Ce este şi de unde vine ispita?
1. « Ispita sau încercarea este cea dintâi piedică în drumul spre culmile desăvârşirii sufletului. O numim piedică, dar ea poate fi şi un mijloc de curăţire şi întărire duhovnicească. Ispita poate fi o cercetare mai în adânc a lucrurilor.[...] La început, ispita nu este nici piedicăm nici mijloc de înălţare sufletească. Ispita este o cursă ; o ademenire, o amăgire, o chemare, o momeală spre rău, un îndemn, ca o cântare de sirenă, care atrage omul spre păcat. Ea devine piedică în calea desăvârşirii şi mijloc de pierzanie din clipa în care ne învoim cu ea şi ne lăsăm înşelaţi de ea.[...] Ispita nu este de la Dumnezeu. Este lămurit că Dumnezeu, neavând în sine nimic rău, nu ispiteşte pe nimeni.[...] Ispita vine de la diavolul, de la lume şi de la trup, dinafară şi dinlăuntrul omului. »
2.« Ispititorul cel dintâi este diavolul[...] El ispiteşte pe toţi oamenii. Ispitirea satanei a scos pe Adam din rai, a făcut pe Cain ucigaş al fratelui său ; pe David l-a ispitit cu desfrâul şi cu omorul ; pe Iuda cu banii. De aceea, după Biblie, ispita este uneltirea diavolului(Ef. 6, 11), spre amăgirea păcatului(Evr. 3, 13).
Al doilea ispititor e lumea, duhul lumii.(1 Cor. 2, 12), « veacul de acum »(Rom. 2, 12) cu oamenii lui, cu desfătările, plăcerile, măririle şi deşertăciunile lui. Lumea cu oamenii răi, cărţi rele, vorbe rele, fapte rele, ispiteşte necontenit sufletul şi trupul omului. Nepăsătorii, necredincioşii, păcătoşii, pătimaşii de tot felul sunt oameni lumeşti(mondeni). Prin ispitele, prin pildele şi uneori prin prigoanele lor, ei înfăţişează « lumea » aceasta, lume cufundată în rău(1 In. 5, 19), prin care vin smintelile(Mt. 18, 7). Cu lumea aceasta amăgitoare omul duhovnicesc este în necontenit război., cu lumea aceasts, duşmana lui Hristos, cu lumea care întruchipează dragostea de lucruri şi de trupuri, în locul iubirii lui Dumnezeu şi a sufletelor, nu putem fi prieteni. « Nu ştiţi oare că prietenia cu lumea este duşmănie împotriva lui Dumnezeu ? »((Iac. 4, 4).
O alegere se impune între Hristos şi lume ; între Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu şi duhul lumii. « Noi n-am primit duhul lumii acesteia, ci Duhul cel din Dumnezeu »(1 Cor. 2, 12).
Al treilea ispititor e omul, cu sufletul şi cu trupul său(Ef. 2, 1-3), cu carnea, cu cu poftele, voile, gândurile, durerile, necazurile si patimile lui lumeşti, despre care Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan scrie : « Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt din lume ; de iubeşte cineva lumea, în acela nu este iubirea Tatălui. Căci tot ce este din lume, adică : pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii nu sunt de la Tatăl, ci din lume »(1 Ioan 2, 15-16). Din răutatea şi trufia vieţii lor ispitesc fariseii, saducheii şi învăţătorii de lege pe Mântuitorul[...] şi dregătorii perşilor pe Daniil(Dan. Cap. 6) ; din pofta ochilor şi a trupului ispiteşte femeia lui Putifar pe Iosif(Fac. Cap. 39), înşeală dalila pe Samson(Jud. 16) şi smintesc femeile şi ţiitoarele inimii regelui Solomon(3 Regi 11, 3-4), făcându-l să constate plin de amărăciune că femeia e « mai amară decât moartea, pentru ca ea este o cursă, inima ei este un laţ şi mâinile ei sunt cătuşe », din care scapă cei buni înaintea lui Dumnezeu(Eccl. 7, 26) »
3. « Dumnezeu permite ispitele, ele fiindu-ne de folos din mai multe pricini şi anume: ispitele sunt şcoala smereniei, deoarece pun la încercare puterea, mândria, răbdarea şi neputinţa noastră[...]Lupta pentru virtute şi har se câştigă prin ispite. « Cine fuge de ispite, fuge de virtute », spune Sf. Isaac Sirul[...] Cu cât se apropie un suflet mai mult de cetatea lui Dumnezeu, cu atât îl întâmpină ispite mai puternice. Ispite noi(învinse) aduc har mai mult. Dumnezeu nu dă harul fără ispite. În măsura biruinţei asupra patimilor şi ispitelor, se dă harul.[...] Ispitele vădesc ce-i în inima omului(Deuteronom 8, 2 ; 32 ; 31) ; ispitele ne cheamă la pocăinţă, la ispăşirea şi înlăturarea păcatelor. Ispitele sunt toiag de întoarcere la dumnezeu, pricini de trezire, îndreptare şi apropiere de Dumnezeu. »
4. « Ispita e foc curăţitor, un mijloc de încercare a credinţei şi a virtuţii, de îmbunătăţire, desăvârşire şi mântuire. Fapta bună în focul ispitelor se vădeşte. Răul ajută binele, ispitele şi suferinţele ajută curăţirea şi desăvârşirea sufletului. Cine caută un bine mai mare, e atacat şi împiedicat de o ispită mai mare, spune Fericitul Simeon Metafrastul. Încercările ne vin spre învăţătură şi spre mântuire[...]Sf. Isaac Sirul spune : Când pui început îmbunătăţirii, pregăteşte-te de ispite. Îmtâmpină-le cu îndrăzneală ca Iov. Dacă nu te pregăteşti să biruieşti ispitele , depărtează-te de lucrarea virtuţilor. »[...] Ispitele sunt exerciţii de întărire în credinţă, mijloace de formare a caracterului creştin, la care nu se poate ajunge decât prin sforţări şi lupte până la sânge »
5. « Ispitele vădesc şi sporesc în noi iubirea lui Dumnezeu, în braţele căruia aflăm ajutor şi ocrotire. Oricât am fi de buni sau de sfinţi, cu cât se înmulţesc ..ispitele, cu atât ne vom simţi mai aproape de Dumnezeu. Cu cât sunt mai grele şi mai îngrozitoare, cu atât frica de primejdia lor ne face să ne întoarcem şi să ne refugiem sub aripile proniei lui Dumnezeu. »
6. « Ispitele au, deci, un rol pronietor şi mântuitor, sub mâna ajutătoare şi ocrotitoare a Bunului Dumnezeu, care nu ne lasă să fim ispitiţi peste puterile noastre, ci odată cu ispita aduce şi scăparea din ea, ca să o putem răbda[...] Ispita nu e peste puterile omului. »
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu