Cartea vieţii sale e smălţuită cu mărgăritarele înţelepciunii şi aurul iubirii.

« Altădată, un frate s-a plâns părintelui Siluan spunându-i că simţea că nu se putea mântui la Sfântul Munte şi, de aceea,  se hotărâse să plece şi să se întoarcă în lume. Părintele Siluan a plâns, apoi i-a zis : « Acest gând mi-a venit uneori şi mie, dar L-am rugat pe Dumnezeu să mă lumineze. Mi-am înmulţit rugăciunile şi dragostea lui Dumnezeu a născut în mine aceste gânduri : Atâţia oameni sfinţi au plăcut lui Dumnezeu, s-au mântuit pe ei înşişi şi i-au mântuit şi pe alţii în Sfântul Munte şi tu nu te vei mântui ? ».

Alt monah s-a plâns că egumenul nu-l iubea. La care părintele Siluan i-a răspuns: “Tu să-l iubeşti, tu să te rogi pentru el din toată inima în fiecare zi spunând : Îl iubesc pe egumenul meu, îl iubesc pe egumenul meu! . Iar când iubirea pentru egumenul tău va începe să se aprinda în inima ta, atunci egumenul va începe să te iubească şi el ".

Acest minunat părinte duhovnicesc era un simplu monah, dar bogat în iubirea de Dumnezeu şi de aproapele. Sute de monahi din tot Sfântul Munte veneau la el să se încălzeasca la dogoarea iubirii sale. Monahii sârbi de la Hilandari şi pustnicii îl iubeau îndeosebi pe părintele Siluan. Vedeau în el un adevărat părinte duhovnicesc, care-i reînsufleţea prin iubirea lui. Multă vreme îşi vor aduce aminte de iubirea părintelui Siluan şi de înţeleptele sale sfaturi.

Şi eu am fost ajutat mult de părintele Siluan. Simţeam că se ruga pentru mine. De fiecare dată când vizitam Sfântul Munte mă duceam să-l întâlnesc. Lucra din greu în mănăstire. Era econom la magazie şi lucra cu lăzile, cu sacii, cu butoaiele şi cu tot ce se îngrămădea în magaziile sale.

Odată i-am spus că pe monahii ruşi îi neliniştea  mult tirania exercitată asupra Bisericii lui Dumnezeu de către bolşevici. La care el a răspuns : « La început am fost tulburat şi eu, dar după mai multe rugăciuni mi-au venit gândurile următoare : Domnul iubeşte negrăit pe toţi oamenii. Cunoaşte sfârşitul şi dăinuirea tuturor lucrurilor. A îngăduit suferinţa poporului rus pentru un  folos viitor pe care nu pot să-l înţeleg, nici să-l văd dinainte. Nu-mi rămâne decât rugăciunea şi iubirea. Mânia şi strigătele împotriva ateilor nu rezolvă situaţia. »

Sunt multe alte lucruri pe care le-am putut auzi fie de la părintele Siluan însuşi, fie despre el de la alte persoane. Dar cine să strângă toate acestea aşternându-le în scris ? Cartea vieţii sale e smălţuită cu mărgăritarele înţelepciunii şi aurul iubirii. E o carte uriaşă şi nestricacioasă. Acum ea este închisă şi înfăţişată de mâinile îngerului său păzitor Judecătorului Celui Veşnic şi Drept. Iar Acesta spune sufletului care L-a iubit atât de mult pe pământ : « Vino, credinciosul meu rob Siluan, intră în bucuria Domnului tău ! » Amin

                                                                                              Episcopul Nikolai

 Fragment din « Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul », scrisă de Arhimandritul Sofronie Saharov, Ed. Deisis, Sibiu, pp. 281-282.