« ...postul, acest medic al sufletelor noastre, obisnuieşte să domolească unuia fierbinţelile şi mişcările trupului, altuia să-i îmblânzească irascibilitatea, altuia îi alungă somnul, altuia îi trezeşte râvna, altuia îi curaţă mintea şi o face din nou liberă de cugetele rele, altuia îi domoleşte limba nedomolită şi o reţine ca şi cu un frâu prin frica lui Dumnezeu, nemailăsând-o să rostească cuvinte nefolositoare şi putrede; altuia îi ocroteşte nevăzut înălţările şi-i fixează ochii şi nu-i lasă să se mai poarte cu curiozitate încolo şi încoace, şi îl învaţă să se privească pe sine însuşi şi să-şi aducă aminte numai de păcatele şi lipsurile sale. După puţin timp, postul risipeşte şi alungă cum alungă soarele ceaţa, întunericul inteligibil şi acoperămăntul păcatului aşezat peste suflet. Postul ne face să vedem cu mintea văzduhul duhovnicesc, în care nu răsare, ci pururea străluceşte Soarele cel neapus, Hristos Dumnezeul nostru. Luându-şi împreună-lucrătoare privegherea, postul înmoaie învârtoşarea furişată în inimă şi, în locul lăcomiei dinainte, face să ţâşnească izvoarele străpungerii [inimii]; lucru pe care să râvnim să se facă şi în fiecare din noi înşine, rogu-vă fraţilor! Fiindcă făcându-se acest lucru în chip uşor împreună cu Dumnezeu, străbatem toată marea patimilor şi, trecând prin valurile ispitelor celui ce ne tiranizează amarnic, vom ancora la limanul nepătimirii. »
Sf. Simeon Noul Teolog
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu