi mi-a spus : Adevărul nu-l vei găsi în Calcutta. Mi-a bătut pieptul peste inimă şi mi-a arătat că acolo voi găsi adevărul.  Dar nu trebuie să caut ce este adevărul !   Ci să caut Cine este adevărul. Este  o persoană. Este Hristos. Aceste cuvinte mi le spunea Maica Teraza, care era creştină şi nu puteam să primesc adevărul, din cauza experienţei din adolescenţă.  Krishna spunea că a venit să-i distrugă pe păcătoşi, iar eu eram un păcătos.  Aşa că am plecat în Tibet şi am fost călugăr budist timp de 3 ani şi jumatate.

Suferim  mult de la gândurile care ne vin. Trei sunt duşmanii noştri în lume : firea căzută, care ascultă sugestiile demonice ; demonii şi obişnuinţele păcătoase. Încercaţi şi vedeţi cât de greu este să renunţi la obişnuinţele tale : cafeaua, citirea ziarelor, televizorul etc. Am plecat în Tailanda. Acolo maestrul meu mi-a spus că soluţia este să nu gândeşti. Dacă 6 minute nu gândeşti eşti în Nirvana ! Ce este Nirvana ? Ei spun că este asemenea Paradisului, dar eu vă spun că Nirvana este iadul.  

Nici în ezoterism nu se ascunde nimic bun Priviţi la icoana lui Hristos, pe care scrie : Eu sunt ! În timp ce Buddha spune : Eu sunt nefiinţa. Nu te poţi întoarce la nefiinţă. Mi-au trebuit trei ani şi jumătate să aflu  asta. Am văzut demoni, am experimentat golul.

Dumnezeul nostru  ne cheamă să ne umplem de Duhul Sfânt, de har !

Nu-mi mai rămăsese nicio religie !!! Am aflat ocultismul în America de Sud Acolo am fost prins de soldaţi şi urma să fiu împuşcat. Eram bătut, plin de sânge. A douăzeci şi patra oară mă întâlneam cu moartea. În ultima secundă de viaţă am strigat : Doamne, dacă Tu eşti viaţa, acum salvează-mă ! Şi dă-mi  o dovadă palpabilă  că Tu eşti Dumnezeul adevărat – altfel prefer să mor ! »

Şi am primit dovada ! M-am întors în Europa. Creştinii au spus: Hristos te-a salvat Dar nu-L vezi pentru că eşti  plin de demoni. Mi-au făcut două exorcisme Tot nu-L vedeam. Şi atunci mi-a spus  preotul că pot să iau legătura cu Hristos. "Da ? Unde ? La telefon ? Daţi-mi numărul !". A zis 333 : Ieremia 3, 33 : « Strigă- Mă în necazul tău şi Eu te voi salva ! ». Prin rugăciune poţi să iei legătura cu Dumnezeu. Dar eu nu ştiu să mă rog ! Spune adevărul : asta înseamnă să te rogi.

M-am rugat : Doamne, dacă exişti înseamnă că mă cunoşti. Ştii că nu cred în Tine. Facem un târg : Dacă-mi vorbeşti, promit să cred în Tine ! Dar să fiu sigur că Tu îmi vorbeşti ! »

Cu tine a vorbit Hristos ? Poate cu papa, sau cu episcopul, dar cum o să vorbească cu mine, Klaus ?  Şi totuşi, mi-a vorbit. Eram în biserică la Laussane, am intrat mai mult pentru că zărisem nişte fete frumoase. Cum, nu sunt doar bătrâne în biserică ? Am încremenit: erau vreo 3000 de persoane. A sosit momentul comuniunii euharistice, o femeie de lângă mine mă îndemna să merg şi eu. I-am spus că nu cred şi a tăcut. Credeam că eu am dreptul să decid. Apoi am simţit că Hristos trebuie să decidă cui îi dă Trupul şi Sângele Său. Să mă duc, să nu mă duc? Şi L-am întrebat în cele din urmă. “Da, vino! Ţi-am iertat toate!” Nu era un gând al meu. Am auzit tare, clar o voce.  În acel moment am simţit aşa o dragoste încât nu se poate exprima. Dar am auzit şi un şuier prelung deasupra mea şi  am fugit din biserică. Afară am fost străfulgerat, ca tăiat în două de o sabie şi am leşinat. Fusese un atac demonic!

Şi de douăzeci şi cinci de ani dragostea aceea nu mă mai părăseşte.

Foto: http://www.ziarullumina.ro/galerie.php?article=30930

Europa vă pregăteşte pentru a AVEA, nu pentru a FI ! (I)

Ceea ce m-a determinat să stărui în dorinţa mea de a lua parte la întâlnirea cu Klaus Kenneth a fost Hristos. Era de aşteptat, probabil că veţi gândi, dar mă  grăbesc să vă dezmint siguranţa că ştiţi despre ce vorbesc. Nu credinţa în Hristos, ci prezenţa lui Hristos la răscrucea vieţii lui Klaus, în punctul unde diavolul pusese  total stăpânire pe el şi părea pierdut. Îmi pot imagina atât satisfacţia, cât şi ciuda necuratului  dezarmat de dragostea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pornit în căutarea fiului căzut al omului, cu inima străpunsă de dorul mântuirii fratelui Său pierdut. Când Klaus ne-a văzut pe cei zece- unsprezece creştini  adunaţi în curtea Casei Memoriale « Paul Constantinescu » trebuie să-şi fi imaginat că a făcut drumul degeaba. Aşa gândeam eu, dar ştiţi ce mi-a spus când i-am explicat că nu s-a anunţat din timp şi mulţi n-au aflat de prezenţa lui ? « Hristos se jertfeşte şi pentru unul singur ». Mi-a venit inima la loc, mă temeam să nu renunţe.  Dar Dumnezeu îşi adună oamenii Săi. Într-o jumătate de oră eram deja peste 20 şi în timp s-au adăugat încă alţii ; sala a fost plină. Inima lui Klaus este plină de dorinţa de a-L mărturisi pe Hristos şi a-i face pe semenii săi apţi să-şi deschidă inimile pentru Domnul.

Cei familiarizaţi cu mesajul lui Klaus nu vor găsi lucruri noi în ceea ce ne-a spus nouă în această seară. Eu însămi îi ştiam de pe net structura şi esenţa discursului. Dar prezenţa omului transformă totul, personalizează. Creştinismul, aş îndrăzni să afirm, se transmite doar de la persoană la persoană, printr-o inefabilă comuniune intermediată de Duhul lui Dumnezeu.

Prima impresie : un om ca şi noi, simplu îmbrăcat, de o anumită vârstă, fără vreo harismă vizibilă. De parcă Dumnezeu i-a răpit orice mijloc de seducţie exterioară mesagerului ca să lase mesajul să ne polarizeze întreaga atenţie.  Iertaţi-mă, dar nu mi se prea întâmplă să le spun oamenilor pe numele lor mic de la prima întalnire. Doar lui Hristos , cu îndrăzneala  celui ce se ştie iubit, Îi spun aşa. Şi nu trag eu nicio concluzie, vă las pe dumneavoastră.

Omul acesta chiar ştie ce este suferinţa. Omul acesta a cunoscut culmile disperării. M-am întrebat, la un moment dat, de ce Hristos a răspus rugăminţii lui de a-i da un semn, ceva palpabil de care să-şi agaţe credinţa în Dumnezeul cel adevărat. Până la sfârşit mi-a devenit aproape evident.

Dar să vă transcriu câteva din notaţiile mele rapide din timpul mărturisirii lui Klaus, mărturisire care ne-ar îngrozi şi ne-ar şoca neştiindu-i sfârşitul.

Iată, cu aproxiomaţie, ce ne-a spus[ prin intermediul traducerii d-rei Raluca Toderel] :

Hristos a înviat ! Dar eu ce treabă am cu asta ?  A înviat poate pentru cei de acum 2000 de ani ! Azi însă El nu mai înviază în inimile şi în minţile noastre. Noi mergem la biserică din obicei, în virtutea tradiţiei, pentru că trebuie. Nu ştim că este o cinste să mergi la biserică ! Părintele Sofronie, care a fost duhovnicul meu, un mare sfânt, spunea : « Mântuieşte-te pe tine însuţi şi toţi ceilalţi se vor mântui prin tine ! ».Deschideţi-vă uşile inimii pentru Hristos, lăsaţi-L să intre în voi şi veţi avea şansa să-i mântuiţi pe cei din jurul vostru ! Părintele Sofronie s-a mântuit şi această energie[harică] pe care a răspândit-o în jurul său a atins mulţi oameni, pe cei mai « imposibili »oameni, aşa ca mine. Din 20, Dumnezeu poate să facă 20000 de oameni mântuiţi, prin binecuvântarea care emană prin noi. Dar pentru asta trebuie să ne naştem din nou. Trebuie întâi să murim ca sămânţa de grâu din Sfânta Scriptură.

De ce nu se întâmplă mai multe în Biserica Ortodoxă Română ? De ce tinerii nu merg la biserică ? Pentru că nu l-au întâlnit pe Părintele Sofronie ! A venit momentul să lucrăm la felul nostru de a fi. Critica Bisericii nu ne ajută în dezvoltarea noastră spirituală Orice defecte ar avea preotul, el ne vorbeşte cuvântul lui Dumnezeu. Atenţia noastră să fie la mesaj, nu la mesager ! Şi va veni renaşterea noastră.

Impresia mea este că România doarme şi e cazul să se trezească. Din trecut a moştenit doar tradiţia de a merge la biserică. Iar comunismul  se dezvoltă azi în materialism, care este mai rău decât comunismul. Televiziune, internet, jocuri, tineretul este acaparat, sunt ca un magnet pentru tineri. Iar neoprotestanţii, predicând, fac treabă « bună » ; aduc oamenii la o credinţă heterodoxă, falsă.  De aceea trebuie ca noi, ortodocşii, să facem ceva, nu să aşteptăm doar de la preoţi, care poate dorm.  La Judecată Mântuitorul nu o să ne întrebe : « A fost bun preotul tău ? « , ci « Tu pe Mine M-ai luat în serios ? »

Noi toţi suntem responsabili !

Şapte ani am fost violat de un preot catolic. Am avut o mamă catolică, dar care nu m-a iubit. Pentru mine, în biserică nu exista dragoste, nu exista bunatate. Problema era “rezolvată”. Dar dacă nu există Biserică, spre ce să mă îndrept ? Voiam să scap de suferinţă Viaţa  este suferinţă, a spus şi Buddha.  Aşa că am recurs la droguri. Era aşa plăcut !!! Era să şi mor ! Am vrut să mă sinucid. Nu mai înduram singurătatea. Eram singur şi nefericit.

Iată azi, oamenii vor tot mai multe – materialism. Europa vă pregăteşte pentru a AVEA, nu pentru a FI. Să fiţi avertizaţi ! Eu am trăit pe culmile lumii materialiste ; eram DJ, aveam bani, maşină mare. Apoi am fost sărac şi batjocorit. Am cunoscut extremele şi am rămas tot nefericit, singur.

Am căutat mai departe dragostea, fericirea, în psihologie, în filosofie, în muzică(mama mea a fost cântăreaţă). Nu am găsit-o !  Nu în  droguri, nu în celebritate(am fost chitarist)! Eram nefericit fără Dumnezeu.

Foto: http://trandafirescu.wordpress.com/2009/11/03/klaus-kenneth-la-cluj-video-inedit/

Lansare de carte

Sursa: http://www.agnos.ro/blog/2010/04/28/invitatie-la-lansarea-cartii-calator-pe-pamant-romanesc-klaus-kenneth/

Pentru ploieşteni : Conferinţă a lui Klaus Kenneth mâine 4 mai !

"Dupa cum am mai scris, Klaus Kenneth este din nou in Romania intre 1-31 mai.
Cartea Calator pe pamant romanesc va fi lansata la libraria Sophia, in capitala.
Dar pana atunci, maine, 4 mai, va fi o conferinta in Ploiesti la ora 18, la Casa Memoriala Paul Constantinescu. Ma bucur mult pentru cei care vor fi acolo.

Dupa lansarea de carte, in Bucuresti, pe 5 mai, va fi conferinta la ora 19 in aula Facultatii de Drept.

Pentru ca anul trecut eu am ajuns la conferinta din Constanta cu o ora intarziere datorita unui anunt gresit, promit sa revin cu actualizarea orei pentru conferinta din Bucuresti in cursul zilei de maine (daca va fi necesar)."

Amănunte de l a :

http://fiifericit.blogspot.com/2010/05/conferinta-klaus-kenneth-ploiesti.html

Comentariul Danei:

Draga Iuliana, stiu sigur ca va fi maine in Ploiesti pentru ca am vorbit la telefon cu Raluca Toderel, traducatoarea cartilor lui Klaus. La conferintele lui Klaus a fost o problema cu afisele si anul trecut. In Constanta nu au fost afise deloc, iar pe bloguri s-a anuntat o ora gresita. Maine o voi suna pe Raluca din nou ca sa imi confirme ora.

Mreje de cuvinte, capcane de imagini

M-am revoltat trei după-amieze la rând împotriva vieţii austere prin film şi literatură ! De fapt, reluarea a două din romanele adolescenţei mele : « Mândrie şi prejudecată » şi « Jane Eyre », în cele două formule. Cărţile doar parţial. Deci am recurs la « droguri » pentru a evada din realitatea care nu-mi convenea. Nu m-au interesat  mai deloc blogurile – noutăţile lor.

Este luni dimineaţa şi m-am dezmeticit destul încât să scriu aceste rânduri. Sunt lucidă. Văd că literatura este cel mai puternic surogat de realitate şi ştiu că poţi trece dintr-un univers inventat într-altul până la desprinderea totală de lumea adevărată. Sunt droguri şi droguri. Acesta funcţionează fără greş, impecabil, în plus, îţi corupe simţurile, mintea ţi-o deformează şi îţi sporeşte nespus de mult insatisfacţia în faţa realităţii. Cine a inventat literatura a fost un aprig duşman al lumii aşa cum este ea. Oare cine ? Pe de altă parte, uşor se poate înţelege de ce oamenii fug cu disperare din realitate prin toate mijloacele aflate la dispoziţia lor sau puse la dispoziţia lor cu perversitate de corupătorul de meserie – diavolul. Nu dau vina numai pe el ! Poate fi disculpat măcar pentru că nu le-a inventat el, ci doar le-a încurajat apariţia şi ni le îmbie cu inocenţă prefăcută. Acum că şi-au pierdut puterea de seducţie – fiind abandonate de mine cu înţelegere – li se vede întreaga goliciune. S-au spulberat ca un fum şi ca un vis rău. Slavă Domnului că n-au lăsat în urma lor gânduri, « meditaţiile » prin care, în mod obişnuit  reuşesc să te menţină în mrejele lor mult timp după închiderea cărţii.  Încep să mă întreb iar dacă e bine să le recomand elevilor, cu insistenţa profesorului de literatură, să citească romane. Las  deoparte problema alegerii personale, care este cu totul diferită de recomandarea profesorului, deviind spre literatura de proastă calitate estetică , dar puternic dopată cu senzaţii. Chiar şi literatura « bună », în faţa căreia 90% dintre exegeţi se extaziază, întrecându-se în epitete, cât de nocivă este.!Ştiu că am mai scris despre acest subiect şi poate că plictisesc, dar m-am lovit de el şi nu pot să ignor efectele. Dacă eu, la aproape 47 de ani, am căzut în mrejele  abil ţesute ale lui Jane Austen şi Charlotte Bronte, ce se întâmplă cu tinerii de 15 până la 17 ani, cărora li se impune să citească literatură profană ?  Una dintre comentatoarele peliculei « Jane Eyre » observa că prietena cea mai bună a autoarei le-a interzis fiicelor ei să îi citească romanul până la împilinirea vârstei de 20 de ani. Era epoca victoriană, veţi spune. Moralitate prefăcută, rigiditate, austeritate britanică. Cunoaştem contraargumentele. Dar, sincer, poate că ar trebui interzise până la înţelepţrea minţii şi consolidarea deprinderilor creştine, până la înrădăcinarea virtuţilor şi dezrădăcinarea patimilor noastre. Adică... până la sfârşit. Tare mă tem că nu vor fi mulţi de acord cu această opinie ! Dar  nu mă pot împiedica să gândesc astfel, experienţa mă sileşte să vă previn, mai ales pe cei tineri, de vrăjmaşul care pândeşte, ascuns în paginile unei cărţi de literatură.  Timpul mă presează şi abandonez pe moment subiectul, lăsându-vă să meditaţi voi înşivă la el. Sunt convinsă, pasionaţilor de literatură, că veţi ajunge la concluzii foarte interesante. Domnul să ne lumineze !

Foto : http://clujnapoca.olx.ro/vind-colectii-de-carti-iid-15582571